Imigrare Canada. Programul de parenare a părinților și bunicilor va fi redeschis în 28 ianuarie

Ministerul Imigrației din Canada a anunțat un nou program, îmbunățit, de sponsorizare a părinților și bunicilor imigranților deja stabiliți în Canada.

Acesta va fi disponibil din 28 ianuarie 2019. Din acest an se revine la principiul „primul venit, primul servit”, o abordare care va permite păstrarea unui proces echitabil pentru toată lumea, afirmă Ministerul Imigrației.

Ceic are vor să-și aducă un părinte sau un bunic în Canada trebuie întâi să depună o cerere de intenție. Apoi, Ministerul Imigrației îi va invita pe potențialii sponsori să depună o cerere completă, în ordinea înregistrării, până la atingerea limitei maxime de 20.000 de aplicații completate.

Noul sistem le cere sponsorilor potențiali să prezinte, odată cu declarația de intenție, o copie a unui document care să ateste statutul legal în Canada.

Formularul de interes pentru sponsor a fost de asemenea îmbunătățit față de anii precedenți pentru a include funcții care vor ajuta Ministerul Imigrației să detecteze duplicatele și potențialele fraude.

Pentru Quebec, procesul e diferit și găsiți detalii aici.

Verificați dacă îndepliniți condițiile financiare

Sponsorii potențiali trebuie să se asigure că sunt eligibili înainte de a-și prezenta interesul de a sponsoriza pe cineva, inclusiv că satisfac condițiile financiare.

Ca program de reîntregire a familiei, noul program oferă canadienilor și rezidenților permanenți posibilitatea de a-i aduce pe părinții și bunicii lor să vină în Canada pentru a locui aici permanent.

Având în vedere interesul continuu față de acest program, Ministerul Imigrației a majorat plafonul anual al aplicațiilor pe care le va accepta în 2019 la 20.000 – de patru ori numărul de aplicații acceptate în 2015.

Această creștere a fost posibilă printr-o reducere de peste 80% timpul de procesare care a fost scurtat de la șapte-opt ani, la aproximativ doi ani.

Viorel Anghel
Viorel Anghel
Viorel Anghel, absolvent de Filo­sofie, a început să lucreze în pre­să în 1995, la ziarul Ulti­ma oră şi la agenţiile de pre­să Infomedia şi AR Press (Ro­mânia Liberă). A fondat şi condus, din 1999, mediaTRUST România, una dintre cele mai importante firme de monitorizare a presei din ţară. În Canada, din 2004. Pasionat de webdesign şi ascultător de muzică "made in Canada".

Ultimele articole

Articole similare