Unele oraşe din China amenajează „Colţul Celibatarilor” în parcuri, cu scopul creşterii natalităţii

Unele oraşe chineze au amenajat în parcurile publice locuri speciale pentru ca persoanele singure din localitate să se cunoască între ele, în contextul crizei demografice prin care trece ţara asiatică.

În Suzhou (est), a fost deschisă o “Grădină a Întâlnirilor”, o iniţiativă care are ca scop organizarea şi formalizarea procesului de căutare de parteneri.

Acest nou spaţiu are o înregistrare oficială şi oferă servicii matrimoniale gratuite, garantând un mediu “sigur şi verificat” pentru participanţi.

Înscrierea necesită prezenţa solicitantului sau a părinţilor acestuia cu acte oficiale de identitate, explică Lu Haomin, directorul Departamentului de gestionare a parcurilor urbane din Suzhou, citat de ziarul local The Paper.

Odată ce înregistrarea este finalizată, informaţiile sunt publicate pe panourile de afişaj amplasate în locuri special amenajate.

Iniţiativa răspunde unei propuneri cetăţeneşti, prezentate autorităţilor la începutul acestui an, care a subliniat importanţa sprijinirii sociale a tinerilor adulţi în căutarea unor relaţii de iubire.

Lu subliniază că, pe lângă un sistem de verificare a identităţii, proiectul are sprijinul oficial pentru a asigura autenticitatea şi securitatea, spre deosebire de scandalurile care au afectat atât serviciile de dating tradiţionale, cât şi cele online, cum ar fi taxele confuze, scurgerile de informaţii, escrocheriile şi căsătoriile frauduloase.

În luna martie a anului trecut, oraşul Changzhou (est) a inaugurat un spaţiu menit să încurajeze socializarea în rândul tinerilor singuri, în timp ce oraşul Wenliang (est) a creat un spaţiu de relaţionare pentru a facilita găsirea de către tineri a unui partener prin intermediul unui panou de anunţuri accesibil tuturor persoanelor singure din oraş, cu opţiuni de înregistrare atât online, cât şi faţă în faţă, transmite EFE, preluată de Agerpres.

În ultimii ani, multe localităţi chineze au lansat diverse iniţiative de dating pentru persoanele singure, care sunt peste 200 de milioane în China.

Datele oficiale ale Ministerului Afacerilor Civile din gigantul asiatic au relevat un total de 7,68 milioane de căsătorii în 2023, o creştere de 12,4% de la an la an faţă de 6,83 milioane în 2022, cea mai mică cifră de la începutul înregistrărilor, în 1986.

La cel de-al 20-lea Congres al Partidului Comunist Chinez, care a avut loc în 2022, partidul de guvernământ a subliniat că ţara are nevoie de un sistem care “să crească rata natalităţii şi să reducă costurile legate de sarcină, naştere, şcolarizare şi creşterea copiilor”.

China a raportat un declin al populaţiei sale în 2022 şi 2023, pentru prima dată din 1961, când numărul de locuitori a scăzut ca urmare a eşecului politicii de industrializare a Marelui Salt Înainte şi a foametei care a urmat.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare