Victorie pentru Simona Halep la Tribunalul de Arbitraj Sportiv

Simona Halep a câștigat recursul său la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Laussane. Tribunalul a decis reducerea suspendării de la patru ani la nouă luni. Decizia TAS este definitivă și a fost confirmată pentru Euronews de către avocații sportivei.

„După ce a analizat cu atenție toate probele prezentate, tribunalul a stabilit că doamna Halep a stabilit, pe baza probabilităților, că Roxadustat a intrat în organismul ei prin consumul unui supliment contaminat pe care l-a folosit în zilele cu puțin timp înainte de 29 august. 2022. Deși completul CAS a constatat că doamna Halep a avut un anumit nivel de vină sau neglijență pentru încălcările sale, deoarece nu a avut suficientă grijă atunci când a folosit suplimentul Keto MCT, a concluzionat că nu a avut nicio vină sau neglijență semnificativă”. Practic, TAS a acceptat versiunea Simonei că nu a fost vorba de dopaj intenționat.

Halep poate reveni pe terenul de tenis imediat și primul turneu la care ar putea participa este cel de la Miami, dacă obține o invitație din partea organizatorilor.

Simona Halep a fost suspendată pe o perioadă de patru ani pentru dopaj, a anunţat, pe 12 septembrie 2023, Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA). ITIA a precizat că un tribunal independent a suspendat fostul lider mondial pentru două încălcări separate ale Programului Antidoping din Tenis (TADP).

Halep fusese suspendată provizoriu în octombrie 2022, iar perioada sa de ineligibilitate este luată în considerare din 7 octombrie 2022 până pe 6 octombrie 2026.

În octombrie 2023, Simona halep a depus apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv. Audierile au avut loc în februarie anul acesta.

La sfârșitul audierilor, Simona a declarat că a trăit un coșmar.

”Coşmarul pe care l-am trăit timp de un an şi jumătate s-a încheiat. Am avut şansa să îmi prezint apărarea în faţa TAS, să arăt că nu m-am dopat în niciun fel. Asta am spus încă din prima zi în care am fost acuzată”, a afirmat în comunicat Halep.

”Acum aştept decizia cu capul sus şi vreau să vă mulţumesc vouă, fanilor mei, jucători, foşti jucători, legende ale sportului, sponsorilor mei şi tuturor celorlalţi pentru susţinerea voastră extraordinară, pentru toate mesajele şi înregistrările video pe care mi le-aţi transmis în perioada de chinuri prin care am trecut. Vă mulţumesc pentru încrederea voastră necondiţionată. Această susţinere a însemnat totul pentru mine şi mi-a dat putere să continui să lupt în fiecare zi pentru a arăta adevărul. Voi împărtăşi cu voi veştile despre cazul meu de îndată ce le voi primi. Vă doresc tot ce este mai bun. Binele şi adevărul triumfă întotdeauna”, a transmis fostul lider mondial.

 

Viorel Anghel
Viorel Anghel
Viorel Anghel, absolvent de Filo­sofie, a început să lucreze în pre­să în 1995, la ziarul Ulti­ma oră şi la agenţiile de pre­să Infomedia şi AR Press (Ro­mânia Liberă). A fondat şi condus, din 1999, mediaTRUST România, una dintre cele mai importante firme de monitorizare a presei din ţară. În Canada, din 2004. Pasionat de webdesign şi ascultător de muzică "made in Canada".

Ultimele articole

Articole similare