Emmanuel Macron avertizează asupra „riscului de slăbire” a Europei şi a Occidentului

Preşedintele francez Emmanuel Macron a avertizat luni cu privire la un ”risc de slăbire” a Europei şi a Occidentului într-un context internaţional marcat de o concurenţă crescută între puterile mondiale.

”Acest context se complică şi face să sporească riscul unei slăbiri a Occidentului şi mai ales a Europei noastre”, a declarat Macron la Paris, în cadrul reuniunii anuale a diplomaţiei franceze.

”Trebuie să fim lucizi, fără a fi pesimişti în mod excesiv”, a subliniat şeful statului francez.

El a accentuat că există o repunere în discuţie a ”ordinii noastre internaţionale în care Occidentul avea un loc preponderent”.

Cauza acestei situaţii este reprezentată, potrivit lui Emmanuel Macron, de revenirea războiului în Europa prin agresiunea rusă contra Ucrainei şi de promovarea unei ”politici a resentimentelor” în Asia şi Africa, politică alimentată de ”anticolonialism, reinventat sau imaginat”, dar şi de ”un antioccidentalism instrumentalizat”, transmite AFP, preluată de Agerpres.

Preşedintele francez a insistat, de asemenea, pe necesitatea ”evitării unei împărţiri a lumii” în jurul războiului din Ucraina, în contextul în care statele din Sud refuză să condamne Rusia.

Foto: Arhiva PR

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare