Ultima carte a lui Florin Oncescu, Jurnalul lui Sake (Limes, 2017), ilustrează cu brio specificul prozei sale – ironia și autoironia, precizia stilistică, concizia și refuzul canoanelor epicii clasice.
Autorul, aflat acum la a cincea carte, a ales, în prima jumătate a cărții o convenție ludică, și amuzantă: Nu scriitorul Sorin Popescu, personajul central din celelalte povestiri, este cel care deschide ”ostilitățile”, ci cățelușa lui, Sake, devenită brusc ea însăși scriitoare și disputîndu-și întîietatea la ordinator cu stăpînul ei.
Nu e impropriu spus ostilități fiindcă pentru Sake centrul principal de interes este viața literară românească din Quebec și în special din Montreal. Pentru ea, confrații stăpânului ei pe ogorul literaturii mai mult sau mai puțin naționale, trăiesc într-un amestec ridicol de veleitarism, vanitate și autoiluzionare. Niciun condeier nu scapă agerimii canine a lui Sake. Și Sorin Popescu, în rolul stăpînului care trebuie să tragă consecințe de pe urma convertirii neașteptate a cățelușei lui în comentator malițios, încearcă s-o tempereze. Nu vrea să tragă ponoase nemeritate !
„Sake ți-am spus să nu mai scrii așa! Tu-i muști pe ei și ei mă vor mușca pe mine. Trăim în aceeași casă, scriem la același laptop, cum crezi tu că vom putea fi percepuți ca doi scriitori distincți, fiecare cu propriile lui opinii ? Cînd te vor citi, toți vor crede că eu am scris”
Și ceea ce urmează sugerează sensibilitatea colerică a comunității literare românești din Canada: cei care se vor simți vexați îl vor soma prin scrisori oficiale să retracteze toate cele scrise, alții îi vor întoarce spatele și-l vor bârfi oridecâteori vor avea ocazia iar cei mai orgoloiți nu vor face nimic, dar vor întreupe total legăturile cu el. Nu asta vrea Sorin Popescu !
Firește, Sake nu ascultă și continuă ”să muște”, adică să observe și să relateze în presă ce observă. Și de fapt, ce observă malițioasa Sake?
Mândria autorilor bazată pe numărul de volume publicate, conflictele provocate de concursuri literare minabile și care se transformă în teribile uragane într-un pahar cu apă, ședințe cu iz partinic ale asociației scriitorilor pentru sancționarea unui poet cu limbaj neacademic, disputele micronice în jurul limbii de expresie – română sau franceză ”pentru că suntem în Quebec”- , concurența aprigă dar invizibilă pentru restul lumii, dintre cele două fantomatice asociații scriitoricești din Montreal PAS (Prima Asociație de Scriitori) și CAS (Cealaltă Asociație de Scriitori), alte mărunte conflicte de preeminneță cu prilejul unor benigne evenimente culturale comunitare, autopromovarea insistentă și caraghioasă a unor autori veleitari, unii dintre ei la o vârstă mai mult deât venerabilă, reuniuni cenacliste cu autori impenetrabili care mizează pe înțelegerea generațiilor viitoare, decernări de medalii pentru merite culturale din partea unei organizații cu nume pompos precum Adunarea descendenților lui Traian cu un singur membru etc. Totul cu spirit, cu o ironie fină, și cu un simț al deriziunii care provoacă râsul interior și dezarmează.
Ne aflăm într-o lume de forme pe care un spirit maiorescian ar fi tratat-o cu gravitate și asprime ca fiind lipsită de fond. Dar autorul, prin intermediul lui Sake, nu e deloc moralizator, se mulțumește cu nararea mucalită a dialogurilor și gesturilor personajelor sale și, în cele din urmă, rezultatul este mai curând o persiflare tandră a lumii din care și scriitoarea canină Sake și scriitorul uman Sorin Popescu fac parte cu destulă complezență.
E în fond vorba de lucruri general umane, întâlnite în proporții variabile în mediile literare de pretutindeni.
Dincolo de metehnele literare ale scriitorilor montrealezi, foarte simpatice sunt paginile în care jurnalul se consacră mai ales vieții cotidiene a lui Sake având și ea o societate alternativă, cea a patrupezilor din bloc, umanizați cu măsură în funcție de profilul și caracterul stăpînilor lor.
***
Partea a doua a volumului este rezervată unor povestiri, independente de jurnalul lui Sake și de data asta protagonist este Sorin Popescu. Nu mai există trimiteri către lumea literară, personajul însuși nu pare să aibă legături cu literatura dincolo de profesia sa de consultant în inginerie și naratorul, relatând ce i se întâmplă, atinge în treacăt, fără să insiste, straturi ceva mai adînci de anxietate, frustrări de toate felurile, insecuritate, incomunicare, solitudine, vinovăție.
Povestirile sunt din aceeași categorie cu notele de jurnal ale cățelușei Sake, mai mult scene și dialoguri. Dar în registru diferit. Sugestia nu mai funcționează în sensul deriziunii, ci în cel al unor posibile și neabordate complicații. Scenele evocate se află în locuri diferite, în funcție de peregrinările profesionale sau de vacanță ale cuplului Sorin – Cristina: un sat din România, o librărie dintr-un cartier din Montreal, un restaurant din Napoli, un party multietnic din America cu ocazia Crăciunului, o întâlnire jubiliară în România a foștilor absolvenți de liceu, o benzinărie de la marginea unei autostrăzi mexicane, un apartament în Constanța, un hotel din Texas, un alt apartament din Basel, în Elveția unde Sorin Popescu este consultant al unei firme de inginerie, apartamentul unui prieten din Gernania, Havana, în timpul unui concediu, restaurantul de la Casa Universitarilor din București, în tinerețe, înainte de plecarea în Canada.
Din detalii puține dar semnificative se creează atmosfera unor dezordini, anomalii, amenințări, conflicte, – posibile ori reale, dar în majoritatea cazurilor, la nivel minimal, epidermic. Modicitatea lor e un rezultat al distanței căci Florin Oncescu nu abandonează nicio clipă detașarea ironică față de măruntele peripeții ale personajelor sale. Așa încât toate povestirile sugerează mai mult decât spun și singurele note false, foarte puține dealtfel, apar când naratorul vrea să livreze un mesaj explicit, chiar dacă în mod ironic. Ca în, de exemplu, Tămîie unde te duci, în finalul jurnalistic despre cum ar trebui organizată securitatea publică în România pentru ca cetățenii să nu mai fie agresați de inși necivilizați.
Întru totul, Jurnalul lui Sake este o carte care se citește cu plăcere și cu bucuria complicității împărtășite în fața mărunțișurilor vesele ori triste ale vieții cotidiene de pretutindeni.
Jurnalul lui Sake poate fi comandat online la paginiromanesti.ca
