Nu au fost găsiți supravieţuitori după accidentul aviatic din India

0
65

Echipele de intervenţie care lucrează în zona prăbuşirii zborului Air India AI171 în oraşul Ahmedabad nu au găsit supravieţuitori, au confirmat pentru EFE surse din cadrul operaţiunilor de salvare, în timp ce s-au înregistrat şi cel puţin cinci decese la sol.

Embed from Getty Images

Căutările sunt încă în curs de desfăşurare, dar “nu există niciun semn de supravieţuitori” în acest moment, a declarat o sursă din echipa de salvare care a solicitat anonimatul.

Aceeaşi sursă a declarat că speranţele de a găsi oameni în viaţă sunt deja foarte mici, în timp ce zeci de cadavre au fost recuperate de la locul dezastrului.

Embed from Getty Images

“Se pare că nu există supravieţuitori”, a declarat pentru AFP şi comisarul de poliţie al oraşului, care de asemenea a raportat victime şi la sol, cauzate de prăbuşire.

“Avionul a căzut într-o zonă rezidenţială. Accidentul a provocat mai multe victime”, a adăugat GS Malik, şeful poliţiei.

Embed from Getty Images

Avionul s-a prăbuşit peste un cămin al studenţilor de la medicină. Patru studenţi şi un medic rezident de la BJ Medical College, care se aflau în clădire în momentul impactului, au fost ucişi, a relatat canalul de ştiri indian NDTV.

Imaginile de la faţa locului confirmă deteriorarea gravă a structurii căminului studenţesc, în interiorul clădirii fiind vizibile părţi din fuselajul aeronavei Boeing 787. Una dintre cele mai afectate zone este sala de mese a căminului, unde poate fi văzut unul dintre pereţii prăbuşiţi, transmite Agerpres.

Asociaţia medicilor FAIMA a confirmat într-un comunicat că, pe lângă cei care şi-au pierdut viaţa, “mulţi studenţi la medicină au fost răniţi” şi a asigurat că monitorizează îndeaproape situaţia pentru a oferi toată asistenţa posibilă.

Avionul, care urma să efectueze cursa Ahmedabad – Londra cu 242 de persoane la bord (230 de pasageri şi 12 membri ai echipajului), s-a prăbuşit la scurt timp după decolare, după ce a lansat un apel de urgenţă.