Quebec, invitat de onoare la Festivalul de carte de la Paris 2024

Provincia canadiană Quebec va deţine statutul de invitat de onoare la Festivalul de carte de la Paris, cu ocazia celei de-a treia ediţii a evenimentului, programată să se desfăşoare în aprilie 2024, au anunţat vineri organizatorii.

Această provincie francofonă din Canada a fost în 1999 invitatul de onoare al Târgului de Carte de la Paris, fostul eveniment care celebra literatura în capitala franceză şi a cărui ultimă ediţie a avut loc în 2019. După două ediţii anulate în 2020 şi 2021 din cauza pandemiei de COVID-19, evenimentul şi-a schimbat în 2022 locul de desfăşurare, formatul şi organizatorii, transformându-se în Festivalul de carte de la Paris.

“În contextul în care poeta Helene Dorion este prima autoare din Quebec în viaţă care a fost inclusă în programa bacalaureatului francez, acest statut de invitat de onoare reprezintă o excelentă ocazie pentru a ne îndrepta privirile spre literatura francofonă din Qubec”, a declarat preşedintele Festivalului de carte, Vincent Montagne, citat într-un comunicat.

“Sunt încântat de numeroasele impacturi pozitive din universul editorial şi pentru limba franceză”, a adăugat ministrul limbii franceze din Quebec, Jean-François Roberge, citat, de asemenea, în comunicat.

Anunţul a fost făcut joi seară la Montreal.

Numeroase premii au arătat în ultimii ani respectul tot mai mare de care se bucură scriitorii din Quebec în universul literelor din Franţa, scrie AFP, preluată de Agerpres.

Dominique Fortier a câştigat premiul Renaudot pentru eseu în 2020 cu volumul “Les villes de papier”. Julie Doucet a fost încununată cu Marele Premiu al Festivalului de la Angouleme din 2022, cea mai prestigioasă recompensă din universul benzii desenate, pentru întreaga sa carieră. Iar Kevin Lambert a câştigat premiul Decembre şi premiul Medicis în 2023 cu romanul său “Que ma joie demeure”.

Festivalul de carte de la Paris, care este organizat la Grand Palais într-un spaţiu temporar în proximitatea Turnului Eiffel şi în alte locuri emblematice ale capitalei franceze, a atras 102.000 de vizitatori în aprilie 2023.

Ediţia sa din 2024 este programată să se desfăşoare în perioada 12-14 aprilie.

Foto: Pagina Facebook a Festival du livre de Paris

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare