Sorana Cîrstea, în sferturi la Dubai

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), dotat cu premii totale de 3.211.715 dolari, după ce a învins-o pe croata Donne Vekic, în trei seturi, cu 3-6, 6-3, 7-5.

Cîrstea (33 ani, 22 WTA) a obţinut victoria după două ore şi 15 minute, în faţa unei adversare care o învinsese în turul anterior pe belarusa Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi campioană luna trecută la Australian Open.

Embed from Getty Images

Vekic (27 ani, 31 WTA) a dominat primul set, pe care l-a câştigat cu 6-3, dar Cîrstea a reuşit să revină şi să se impună în actul secund cu 6-3. În decisiv, Cîrstea a început excelent, a condus cu 3-0, dar a fost egalată, 3-3. Vekic a avut 5-4 şi a servit pentru meci, dar Sorana a reuşit să câştige contra serviciului (5-5), iar apoi a învins cu 7-5, după trei ghemuri consecutive.

Cîrstea, care în meciurile anterioare a servit 18 aşi (cu Sofia Kenin), respectiv 8 (cu Veronika Kudermetova), a încheiat meciul cu Vekic cu doar 5 aşi, în timp ce croata a reuşit 7.

Sorana Cîrstea are acum 4-2 în meciurile directe cu Vekic.

Românca şi-a asigurat un cec de 72.965 de dolari şi 215 puncte WTA, iar în sferturi o va înfrunta pe cehoaica Marketa Vondrousova (24 ani, 8 WTA), care a dispus miercuri de rusoaica Liudmila Samsonova cu 6-2, 6-2, transmite Agerpres.

Cîrstea are 2-1 în meciurile directe cu Vondrousova, campioana en titre de la Wimbledon, pe care a învins-o în 2022 în primul tur la Sankt Petersburg, cu 7-5, 3-6, 6-4, şi anul trecut în optimi la Miami, cu 7-6 (7/3), 6-4. Cehoaica a câştigat prima lor confruntare, în 2021, în turul al treilea la Australian Open, cu 6-2, 6-4.

Foto: Arhiva PR

Ultimele articole

Articole similare