Revelion 2005

In topul preferintelor romanilor pentru Revelionul 2005 au fost agapele in familie sau cu prieteni, ca si iesirile la petreceri romanesti organizate, ori la restaurante grecesti. Cei mai norocosi au dat o fuga pana la vreun «chalet», altii numai pana in Piata Jacques Cartier. Indiferent de alegere, romanii stiu sa se distreze si, dupa cum veti vedea, nu se sfiesc sa incerce experiente noi.
Stefion se afla deja la al patrulea revelion organizat la Montréal, iar numarul de participanti a crescut de la un an la altul, ajungand ultima data la 550 (in total, la cele doua sali – Lachine si St-Laurent). Costul biletului anul acesta: 75$. Tot de la an la an s-au adaptat si organizatorii din ce in ce mai bine cerintelor clientilor, printr-o permanenta comunicare cu acestia. Cei doi asociati, Stefan Petrescu si socrul sau, Ion (Nono) Mazilu, bucatar la Casino de Montréal, isi propun pentru anul viitor sa pregateasca revelionul intr-o singura sala, cu capacitate mai mare.
«Problema este ca inca nu avem o sala a noastra, ca sa o amenajam asa cum ne-am dori, asta ar face ca lucrurile sa mearga mult mai bine», ne spune Stefan Petrescu. «In ce priveste muzica, gusturile sunt atat de diferite incat, oricum am face, nu putem impaca pe toata lumea. Sa va mai spun ca cineva mi-a propus sa dam si ceva muzica de camera? In orice caz, invatam din fiecare experienta si speram ca evolutia e evidenta», a adaugat organizatorul.
La restaurantul Rustik, de la Ste-Adèle, au participat si anul acesta la revelion tot 130 de romani, ca si anul trecut (costul biletului: 150$, cu cazare inclusa pentru 3 nopti). E vorba de o clientela fidela, dupa cum ne marturiseste patronul, Ionut Ciobanu. Majoritatea persoanelor vin – culmea! – nu de la Montréal, care-i mult mai aproape, ci de la Toronto si chiar din Statele Unite, de la Detroit.
Printre cei care s-au distrat la Rustik s-au numarat si editorii ziarului Faptu’ Divers, din Toronto, Radu si Violeta Iatan. Domnul Iatan a precizat ca este al doilea an cand face revelionul aici si ca va reveni cu placere, pentru atmosfera calda si serviciul foarte bun. «In plus, e o zona superba», a adaugat ziaristul.
Primul revelion la restaurantul Carmina din Côte des Neiges a fost foarte intim si vesel, dupa cum ne-a povestit doamna Ioana Bratu, amfitrioana petrecerii. Clientii au fost un grup de 12 tineri, care au dansat toata noaptea. La patru dimineata, s-a cantat Perinita si s-a servit ciorba de potroace. Pretul biletului a fost de 65$.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articolul precedent
Articolul următor

Articole similare