Sorana Cîrstea trece de Sloane Stephens la Doha

Sorana Cîrstea a învins-o pe americanca Sloane Stephens cu 6-3, 6-2, duminică, în prima rundă a turneului WTA 1.000 de la Doha (Qatar), dotat cu premii totale de 3.211.715 dolari.

Cîrstea (33 ani, 26 WTA) s-a impus după o oră şi 26 de minute.

Românca are acum 2-1 în meciurile directe cu Stephens (30 ani, 39 WTA), pe care a mai învins-o în 2013, în primul tur la Dubai, cu 5-7, 6-3, 6-2. Americanca s-a impus în 2022, în turul secund la Roland Garros, cu 3-6, 6-2, 6-0.

Cîrstea şi-a asigurat un cec de 20.650 de dolari şi 65 de puncte WTA, iar în turul secund o va înfrunta pe poloneza Iga Swiatek, principala favorită şi numărul unu mondial.

Swiatek (22 ani) a câştigat ambele meciuri directe, cu 5-7, 6-3, 6-3 în 2022 în optimi la Australian Open şi cu 6-2, 6-3 în 2023 în sferturi la Indian Wells, scrie Agerpres.

La Doha, Monica Niculescu va juca la dublu, alături de Cristina Bucşa, jucătoare născută la Chişinău, dar care reprezintă Spania.

Ultimele articole

Articole similare