Țările baltice vor construi o „linie de apărare” comună la granița cu Rusia şi Belarus

Cele trei ţări baltice – Estonia, Letonia şi Lituania – au convenit vineri să construiască “o linie de apărare” comună la graniţa lor cu Rusia şi Belarus pentru a contracara eventuale ameninţări militare, în contextul invaziei ruse în Ucraina, au anunţat Ministerele Apărării eston şi leton, relatează AFP.

Miniştrii apărării din regiunea baltică au semnat un acord conform căruia “Estonia, Letonia şi Lituania vor construi în următorii ani instalaţii defensive anti-mobilitate pentru a descuraja şi, dacă este necesar, pentru a se apăra împotriva ameninţărilor militare”, potrivit unui comunicat al ministerului eston.

Textul precizează că este vorba de instalaţii defensive desfăşurate “la graniţele cu Rusia şi Belarus”.

Într-un mesaj pe reţeaua X, ministrul leton al apărării, Andris Spruds, a declarat că va fi vorba despre o “linie de apărare baltică pentru a apăra flancul estic al NATO şi a-i priva pe adversarii noştri de libertatea de mişcare”, transmite Agerpres.

Potrivit omologul său eston, Hanno Pevkur, necesitatea de a realiza acest proiect comun “decurge din situaţia actuală de securitate”.

“Războiul condus de Rusia în Ucraina a arătat că, pe lângă echipamente, muniţie şi oameni, sunt necesare şi instalaţii fizice defensive la graniţă”, a spus Pevkur, citat în comunicat.

Fără a preciza despre ce fel de instalaţii este vorba, comunicatul indică faptul că “elementele de pe teren (vor sprijini) activităţile unităţilor de apărare (…) pentru a opri trupele agresorului dacă este cazul”.

Aceste elemente vor fi “poziţionate pe teren ţinând cont de rezultatele analizei intenţiilor inamicului, a mediului şi a planului de apărare”, potrivit textului.

Ţările baltice se numără printre cei mai fermi aliaţi ai Kievului împotriva Moscovei încă din prima zi a atacului rus asupra Ucrainei.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare