Tensiuni Canada-China: Cazul „celor doi Michael” reapare la suprafață

Criza diplomatică ce a otrăvit relaţiile dintre Beijing şi Ottawa a reapărut la suprafaţă: unul dintre cei doi canadieni întemniţaţi timp de aproape trei ani în China îl acuză pe co-deţinutul său că este responsabil de arestarea sa şi cere milioane de dolari de la guvernul canadian.

În decembrie 2018, Canada a arestat-o, la cererea Washingtonului, pe directoarea financiară a gigantului de telecomunicaţii Huawei, Meng Wanzhou, iar câteva zile mai târziu canadienii Michael Spavor, om de afaceri, şi fostul diplomat Michael Kovrig, au fost arestaţi în China, măsură percepută la acea dată drept represalii.

Michael Spavor îi reproşează acum compatriotului său Michael Kovrig, căruia îi furnizase informaţii despre Coreea de Nord fără a şti că acestea vor fi comunicate Canadei şi partenerilor săi în materie de securitate, că s-ar fi aflat la originea încarcerării lor, potrivit unor informaţii ale săptămânalului Globe and Mail, care citează surse anonime.

La peste doi ani de la revenirea sa în Canada, Michael Spavor cere milioane de dolari cu titlu de de despăgubiri de la guvernul canadian.

“Aceste acuzaţii sunt neîntemeiate”, a declarat luni Michael Kovrig.

A întreţine ideea că unul sau altul dintre cei doi Michael era implicat în activităţi de spionaj nu face decât să “perpetueze o poveste falsă”, care ar explica detenţia lor potrivit Chinei, a declarat la rândul său guvernul canadian, informează AFP, preluată de Agerpres.

Michael Kovrig “nu era un spion”, a adăugat Ministerul Afacerilor Externe canadian, care nu a confirmat dacă au loc negocieri cu Spavor.

Cu toate acestea, Beijingul a declarat că afirmaţia lui Spavor “pune pe deplin în evidenţă ipocrizia Canadei”, potrivit unui comunicat în chineză transmis luni AFP de ambasada Chinei la Ottawa.

“Sfătuim Canada să confrunte faptele şi să se gândească profund mai degrabă la propriile sale erori, decât să îi acuze pe alţii şi să continue să atace şi să discrediteze China şi să inducă publicul în eroare”, a adăugat ambasada.

În pofida eliberării lui Meng Wanzhou în 2021 şi a celor pe care Canada îi numeşte “cei doi Michael”, tensiunile se menţin între cele două ţări, Beijingul reproşând Ottawei că se aliniază după Washington în ceea ce priveşte politica sa privind China, iar autorităţile canadiene suspectează Beijingul că se amestecă în afacerile sale publice.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare