Despre români, în presa canadiană

Romania ringIlegali, dar organizaţi

Românii care ajun­geau în Canada ilegal, pe filieră mexicană, erau foarte bine organizaţi, scrie Toronto Star. Poliţia din Ro­mânia a descoperit o reţea în care erau implicate personaje din lumea interlopă craio­veană şi reprezentanţi ai unor agenţii de turism din acest judeţ.

Peste 600 de romi au plătit circa 8.000 de euro fiecare pentru a pleca în Mexic şi, de acolo, în SUA şi/sau Canada, pentru a cerşi sau pentru a fura.

Din cele 600 de persoane, 300 au fost deja identificate pe terito­riul SUA, în zona Los Angeles sau New York. La anchetă au contribuit şi autorităţile americane şi canadiene.

Pe mâini româneşti

Canada începe să conteze în lumea mare a gimnasticii şi asta şi datorită muncii antrenorilor români, scrie The Globe and Mail.

Deşi a debutat doar în luna martie a acestui an la seniori, canadianca Maegan Chant a reuşit deja să impresioneze, câşti­gând medalii la competiţiile din cadrul Cupei Mondiale. Prima, la Internaţio­­nalele Franţei, unde a obţinut argint la sări­turi. A urmat Cottbus World Cup din Germania, unde a obţinut argint la sărituri şi aur la sol.

Maegan Chant se antrenează la clubul World Class Gymnastics din Hamilton, cu antrenorii români Cristina Bontaş şi soţul acesteia, Gabi Tătaru. Cristina Bontaş a făcut parte din lotul naţional al României, de unde s-a retras în 1992, după Olimpiada de la Bar­ce­lo­na.­ La această ultimă participare, Bontaş a câştigat bronz la sol şi argint pe echipe.

Hoţ care duce gunoiul

Un român din Ontario, Nicolae Guşiţă, a avut ghinionul de a fi considerat de către po­li­ţişti drept hoţ, deşi se afla în propria casă, anunţă site-ul de ştiri mississauga.com.

Într-o seară, acesta a ieşit să ducă gunoiul în spatele casei. Pentru că nu avea lumină în curte, el a aprins o lanternă. Întrucât toate luminile din casă erau stinse, un trecător l-a luat drept hoţ şi a alertat poliţia, care, cinci minute mai târziu, l-a arestat.

În urma incidentului, Guşiţă a declarat că a fost traumatizat de intervenţia poliţiei (are pierderi de memorie) şi a cerut despăgubiri de 3,6 milioane de dolari.

Strâns uniţi în jurul micului ecran

Românii sunt cei mai mari consumatori de televiziune din Europa, scrie La Presse, care citează rezultatele unui studiu făcut de compania franceză Médiamétrie.

Conform studiului, românii stau, în medie, 330 de minute pe zi (5 ore şi jumătate) în faţa micului ecran. Spre comparaţie, media mondială este de 197 de mi­nute. De remarcat că, în Europa, locuitorii ţărilor cel mai mult afectate de criza economică petrec şi cel mai mult timp în faţa televizorului. Grecii – 270 de minute, itali­enii, 254, iar spaniolii, 246.

România şi criminalitatea informatică

Winnipeg Free Press scrie un articol despre noii hoţi de buzunare. Într-o lume în care telefonul mobil a început, din ce în ce mai mult, să fie folosit şi ca por­to­fel, a apărut o nouă generaţie de hoţi: cei care folosesc noile tehnologii pentru a accesa cardul stocat în me­mo­­ria telefonului şi a fura toate informaţiile din el.

În interviul acordat ziarului, expertul canadian în securitate Michael Legary afirmă că este doar o chestiune de timp până când crima organizată din România să aibă acces la această tehnologie.

Legary afirmă că România a devenit un centru fierbinte al criminalităţii informatice, din cauza pasivităţii autorităţilor locale, care nu se ocupă cu depistarea şi pedepsirea fraudelor informatice, mai ales atunci când acestea au ca victime cetăţeni din America de Nord.

Mitul ospitalităţii noastre

Un studiu realizat de Forumul Economic Mondial şi citat de cotidianul La Presse demontează unul din miturile dragi românilor: cel al ospitalităţii.

Printre altele, studiul realizează şi un clasament al ţărilor în funcţie de cât de bine sunt primiţi turiştii străini de către localnici.

Pe primele 5 locuri se află Islanda, Noua Zeelandă, Marocul, Macedonia şi Austria. Canada figurează pe locul 12, SUA – pe 102, iar România – doar pe… 122. În ceea ce priveşte grija faţă de client, Canada este pe locul 13, Statele Unite – pe 18, iar România – pe 114.

În clasamentul general al competitivităţii turistice, România ocupă locul 68 din 140 de ţări, în scădere faţă de locul 63, ocupat în 2011. SUA se află pe locul 6, iar Canada, pe locul 8.

Anglia, speriată de români

La Presse şi Reuters Canada relatează despre măsurile luate de Marea Britanie în scopul opririi unei ipotetice invazii de imigranţi români şi bulgari.

La Presse scrie despre tentativa comică a guvernului de la Londra de a face publicităţi negative, de genul “În ţara noastră plouă tot timpul şi urgenţele sunt pline”. Chiar şi polonezii, care au ajuns în regat înaintea românilor, sunt speriaţi. Ei consideră că Bulgaria şi România sunt ţări mult mai sărace decât Polonia, iar imigranţii care vor veni din aceste două ţări în Marea Britanie vor condu­ce la o creştere a ratei criminalităţii.

Reuters arată că premierul David Cameron va lua şi alte măsuri, mult mai dure decât publicitatea negativă. Demersul guvernului britanic, unul similar celui adoptat de premierul canadian Stephen Harper, vizează reducerea beneficiilor pentru imigranţi.

Aceştia vor fi nevoiţi să aştepte cinci ani pentru a obţine o locuinţă socială, iar amenzile pentru companiile care angajează imigranţi la negru se vor dubla. De asemenea, accesul la serviciile medicale va fi mai dificil, iar imigranţii vor avea nevoie de o asigurare privată. Noile măsuri vor intra în vigoare la începutul anului 2014.

Viorel Anghel
Viorel Anghel
Viorel Anghel, absolvent de Filo­sofie, a început să lucreze în pre­să în 1995, la ziarul Ulti­ma oră şi la agenţiile de pre­să Infomedia şi AR Press (Ro­mânia Liberă). A fondat şi condus, din 1999, mediaTRUST România, una dintre cele mai importante firme de monitorizare a presei din ţară. În Canada, din 2004. Pasionat de webdesign şi ascultător de muzică "made in Canada".

Ultimele articole

Articole similare