Bianca Andreescu și Leylah Fernandez continuă parcursul la Roland Garros

Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu s-a calificat, joi, în runda a treia a turneului de tenis de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului, după ce a învins-o în trei seturi pe rusoaica Ana Kalinskaia, cu 1-6, 7-5, 6-3.

Embed from Getty Images

Campioana din 2019 de la US Open, ajunsă pe locul 228 în lume după ce a lipsit mai multe luni din circuit, şi-a egalat cel mai bun rezultat al său de la Paris, realizat anul trecut.

Embed from Getty Images

Următoarea sa adversară va fi italianca Jasmine Paolini, numărul 15 mondial, aflată în premieră în turul al treilea pe zgura pariziană.

Leylah Fernandez, impecabilă

Leylah Fernandez și-a asigurat locul în runda a treia de la French Open, învingându-o pe Wang Xiyu cu 6-3, 6-4.

Embed from Getty Images

Din cauza ploii, meciul s-a întins pe două zile.

O parte din capii de serie au părăsit deja competiția

O serie de capi de serie au părăsit deja Openul Franţei, între care americanca Danielle Collins, letona Jelena Ostapenko, belarusa Victoria Azarenka sau rusoaica Daria Kasatkina.

Collins, cap de serie numărul 11, a fost învinsă în turul secund de sârboaica Olga Danilovic, cu 6-7 (3/7), 7-5, 6-4. Danilovic (125 WTA) trecuse de Anca Todoni în primul tur al calificărilor, tot în trei seturi, cu 6-1, 4-6, 6-1.

Jelena Ostapenko, numărul 11 mondial şi campioana din 2017, a fost întrecută de daneza Clara Tauson cu 7-6 (7/4), 4-6, 6-3, după un meci în care letona a comis 11 duble greşeli.

Rusoaica Mirra Andreeva (17 ani) a câştigat în trei seturi duelul cu belarusa Victoria Azarenka, 6-3, 3-6, 7-5, în timp ce rusoaica Daria Kasatlina, a zecea favorită, a fost învinsă de americanca Peyton Stearns cu 7-5, 6-2. Andreeva şi Stearns vor fi adversare în turul al treilea.

Rezultatele înregistrate joi în turul al doilea al probei feminine de simplu la Roland Garros:
Marie Bouzkova (Cehia) – Jana Fett (Croaţia) 6-2, 6-2
Anastasia Potapova (Rusia) – Viktorija Golubic (Elveţia) 6-2, 6-2
Xinyu Wang (China) – Viktoria Tomova (Bulgaria) 7-5, 5-7, 6-1
Olga Danilovic (Serbia) – Danielle Collins (SUA/N.11) 6-7 (3/7), 7-5, 6-4
Donna Vekic (Croaţia) – Marta Kostiuk (Ucraina/N.18) 7-5, 6-4
Chloe Paquet (Franţa) – Katerina Siniakova (Cehia/N.32) 3-6, 7-6 (7/2), 7-6 (10/6)
Marketa Vondrousova (Cehia/N.5) – Katie Volîneţ (SUA) 0-6, 6-1, 6-4
Daiana Iastremska (Ucraina/N.30) – Yafan Wang (China) 6-2, 6-0
Liudmila Samsonova (Rusia/N.17) – Amanda Anisimova (SUA) 6-2, 6-1
Elisabetta Cocciaretto (Italia) – Cristina Bucşa (Spania) 6-1, 6-4
Clara Tauson (Danemarca) – Jelena Ostapenko (Letonia/N.9) 7-6 (7/4), 4-6, 6-3
Leylah Fernandez (Canada/N.31) – Xiyu Wang (China) 6-3, 6-4
Qinwen Zheng (China/N.7) – Tamara Korpatsch (Germania) 6-2, 6-2
Elina Avanesian (Rusia) – Ana Blinkova (Rusia) 6-3, 6-0
Bianca Andreescu (Canada) – Ana Kalinskaia (Rusia/N.23) 1-6, 7-5, 6-3
Jasmine Paolini (Italia/N.12) – Hailey Baptiste (SUA) 6-4, 7-6 (8/6)
Elina Svitolina (Ucraina/N.15) – Diane Parry (Franţa) 6-4, 7-6 (7/3)
Ana Bogdan (România) – Anastasia Pavliucenkova (Rusia/N.20) 6-4, 6-4
Elise Mertens (Belgia/N.25) – Petra Martic (Croaţia) 6-4, 6-3
Elena Rîbakina (Kazahstan/N.4) – Arantxa Rus (Olanda) 6-3, 6-4
Varvara Gracheva (Franţa) – Bernarda Pera (SUA) 6-1, 6-3
Irina-Camelia Begu (România) – Linda Noskova (Cehia/N.27) 6-4, 6-2
Mirra Andreeva (Rusia) – Victoria Azarenka (Belarus/N.19) 6-3, 3-6, 7-5
Peyton Stearns (SUA) – Daria Kasatkina (Rusia/N.10) 7-5, 6-2
Madison Keys (SUA/N.14) – Mayar Sherif (Egipt) 6-0, 7-6 (9/7)
Emma Navarro (SUA/N.22) – Sara Errani (Italia) 6-2, 7-5
Paula Badosa (Spania) – Iulia Putinţeva (Kazahstan) 4-6, 6-1, 7-5
Arina Sabalenka (Belarus/N.2) – Moyuka Uchijima (Japonia) 6-2, 6-2

Viorel Anghel
Viorel Anghel
Viorel Anghel, absolvent de Filo­sofie, a început să lucreze în pre­să în 1995, la ziarul Ulti­ma oră şi la agenţiile de pre­să Infomedia şi AR Press (Ro­mânia Liberă). A fondat şi condus, din 1999, mediaTRUST România, una dintre cele mai importante firme de monitorizare a presei din ţară. În Canada, din 2004. Pasionat de webdesign şi ascultător de muzică "made in Canada".

Ultimele articole

Articole similare