Jucătorul canadian de tenis Milos Raonic, fost numărul 3 mondial şi finalist la Wimbledon în 2016, a anunţat, luni, că se retrage după o carieră care a inclus opt titluri ATP câştigate în era Federer, Nadal, Djokovic şi Murray.
“Este un moment care trebuie să vină într-o zi, ştii asta, dar, în mod uimitor, nu eşti niciodată pregătit pentru el. Sunt mai pregătit ca niciodată”, a comentat canadianul în vârstă de 35 de ani pe reţelele de socializare, numindu-se “cel mai norocos om care a reuşit să trăiască şi să-şi îndeplinească visele”.
Născut la Podgorica (Muntenegru), Raonic a devenit primul canadian care a jucat într-o finală de Grand Slam, dar nu a mai apărut în competiţie timp de un an şi jumătate de la înfrângerea suferită în prima rundă a Jocurilor Olimpice de la Paris, pe terenurile de zgură de la Roland Garros.
Raonic, unul dintre jucătorii cu cel mai bun serviciu, a avut momentul său de glorie în 2016, când l-a învins pe Roger Federer în semifinalele de la Wimbledon, înainte de a pierde în finală în faţa lui Andy Murray. În acelaşi an, a ajuns în semifinalele Australian Open şi în finala Turneului Campionilor, terminând sezonul pe locul 3 în lume, informează AFP.
