Madison Keys va fi adversara belarusei Arina Sabalenka în finala turneului de tenis Australian Open, după ce americanca a învins-o dramatic pe poloneza Iga Swiatek, numărul doi mondial, cu 5-7, 6-1, 7-6 (10/8), joi, în a doua semifinală a competiţiei de Mare Şlem de la Melbourne.
Keys (29 ani), numărul 14 mondial, a obţinut victoria după două ore şi 35 de minute de joc.
Swiatek (23 ani), care are cinci titluri de Mare Şlem în palmares, dintre care patru la Roland Garros şi unul la US Open, a dominat primul set, în care a condus cu 5-2, a fost egalată (5-5), dar s-a impus în prelungiri, cu 7-5.
Keys, care va juca a doua sa finală de Mare Şlem, după cea pierdută în 2017 la US Open, a avut un set secund excelent, câştigat cu un sec 6-1.
În decisiv, cele două au mers cap la cap până la 6-5 pentru Swiatek, poloneza servind pentru meci şi ratând o minge de victorie la 40-30. Keys a împins jocul în tiebreak, unde a fost condusă aproape permanent, însă a egalat la şapte, apoi la opt şi a reuşit să câştige cu 10-8.
Diferenţa s-a făcut la capitolul winners, Keys având 36, faţă de 22 cât a adunat Swiatek. Raportul la erorile neforţate a fost echilibrat (41-40).
Swiatek, care anul trecut s-a oprit în turul al treilea la Melbourne, joacă a doua sa semifinală la Australian Open (prima în 2022). Pentru Keys aceasta a fost a treia semifinală la antipozi (2015, 2022).
Arina Sabalenka, a treia finală consecutivă la turneul Australian Open
În prima semifinală, Arina Sabalenka, numărul unu mondial, s-a calificat în a treia sa finală consecutivă la turneul Australian Open, după ce a învins-o pe spaniola Paula Badosa, cu 6-4, 6-2, joi, la Melbourne, în prima semifinală a competiţiei de Mare Şlem.
Sabalenka vizează acum al treilea trofeu consecutiv la Melbourne şi al patrulea de Mare Şlem, după ce americanca Serena Williams fusese ultima jucătoare care a disputat trei finale consecutive la Australian Open (2015-2017).
sa
Sabalenka s-a impus după o oră şi 26 de minute în faţa bunei sale prietene Paula Badosa (12 WTA), care începuse bine meciul, conducând cu 2-0. Belarusa a câştigat apoi patru ghemuri la rând şi a controlat jocul până la final.
Jucătoarea belarusă, care are acum 6-2 în meciurile directe cu Badosa (şase victorii consecutive), a fost net superioară la winners (32-11), chiar dacă a avut şi mai multe erori neforţate (21-15). Pentru iberică aceasta a fost prima sa semifinală de Mare Şlem.
