Galerie foto. Zeci de mii de oameni au asistat la parada militară de la Arcul de Triumf din Capitală

Zeci de mii de români au participat vineri, la parada militară de la Arcul de Triumf, ocazionată de Ziua Naţională a României.

Embed from Getty Images

Oamenii, familii cu copii, tineri şi bătrâni, au flancat traseul de defilare de pe bulevardul Kiseleff din Capitală, au fluturat steguleţe tricolore şi au urmărit cu bucurie şi curiozitate detaşamentele de luptă, tehnica militară, precum şi avioanele şi elicopterele ce au survolat zona.

Embed from Getty Images

După încheierea manifestării, oamenii au vizitat standurile expoziţionale cu tehnică militară, amplasate în zonă şi au făcut fotografii cu militari, participanţi la paradă.

Embed from Getty Images

Colonelul (r) Eugeniu Burcea, îmbrăcat în uniformă militară din primul Război Mondial, a precizat că defilează în memoria şi onoarea bunicilor, care au participat la primul Război Mondial, dar şi în onoarea tatălui său, fost veteran de război. “Din 2010, defilez aproape în fiecare an. Am fost acceptat fiindcă aveam un nivel de instrucţie mai bun”, a spus Burcea.

Embed from Getty Images

Un militar, specializat pe radare, s-a arătat mândru de faptul că a putut participa la paradă. “Sunt mândru că pot să particip, este o meserie foarte frumoasă, de mic mi-a plăcut să mă fac militar”, a spus Ovidiu, se arată într-un reportaj realizat de Agerpres.

Embed from Getty Images

Copiii prezenţi la paradă au fost impresionaţi, în special, de avioanele de luptă, dar şi de militari şi maşinile lor blindate. “Mi-au plăcut cel mai mult avioanele de luptă, militarii, maşinile”, a indicat Mihail, un băieţel de aproximativ opt ani.

Embed from Getty Images

Un tânăr a spus că vine pentru prima dată la paradă, în mod special pentru a vedea tancurile.

Embed from Getty Images

În opinia lui Alexandru, parada a fost excepţională. “Excepţional, sunt lucruri pe care le mai poţi trăi şi le poţi simţi, doar când mai mergi la Mormântul Sfânt, în Israel, şi când vizitezi toate lucrurile sfinte din Israel”, a dezvăluit acesta.

Embed from Getty Images

În primul rând, am venit pentru copiii şi cu rudele, problema e că se pare că am avut o organizare un pic cam slăbuţă, în sensul că ne-am cam chinuit să ajungem aici (n.r. la Arcul de Triumf). La propriu ne-am călcat în picioare ca să ajungem dar a meritat. Cel mai mult mi-au plăcut avioanele”, a afirmat Cristian.

Embed from Getty Images

Şi Lică, din Brăila, a exprimat acelaşi lucru. “A fost foarte aglomerat, nu prea s-a văzut nimic. Am auzit, dacă nu s-a văzut, dar particip aproape în fiecare an”, a spus el.

Embed from Getty Images

Peste 2 400 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Autoritatea Vamală Română, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, la care s-au alăturat militari străini, au defilat pe sub Arcul de Triumf.

În blocul de paradă au defilat aproximativ 250 de militari străini, în cadrul unor detaşamente din Belgia, Franţa, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Luxemburg, Polonia, Portugalia, Spania, Statele Unite ale Americii şi Ţările de Jos, precum şi militari din ţările aliate contributoare la structurile NATO de pe teritoriul României. Militarii străini au fost prezenţi cu 23 de mijloace tehnice.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare