Semifinale pentru Sorana Cîrstea în Dubai, după o revenire spectaculoasă

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a reuşit o victorie de senzaţie în faţa cehoaicei Marketa Vondrousova, campioana en titre de la Wimbledon, cu 2-6, 7-6 (7/1), 6-2, joi, în sferturile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), dotat cu premii totale de 3.211.715 dolari.

Cîrstea (33 ani, 22 WTA) s-a impus după două ore şi 41 de minute, într-un meci în care a avut o revenire spectaculoasă şi a salvat şase mingi de meci.

Embed from Getty Images

După ce a pierdut primul set fără drept de apel, 2-6, Cîrstea a fost condusă de Vondrousova (24 ani), numărul opt mondial, cu 5-1 actul secund. Cîrstea şi-a făcut serviciul şi a jucat tot mai bine, reuşind un prim break, după ce nu reuşise să fructifice niciuna din cele opt mingi de break pe care şi le crease anterior. Punct cu punct, românca şi-a construit un ”comeback” memorabil şi a egalat, 5-5. Vondrousova a câştigat din nou contra serviciului, dar Sorana a mai făcut un break, salvând a şasea minge de meci, astfel că a dus lupta în tiebreak. Cîrstea a dominat clar şi s-a impus cu 7-1.

Embed from Getty Images

Românca a început în forţă şi setul decisiv, cu break, apoi s-a desprins la 2-0, iar la 4-2 a făcut şi al doilea break, încheind cu 6-2 după ce a anulat două şanse de break ale adversarei.

Embed from Getty Images

Cîrstea, care în meciurile anterioare a servit 18 aşi (cu Sofia Kenin), 8 (cu Veronika Kudermetova) şi 5 (cu Donna Vekic), a încheiat cu 7 aşi şi o singură dublă greşeală, în timp ce Vondrousova a avut 5 aşi şi 6 duble greşeli.

Embed from Getty Images

Sorana Cîrstea are acum 3-1 în meciurile directe cu Vondrousova, campioana en titre de la Wimbledon, pe care a învins-o în 2022 în primul tur la Sankt Petersburg, cu 7-5, 3-6, 6-4, şi anul trecut în optimi la Miami, cu 7-6 (7/3), 6-4. Cehoaica a câştigat prima lor confruntare, în 2021, în turul al treilea la Australian Open, cu 6-2, 6-4.

Cîrstea şi-a asigurat un cec de 158.944 de dolari şi 390 de puncte WTA, iar în penultimul act o va înfrunta pe italianca Jasmine Paolini, care a beneficiat, joi, de retragerea adversarei sale, kazaha Elena Rîbakina.

Paolini (28 ani, 26 WTA) a câştigat ambele confruntări cu Cîrstea, în 2021, în sferturi la Portoroz, cu 6-4, 4-6, 6-1, şi anul trecut în primul tur la Roland Garros, cu 7-5, 2-6, 6-2.

Foto: Arhiva PR

Ultimele articole

Articole similare