Episodul ce urmeaza prezinta dragostea a doi intelectuali de marca, academicianul Grigore Moisil si Viorica, sotia sa, care face parte din celebra familie de eruditi, Constante. <\/p>\n
\tGrigore Moisil s-a nascut la 10 ianuarie 1906, la Tulcea, si a murit la 21 mai 1973, la Ottawa. Bunicul sau a fost paroh la Nasaud, iar tatal, profesor de istorie si sef al Arhivelor Statului. Mama sa a fost institutoare. <\/p>\n
\t Grigore Moisil a absolvit \u00een 1922 Liceul Spiru Haret. \u00cen anul 1924, s-a \u00eenscris la sectia de constructii din cadrul Politehnicii. Dupa trei ani o abandoneaza, atras de mirajul Facultatii de Matematica, unde a avut mentori de renume, precum Gheorghe Titeica, Traian Lalescu, Anton Davidoglu si Dimitrie Pompeiu. In 1929, isi sustine teza de doctorat, publicata apoi la o editura din Paris, unde a fost apreciata de savantii timpului, Vito Voltera, Paul Levi si altii. <\/p>\n
Dupa un an petrecut la Paris, unde studiaza la Sorbona cu mari matematicieni, sustine examenul de docenta, dupa care este numit direct conferentiar la Facultatea de Matematica din Iasi. A urmat o scurta perioada de specializari la Roma, cu o bursa in\u00adternationala. In 1932, revine la Iasi, unde va preda timp de zece ani cursul de Algebra moderna, Logica si teoria demonstratiei. Cercetarile sale de logica au stat la baza unei puternice scoli de matematica. A contribuit la realizarea primelor calculatoare rom\u00e2nesti si la dezvoltarea informaticii. A fost membru al Academiei Rom\u00e2ne, al Academiei Italiene si al Institutului International de Filosofie. <\/p>\n
A publicat lucrari de o mare valoare, precum Logica nodala, \u00een 1942, Introducere \u00een algebra, \u00een 1954, Circuite cu tranzistori, \u00een 1962 si multe altele. <\/p>\n
\tGrigore Moisil a stralucit mai mult de trei decenii \u00een lumea stintifica. A fost invitat la cele mai prestigioase catedre de matema\u00adtica din lume sa tina diferite conferinte. Ideile sclipitoare ale celebrului matematician si filosof au cucerit de fiecare data asistenta. <\/p>\n
O dragoste la prima vedere i-a umplut viata. A int\u00e2lnit-o pe aleasa inimii lui care l-a ocrotit si stimulat cu mult tact si rabdare, asigur\u00e2ndu-i linistea si calmul. <\/p>\n
\t\tViorica, cea care i-a iesit \u00een cale s-a nascut \u00een 1913, a fost profesoara de limba franceza. Vizitata recent la domiciliul ei din Bucuresti, de catre cronicarul Dan Constantin, a cautat sa-si aduca aminte de anii tineretii \u00een care o frumoasa poveste de dragoste i-a marcat viata. <\/p>\n
In 1937, impreuna cu sora sa Lena Constante si cu c\u00e2tiva prieteni au mers la o petrecere, acasa la familia Moisil. Cu aceasta ocazie l-a cunoscut pe t\u00e2narul Grigore, care i s-a parut a fi un partener de discutie deosebit de inteligent, cu o conversatie stralucitoare. <\/p>\n
\tDupa cateva zile, el a anuntat-o brusc ca o cere in casatorie, divortul de prima sotie urmand sa se pronunte \u00een curand. Viorica a fost socata de aceasta cerere brusca. Totusi a acceptat pe loc. Erau in al noulea cer, parca se cunosteau de o vesnicie. <\/p>\n
\tGrigore Moisil a plecat apoi mobilizat sub arme, in calitate de ofiter de rezerva. Pregatirile de razboi l-au scos din biblioteci. O scrisoare din 3 octombrie 1939 ne arata cat de legat era fata de Viorica: “Dragostea mea, minunea mea. Nu mai sunt la Cernauti. Aici nu am telefon, nici telegraf. Scrie-mi pe adresa domnului sef al garii Poiana Ilvei, judetul Nasaud. Sper ca intr-o zi sa ma reped pana la Nasaud sa-ti telefonez. Simt dragostea mea mai tare, mai ferma. Te iubesc nespus de mult. As vrea sa fii linistita si vesela ca te iubesc si ca ma iubesti. Minunea mea, eu acum mai mult simt cat mi-ai facut de bine, cat ma faci mereu fericit. <\/p>\n
\tPort mereu cu mine scrisorile tale. E ceva de la tine, care ma incalzeste la suflet. Copilul meu, minunea mea, Tu. Trebuie sa termin ca sa pot trimite soldatul cu scrisoarea la gara. Iti spun inca o data cat imi esti de draga. Si te sarut lung, lung de tot. Fetita mea, Tu.” <\/p>\n
S-au casatorit in timpul scurt al unei permisii a tanarului ofiter. A urmat o perioada critica, deoarece Viorica a fost lovita de T.B.C. si a avut nevoie de o indelungata perioada terapeutica la Breaza. <\/p>\n
\tCorespondenta intre cei doi a totalizat 450 de scrisori care constituie istoria certa a iubirii lor fara margini ce i-a legat toata viata. Pe langa medicatia relativa a acelor ani cu care se tratau bolile de plamani, medicamentul cel mai eficace pentru Viorica l-a constituit corespondenta cu iubitul ei sot, Gri-Gri, asa cum il alinta. Se iubeau de la distanta, dar sentimentele se intareau si se multiplicau. Zicala despre ochii care nu se vad, se uita, nu a fost valabila pentru ei. <\/p>\n
\tAu renuntat la mirajul de atunci al Bucurestiului si s-au mutat la Iasi, unde savantul s-a simtit foarte bine, langa profesorul Myller. Amandoi au intuit ca va veni vremea calculatoarelor, o noua epoca care va revolutiona lumea, o perioada benefica, de mari prefaceri. <\/p>\n
\t\u00centre Grigore si Viorica Moisil nu a existat niciodata nici cel mai mic motiv de gelozie, desi Grigore \u00eesi petrecea timpul permanent \u00eentre studente sau langa profesoare tinere si frumoase. <\/p>\n
\tLa Iasi, Moisil a compus un vals special pentru sotia sa. Tot el i-a facut textul. Se canta la restaurantul Corso, unde, atunci cand intra pe usa profesorul, orchestra incepea imediat sa cante partitura respectiva. “A fost un vis senin \/ Visat in miez de noapte \/ In murmure si soapte \/ Un vals usor si lin.\/ O floare tupilata \/ In coltul de gradina \/ O dragoste senina \/ si neinduplecata.\/ Un cantec vechi si trist \/ cantat doar in surdina \/ Pe o veche mandolina \/ De un batran artist.\/ Si-acum nu fara rost \/ Imi duc viata nebuna \/ si-ncerc pe aceeasi struna \/ Sa-mi amintesc ce-a fost.” <\/p>\n
\tIntr-o seara, inconjurat de multi prieteni, savantul a rostit c\u00e2teva cuvinte epocale, din care reiesea ca scolarul nu trebuie sa-si oboseasca mintea cu tabla inmultirii, care se afla pe spatele tuturor caietelor. Elevul trebuie sa gandeasca mai departe, sa patrunda in tainele stiintei, sa fie preocupat de creativitate, memoria s-o foloseasca pentru descoperirile viitoare. <\/p>\n
\tViorica nu i-a putut darui copii. Probabil ca nu a vrut, din cauza bolii la plamani. Ca o consolare, s-a gandit, la un moment dat ca acestia nu si-ar fi putut depasi tatal. Erau prieteni apropiati cu intelectuali de marca ai Bucurestiului, precum Clody Bertola si Catinca Ralea. Participau la petreceri, organizate de sora Vioricai, Lena Constante, casatorita cu Harry Brauner. Pana noaptea tarziu, Lena le povestea despre infernul concentrationar ce exista in inchisorile comuniste. Ea a avut sansa sa supravietuiasca maltratarii din inchisoarea Miercurea Ciuc, unde detinutele erau ame\u00adnintate cu temuta goapa cu sobolani. <\/p>\n
Aici, intr-o fosta fantana, ulterior secatuita, o minte diabolica de tortionar sadic a avut ideea de a introduce multi sobolani si a-i infometa. Rozatoarele nu aveau cum sa sara afara, datorita peretilor alunecosi. Detinuta care era introdusa in acea tenebroasa ad\u00e2ncitura, murea in cateva minute, devorata de flamandele aratari. Una dintre victime a reusit sa scape, totusi, cu viata, dar a ramas oarba. Dupa ce s-a zbatut mult timp cu valurile de atacatori, care se aruncau asupra ei din toate partile, urland si luptandu-se sa-i desprinda de pe obraji, de pe sani si de pe maini, unde isi infipsesera coltii, nefericita a ramas fara vedere, deoarece sobolanii i-au mancat globii oculari. A fost scoasa de acolo mai mult lesinata, pentru a fi data ca exemplu celor ce nu declarau ce dorea anchetatorul, celor ce refuzau sa-si de\u00admaste prietenii si rudele. <\/p>\n
A fost o perioada de teroare la care se adauga si o infometare cumplita. In strachina, detinutele primeau un lichid negricios, ce nu se putea manca si o bucatica de paine uscata, care le insangera si mai mult gingiile. La intalnirile lor, Lena repeta, cu un gust amar, ca nimeni nu isi mai aduce aminte de patimile indurate de cei fara vina. Uitarea a cazut, ca o lespede grea peste gropile mortilor fara cruce si peste tineretea asasinata a nenumarate victime inocente. <\/p>\n
\tPovestea de iubire care a avut loc \u00eentre Viorica si Grigore Moisil s-a intrerupt la 21 mai 1973, c\u00e2nd savantul a murit la Ottawa, unde fusese invitat de matematicienii canadieni sa sustina un ciclu de conferinte. <\/p>\n
\tLa ani de zile de la moartea sotului ei, cu multa amaraciune in suflet, Viorica a constatat ca se vorbeste tot mai putin despre marele savant care a fost Grigore Moisil. O marturie vie, dincolo de opera sa, a ramas, totusi posteritatii, deoarece liceul din Onesti ii poarta numele, prin grija directoarei care i-a fost studenta la Iasi. Aceasta, inainte de a pleca si ea \u00een eternitate, isi amintea, \u00een repetate r\u00e2nduri despre cursurile magistrale, prin care Grigore Moisil uimea asistenta. Rememora caracterul tolerant si deschis, punctat cu glume, prin care savantul ii incinta pe studenti. <\/p>\n
Trairile cuplului Viorica \u2013 Grigore Moisil, cu zile vesele si triste, au fost descrise de Viorica Moisil in doua romane autobiografice. Primul, aparut \u00een 1989 poarta titlul O familie ca oricare alta, iar al doilea, care a vazut lumina tiparului \u00een 2002, se numeste A fost odata…Grigore Moisil. Sunt doua lucrari de o valoare inestimabila, un adevarat arc peste timp. <\/p>\n
\tAflata in anii tarzii ai unei senectuti melancolice, singura bucurie a Vioricai o reprezinta ziua de 10 ianuarie, zi sf\u00e2nta pentru ea. In fiecare an, ea este invitata la Casa Oamenilor de stiinta, unde se intalnesc cei care venereaza opera si memoria lui Grigore Moisil. <\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Episodul ce urmeaza prezinta dragostea a doi intelectuali de marca, academicianul Grigore Moisil si Viorica, sotia sa, care face parte din celebra familie de eruditi, Constante. Grigore Moisil s-a nascut la 10 ianuarie 1906, la Tulcea, si a murit la 21 mai 1973, la Ottawa. Bunicul sau a fost paroh la Nasaud, iar tatal, profesor […]<\/p>\n","protected":false},"author":125,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","enabled":false}}},"categories":[413,54],"tags":[],"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_shortlink":"https:\/\/wp.me\/p9PoWe-6u","_links":{"self":[{"href":"https:\/\/paginiromanesti.ca\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/402"}],"collection":[{"href":"https:\/\/paginiromanesti.ca\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/paginiromanesti.ca\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/paginiromanesti.ca\/wp-json\/wp\/v2\/users\/125"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/paginiromanesti.ca\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=402"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/paginiromanesti.ca\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/402\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/paginiromanesti.ca\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=402"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/paginiromanesti.ca\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=402"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/paginiromanesti.ca\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=402"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}