Arabia Saudită a cheltuit peste 800 de milioane de euro pe transferuri în fotbal

Arabia Saudită a avut o evoluţie spectaculoasă în această vară pe piaţa transferurilor în fotbalul masculin şi a ajuns să fie a doua între ţările cu cele mai mari cheltuieli, după Anglia, potrivit unui raport publicat vineri de FIFA şi citat de AFP.

Cluburile saudite, care au tras jucători ca francezul Karim Benzema, deţinătorul ”Balonului de Aur”, mijlocaşul brazilian Fabinho sau atacantul senegalez Sadio Mane, au cheltuit 875,4 milioane de dolari (817 milioane de euro) în perioada 1 iunie-1 septembrie.

Echipele din regat au contribuit cu 14% din totalul cheltuielilor în această perioadă, a calculat FIFA, precizând că pentru prima oară cluburile din altă confederaţie decât UEFA au depăşit zece procente.

Un alt raport, publicat vineri de cabinetul de consultanţă Deloitte, a evidenţiat că nivelul cheltuielilor cu transferurile în Arabia Saudită au depăşit 957 milioane de dolari, adică aproximativ 894 milioane de euro, transmite Agerpres.

În ciuda ”apetitului” în creştere, Saudi Pro League este depăşită net de campionatul englez, cel mai bogat din lume, care a cheltuit pe transferuri în această vară 1,98 miliarde de dolari (1,85 miliarde de euro). Deloitte a indicat sâmbătă cifre superioare, de 2,74 miliarde de euro.

Cluburile franceze au cheltuit 859,7 milioane de dolari, grupările germane au ajuns la 762,4 milioane de dolari, cele italiene 711 milioane, iar echipele spaniole doar 405,6 milioane de dolar, a precizat FIFA.

Din punct de vedere al vânzărilor, cluburile germane au totalizat cele mai multe venituri din transferuri, 1,11 miliarde de dolari, fiind pentru prima oară când acest capitol depăşeşte un miliard într-un mercato estival în cadrul unei federaţii.

În total, indemnizaţiile de transfer în fotbalul masculin mondial au stabilit un nou record, crescând cu 47,2%, la 7,36 miliarde de dolari faţă de aceeaşi perioadă din 2022, cu ”peste 10.000 de transferuri efectuate” şi 696,6 milioane de dolari în comisioane primite de agenţi.

Creşterea se remarcă şi în fotbalul feminin, dar cu cifre incomparabil mai mici: ”829 de mutări, dintre care doar 66 cu indemnizaţie, atingând o sumă dublă faţă de vara lui 2022, cu un total de trei milioane de dolari.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare