{"id":111680,"date":"2022-07-22T09:20:23","date_gmt":"2022-07-22T13:20:23","guid":{"rendered":"https:\/\/paginiromanesti.ca\/?p=111680"},"modified":"2022-07-22T09:20:23","modified_gmt":"2022-07-22T13:20:23","slug":"transnistria-vrea-alature-federatiei-ruse","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/paginiromanesti.ca\/2022\/07\/22\/transnistria-vrea-alature-federatiei-ruse\/","title":{"rendered":"Transnistria vrea s\u0103 se al\u0103ture Federa\u021biei Ruse"},"content":{"rendered":"
Obiectivul regiunii separatiste Transnistria de a deveni parte a Rusiei r\u0103m\u00e2ne neafectat de r\u0103zboiul din Ucraina vecin\u0103, a declarat vineri a\u015fa-numitul ‘ministru de externe’ al regiunii separatiste, Vitali Ignatiev, pentru agen\u0163ia de pres\u0103 rus\u0103 RIA Novosti, transmite Reuters.<\/strong><\/p>\n Transnistria, care este recunoscut\u0103 interna\u0163ional ca parte a Republicii Moldova, se afl\u0103 \u00een st\u00e2nga Nistrului l\u00e2ng\u0103 frontiera de sud-vest a Ucrainei. Un acord de \u00eencetare a focului \u00eencheiat \u00een 1992 a pus cap\u0103t luptelor, dar a \u00eenghe\u0163at statutul politic al regiunii, care acum exist\u0103 ca teritoriu separatist \u00een interiorul Republicii Moldova \u015fi se bazeaz\u0103 pe sprijin din partea Rusiei.<\/p>\n Ignatiev a spus c\u0103 ”opera\u0163iunea militar\u0103 special\u0103” pe care Rusia a lansat-o \u00een Ucraina nu a schimbat obiectivul regiunii transnistrene de a se al\u0103tura oficial Rusiei, \u00een concordan\u0163\u0103 cu ”referendumul” din 2006.<\/p>\n ”Vectorul Transnistriei a r\u0103mas neschimbat de-a lungul existen\u0163ei republicii – reflectat \u00een rezultatele referendumului din 17 septembrie 2006, unde este declarat \u00een mod clar: independen\u0163\u0103 cu aderare liber\u0103 la Federa\u0163ia Rus\u0103”, a ad\u0103ugat Vitali Ignatiev.<\/p>\n \u00centr-o videoconferin\u0163\u0103 de pres\u0103 desf\u0103\u015furat\u0103 vineri, purt\u0103torul de cuv\u00e2nt al Kremlinului, Dmitri Peskov, nu a comentat \u00een leg\u0103tur\u0103 cu afirma\u0163iile lui Ignatiev.<\/p>\n Dup\u0103 ce Rusia a lansat o agresiune militar\u0103 nejustificat\u0103 contra Ucrainei pe 24 februarie, la Kiev au sporit temerile c\u0103 Moscova ar putea utiliza Transnistria – \u015fi sutele de militari ru\u015fi sta\u0163iona\u0163i acolo ca ”for\u0163e de men\u0163inere a p\u0103cii” – pentru a invada Ucraina dintr-o a patra direc\u0163ie.<\/p>\n Capitala regiunii separatiste transnistrene, Tiraspol, se afl\u0103 la numai 100 de kilometri de Odesa, port ucrainean de importan\u0163\u0103 strategic\u0103 la Marea Neagr\u0103.<\/p>\n Autorit\u0103\u0163ile de la Tiraspol au negat, \u00eens\u0103, c\u0103 regiunea lor ar putea fi utilizat\u0103 ca ramp\u0103 de lansare pentru atacarea Ucrainei.<\/p>\n