Aleksei Navalnîi a fost mutat din colonia penitenciară şi nu se ştie unde se află în prezent

Politicianul rus de opoziţie Aleksei Navalnîi a fost mutat din colonia penitenciară IK-6 din regiunea Vladimir, la est de Moscova, şi nu se ştie unde se află acum, au afirmat luni aliaţii disidentului.

Apropiaţi ai lui Navalnîi au indicat că se pregătesc pentru un posibil transfer al acestuia într-o colonie cu un regim mai dur, după ce în august a fost condamnat la încă 19 ani de închisoare.

Potrivit purtătoarei de cuvânt a lui Navalnîi Kira Iarmîş, personalul coloniei IK-6 din oraşul Melehovo i-a declarat avocatului acestuia care aştepta afară că disidentul nu se mai află între deţinuţi.

“Unde anume l-au dus au refuzat să spună”, a scris purtătoarea de cuvânt pe platforma X.

Procesul de transferare a deţinuţilor pe calea ferată străbătând vastul teritoriu al Rusiei poate dura săptămâni întregi, iar apropiaţii lor nu pot afla informaţii despre ce se întâmplă cu aceştia decât după ce ajung la destinaţie.

Avocaţii lui Navalnîi nu l-au mai putut contacta de marţea trecută, transmite Reuters, preluată de Agerpres.

Asistenta sa Liubov Sobol a declarat săptămâna trecută pentru Reuters că susţinătorii săi se tem că este pe cale să fie transferat într-un nou loc de detenţie şi că momentul ales este legat de începutul campaniei prezidenţiale în vederea alegerilor la care Vladimir Putin a anunţat că va candida pentru un nou mandat de şase ani în fruntea ţării.

“Atât de tare se tem de Navalnîi, care este în închisoare, are drepturi limitate de corespondenţă, nu-şi poate vedea familia şi aşa mai departe, încât în perioada când Putin urma să-şi anunţe candidatura au hotărât să-l izoleze pur şi simplu pe Navalnîi de lumea exterioară, Doamne fereşte să facă vreo declaraţie”, a comentat ea.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare