Jucătorul italian de tenis Jannik Sinner, deţinătorul titlului la Melbourne şi liderul mondial, s-a calificat, vineri, în finala Openului de tenis al Australiei în care îl va întâlni duminică pe germanul Alexander Zverev (2 ATP), aflat în tentativa de a cuceri primul său titlu de Mare Şlem, informează AFP.
Italianul în vârstă de 23 de ani, învingător şi la US Open în 2024, l-a eliminat în trei seturi, 7-6 (7/2), 6-2, 6-2, pe americanul Ben Shelton (20 ATP), trecându-şi în cont a 20-a victorie consecutivă, cea mai lungă serie din cariera sa.
În cazul unei victorii, duminică, în faţa lui Zverev, care a beneficiat de abandonul sârbului Novak Djokovic, care deţine recordul de victorii la Australian Open (10), Sinner ar putea deveni cel mai titrat jucător italian din istoria turneelor de Mare Şlem, cu trei trofee. El împarte în acest moment recordul cu compatriotul său Nicola Pietrangeli, laureat la Roland-Garros în 1959 şi 1960.
La rândul său, Shelton a disputat la 22 de ani a doua sa semifinală de Mare Şlem, după cea de la US Open 2023.
În finala Australian Open 2025, Sinner şi Zverev (27 ani) se vor întâlni pentru a şaptea oară, cu un bilanţ de patru victorii la două în favoarea germanului.
Ruptură musculară pentru Djokovic
Alexander Zverev, nr.2 mondial, s-a calificat, vineri, în cea de-a treia sa finală a unui turneu de Mare Şlem, beneficiind de abandonul sârbului Novak Djokovic (7 ATP, favorit nr. 7) în semifinalele Openului Australiei, şi va încerca să cucerească primul său titlu major, duminică, în faţa italianului Jannik Sinner (1 ATP) sau a americanului Ben Shelton (20 ATP), informează AFP.
După 1h20 min de luptă feroce, semifinala dintre Alexander Zverev şi Novak Djokovic a fost întreruptă brutal la scorul de 7-6 (7/5) în favoarea germanului, în faţa publicului de pe Rod Laver Arena din Melbourne.
Accidentat la coapsa stângă din partida câştigată miercuri contra lui Carlos Alcaraz (N.3 mondial), campionul sârb a fost constrâns la abandon, cedând durerilor generate de o ruptură musculară, conform explicaţiei sale din conferinţa de presă.
Djokovic (37 de ani) a cucerit de zece ori trofeul la Australian Open şi viza 25-lea său titlu de Mare Şlem, ceea ce ar fi reprezentat un nou record pentru tenisul profesionist, în timp ce adversarul său, cu zece ani mai tânăr, va încerca să cucerească primul său trofeu major duminică la Melbourne, după două eşecuri în faţa lui Dominic Thiem, în finala US Open 2020, şi în faţa lui Carlos Alcaraz în finala ultimei ediţii de la Roland Garros, scrie Agerpres.
