„Comunitatea are întotdeauna nevoie de bani, dar nu pentru o statuie”

Magda Popeanu, consilier local CDN-NDG, prima româncă aleasă în Consilulul Municipal, a discutat de mai multe ori cu Consulatul României despre statuia lui Mihai Eminescu. În van.

Domnul Luc Ferrandez a spus că ați luat legătura cu domnul Marc Marinescu, un apropriat al consulului Victor Socaciu, de mai multe ori pe tema demersurilor necesare pentru a muta statuia. A participat la vreuna din aceste întâlniri și domnul Socaciu? Sau ați abordat și cu el acest subiect? Care au fost reacțiile lor?

Cunoșteam interesul pe care-l poartă Marc Marinescu Piețeii României și statuii și, pentru acest motiv, în ultimii trei ani, de fiecare dată când ne-am întâlnit, i-am spus că statuia trebuie mutată. I-am cerut lui Marc să-mi trimita o cerere semnată de comitetul care a instalat statuia sau de Consulat. În ultimul an i-am spus și consulului să ceară mutarea statuii pentru că administrația de pe Plateau dorește să reamenajeze parcul sub presiunea rezidenților din jur.

Ținând cont că sunteți consilier local într-un cartier în care trăiesc destul de mulți români, v-a cerut Consulatul României sprijinul în acest proiect?

În arondismentul CDN-NDG românii reprezintă a cincea populație în funcție de locul de naștere, după Franța, China, Algeria și Maroc. Suntem peste 1600 de persoane care au locul de naștere în România. Exceptând cele două limbi oficiale, româna este a doua limbă vorbită după chineză.

Consulatul României la Montreal nu mi-a cerut sprijinul să creem o piață a României în acest cartier, deși le-am spus că am găsit un loc semnificativ și vizibil.

Considerați că există deschidere din partea autorităților locale din CDN-NDG pentru primirea statuii într-un parc din acest cartier?

La crearea Place de Vimy în parcul NDG am întrebat cei cinci colegi care formează consiliul arondismentului CDN-NDG dacă ar fi de acord sa creem o piață a României într-un parc din districtul CDN. În plus de faptul că românii reprezintă o populație importantă, eu sunt prima persoană de origine română aleasă în Consiliul municipal. Am avut deja discuții preliminarii și cu primarul Copeman, iar ideea a fost primită în mod favorabil.

Aveți câteva destinații posibile pentru statuie?

Cred că cel mai bun loc ar fi în parcul Gatineau, la intersecția Côte-des-Neiges și Queen Mary.

Considerați inutil demersul de a începe strângerea de fonduri pentru construcția un soclu cât timp nu a existat o comunicare coerenta nici cu autoritățile din Plateau Mont-Royal, nici cu cele din CDN-NDG?

Comunitatea are întotdeauna nevoie de bani, dar nu pentru o statuie. Ceea ce am propus, în numeroase rânduri, a fost creerea une fundații pentru a face un centru comunitar român. În acest centru să reunim grupurile comunitare și folclorice, colecțiile, ziarele, expozițiile permanente și ocazionale de artă, manifestațiile culturale și spectacolele și mai ales școlile. Să dovedim astfel perenitatea spirutului și culturii românești pe tărâmuri de imigrație. Am transmis la mai multe persoane informații despre clădiri care aparțin Ville-ului și care pot fi cumpărate și renovate. Concluzia a fost că, deși timpul a trecut peste mine, am rămas o mare idealistă.

Viorel Anghel
Viorel Anghel
Viorel Anghel, absolvent de Filo­sofie, a început să lucreze în pre­să în 1995, la ziarul Ulti­ma oră şi la agenţiile de pre­să Infomedia şi AR Press (Ro­mânia Liberă). A fondat şi condus, din 1999, mediaTRUST România, una dintre cele mai importante firme de monitorizare a presei din ţară. În Canada, din 2004. Pasionat de webdesign şi ascultător de muzică "made in Canada".

Ultimele articole

Articole similare