Presa scrisă din Canada va primi aproape două treimi din contribuţia financiară promisă de Google

Presa scrisă din Canada va primi aproape două treimi din contribuţia financiară promisă recent de grupul Google companiilor mass-media în schimbul dreptului de a difuza conţinuturile lor, a anunţat guvernul federal canadian, citat de AFP.

La sfârşitul lunii noiembrie, după luni de negocieri, autorităţile de la Ottawa şi grupul californian au anunţat un acord “istoric”, în baza căruia Google va plăti 100 de milioane de dolari pe an companiilor de presă canadiene sub forma unor compensaţii pentru scăderea veniturilor din publicitate.

“Cota pe care televiziunile şi radiourile o vor primi este plafonată la 30%, cea pentru CBC/Radio-Canada (radioteleviziunea publică din Canada – n.red.) la 7%, ceea ce înseamnă că restul de 63% va rămâne pentru presa scrisă”, a explicat un oficial federal canadian într-un briefing cu jurnaliştii din această ţară, organizat vineri dimineaţă.

Cea mai mare cotă din această contribuţie va merge către presa scrisă, deoarece ea este “cu adevărat dependentă” de platformele online pentru a-şi distribui conţinuturile, a adăugat el, transmite Agerpres.

“Canada a realizat ceva istoric”, a declarat Pascale St-Onge, ministrul Patromoniului canadian. Ea a reamintit că “redacţiile se confruntă cu o criză care afectează jurnalismul, un fundament al democraţiei noastre”.

Acordul dintre Canada şi grupul Google se înscrie în contextul intrării în vigoare, marţi, a noii “Legi pentru ştirile online”, denumită C-18 şi adoptată de Guvernul condus de Justin Trudeau pentru a frâna erodarea presei din Canada, un fenomen de care au beneficiat giganţii din sectorul digital.

Meta, o altă multinaţională vizată de noua lege canadiană, se opune în continuare acestui text. De la 1 august, Facebook şi Instagram blochează difuzarea conţinuturilor de actualităţi în Canada pentru a evita situaţia în care ar trebui să le despăgubească pe companiile de presă.

“Vom continua să facem presiuni asupra Meta, care obţine profituri de miliarde de dolari, fără să dorească să investească în stabilitate şi în rigoarea jurnalistică”, a declarat prim-ministrul canadian Justin Trudeau în faţa jurnaliştilor, vineri, la Vancouver.

Numeroase companii media din Canada se află în prezent într-o situaţie financiară precară, iar mai multe planuri de concedieri au fost anunţate în ultimele săptămâni.

Cel mai recent dintre ele vizează radioteleviziunea publică CBC/Radio-Canada, care a anunţat că va suprima 600 de locuri de muncă, reprezentând 10% din totalul angajaţilor săi. În plus, 200 de posturi în prezent vacante vor fi eliminate. La rândul său, grupul media TVA va concedia o treime din forţa sa de muncă, totalizând peste 500 de angajaţi.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare