![\"\"](\"https:\/\/paginiromanesti.ca\/wp-content\/uploads\/2018\/09\/Eugen-Ionescu-121.jpg\" "\\"\\"")
<\/p>\n“Eugen Ionescu \u015fi-a construit, \u00een teatrul contemporan, o glorie mondial\u0103. Oriunde exist\u0103 preocupare de art\u0103 dramatic\u0103, opera lui e celebrat\u0103 fie de-a dreptul prin asocieri cu opera marilor clasici, fie indirect, prin nulific\u0103ri adesea mai pozitive dec\u00e2t laudele. Formula de art\u0103 pe care o practic\u0103 \u00eel asociaz\u0103 cu Br\u00e2ncu\u015fi dintre cona\u0163ionali, iar dintre str\u0103ini cu Picasso”, scria Vladimir Streinu, citat \u00een “Dic\u0163ionarul general al literaturii rom\u00e2ne” (Ed. Univers Enciclopedic, Buc., 2005).<\/p>\n
S-a n\u0103scut la 13\/26 noiembrie 1909 (13, conform calendarului pe stil vechi), la Slatina, \u00eentr-o familie de func\u0163ionari, cu tat\u0103l rom\u00e2n \u015fi mama de origine francez\u0103. \u00ce\u015fi petrece copil\u0103ria \u00een Fran\u0163a, unde p\u0103rin\u0163ii se stabilesc, \u00een 1911, la Paris.<\/p>\n
\u00cen 1925, s-a \u00eentors \u00een Rom\u00e2nia, unde a absolvit Liceul ”Sf. Sava” din Bucure\u015fti (1928) \u015fi Facultatea de Litere \u015fi Filosofie a Universit\u0103\u0163ii din Bucure\u015fti, sec\u0163ia Literatur\u0103 francez\u0103 (1932).<\/p>\n
Debuteaz\u0103 \u00een ”Revista literar\u0103 a Liceului Sf. Sava” (1927), debutul literar propriu-zis av\u00e2nd loc \u00een 1928, cu versurile publicate \u00een revista ”Bilete de papagal”. \u00cen 1930, \u00ee\u015fi \u00eencepe activitatea publicistic\u0103 la revista ”Zodiac”.<\/p>\n
\u00cen 1931, public\u0103 placheta de versuri ”Elegii pentru fiin\u0163e mici”. La scurt timp, revine la critica literar\u0103, cu volumul intitulat ”Eu”, premiat \u00een 1934 de Funda\u0163iile Regale.<\/p>\n
\u00cen aceast\u0103 perioad\u0103, este curtat pentru scrierile sale de mai multe publica\u0163ii: ”Bilete de papagal” a lui Tudor Arghezi, ”Bluze albastre” a jurnalistului Alexandru Sahia, ”Via\u0163a literar\u0103” a lui I. Valerian, ”Rom\u00e2nia Literar\u0103” a lui Liviu Rebreanu, precum \u015fi de ”Axa”, ”Azi” \u015fi ”Credin\u0163a”, toate trei aflate sub direc\u0163ia lui Sandu Tudor.<\/p>\n
Volumul ”Nu”, ap\u0103rut \u00een 1934 \u015fi premiat de un juriu prezidat de Tudor Vianu, este considerat de autor un ”fals tratat de critic\u0103 literar\u0103”, fiind un manifest contestatar al numelor consacrate din literatura epocii, precum Tudor Arghezi, Camil Petrescu, Eugen Lovinescu, Ion Barbu \u015fi Mircea Eliade, prin care provoac\u0103 un scandal \u00een lumea literar\u0103 a vremii. \u00cen urm\u0103torii ani atitudinea sa ”ireveren\u0163ioas\u0103” se va repeta, prin opozi\u0163ia fa\u0163\u0103 de tendin\u0163ele culturale \u015fi literare ale dreptei politice.<\/p>\n
\u00cen 1936, se c\u0103s\u0103tore\u015fte cu Rodica Burileanu, de profesie avocat, fiica lui Mihail Burileanu, director al ziarului ”Ordinea”. La 24 august 1944, se na\u015fte fiica lor, Marie-France Ionesco.<\/p>\n
Anii 1938-1939 \u00eei petrece la Paris, cu ocazia efectu\u0103rii studiilor de doctorat, dup\u0103 doi ani revenind \u00een capitala francez\u0103, unde imediat dup\u0103 r\u0103zboi public\u0103 traduceri din autori rom\u00e2ni. Din 1945 se stabile\u015fte \u00een Fran\u0163a.<\/p>\n
<\/p>\n
Potrivit unei lucr\u0103ri a cercet\u0103torului CNSAS, Liviu \u0162\u0103ranu, \u00een 1945, Eugen Ionescu trimite, de la Paris, revistei ”Via\u0163a rom\u00e2neasc\u0103” un articol intitulat ”Scrisori din Fran\u0163a”, publicat \u00een num\u0103rul din martie 1946, \u00een care expune o parte din motivele plec\u0103rii sale din \u0163ar\u0103, preciz\u00e2nd punctul s\u0103u de vedere critic la adresa regimului politic din Rom\u00e2nia interbelic\u0103.<\/p>\n
O mare parte a scrierilor lui Eugen Ionescu \u00een limba rom\u00e2n\u0103 au r\u0103mas risipite \u00een publica\u0163iile literare ale epocii, unde a colaborat cu eseuri, cronici literare, versuri, pagini de jurnal sau fragmente de roman, se arat\u0103 \u00een “Dic\u0163ionarul scriitorilor rom\u00e2ni” (Ed. Funda\u0163iei cultural rom\u00e2ne, Buc., 1998).<\/p>\n
Anul 1950 semnific\u0103 \u00eenceputul prodigioasei cariere de dramaturg a lui Eugen Ionescu, prin premiera, \u00een Fran\u0163a, la 11 mai, a piesei ”C\u00e2nt\u0103rea\u0163a cheal\u0103”, \u00een regia lui Nicolas Bataille. Autorul intr\u0103 din acest moment \u00een r\u00e2ndurile avangardei artistice pariziene, devenind mai t\u00e2rziu unul din teoreticienii avangardei teatrale din deceniul al \u015faselea, numit\u0103 ”teatrul absurdului”. Piesa a \u0163inut afi\u015ful la Theatre de la Huchette aproape patruzeci de ani, record absolute de longevitate pe o scen\u0103 parizian\u0103. \u00centr-un top al celor mai bune o sut\u0103 de opere ale literaturii universale scrise \u00een secolul al XX-lea, realizat de Le Monde \u00een 1999, “C\u00e2nt\u0103rea\u0163a cheal\u0103” se afl\u0103 pe pozi\u0163ia cu num\u0103rul 24, potrivit\u00a0www.lemonde.fr.<\/p>\n
Debutul s\u0103u r\u0103sun\u0103tor \u00een dramaturgie este urmat de o serie de piese reprezentative pentru arta sa: ”Lec\u0163ia” (1951), ”Scaunele” (1952), ”Victimele datoriei” (1953), ”Jacques sau supunerea” (1955; \u00een 1977 piesa va ap\u0103rea la Theatre de la Ville \u00een montarea lui Lucian Pintilie), ”Uciga\u015f f\u0103r\u0103 simbrie” (1959, pies\u0103 jucat\u0103 \u015fi la Bucure\u015fti, \u00een 1968), ”Rinocerii” (1960, montat\u0103 pe scena Teatrului de Comedie din Bucure\u015fti, \u00een 1962), ”Regele moare” (1962, premier\u0103 la Teatrul Na\u0163ional Bucure\u015fti, \u00een 1964), ”Pietonul aerului” (1963), ”Setea \u015fi foamea” (1966, jucat\u0103 la Comedia Francez\u0103 \u015fi distins\u0103 cu Prix du Brigadier). \u00cen 1961, piesele lui aveau reprezenta\u0163ii \u00een 35 de \u0163\u0103ri. Aproape toate piesele sale au ap\u0103rut \u015fi \u00een traducere rom\u00e2neasc\u0103, fiind montate pe numeroase scene din \u0163ar\u0103, dup\u0103 1989.<\/p>\n
La 22 ianuarie 1970, Eugen Ionescu este ales membru al Academiei Franceze \u015fi prime\u015fte titlul Chevalier de la Legion d’Honneur. La 25 februarie 1971, roste\u015fte tradi\u0163ionalul discurs de primire, potrivit “Dic\u0163ionarului general al literaturii rom\u00e2ne” (2005).<\/p>\n
Articolele sale polemice reunite \u00een volumul de atitudine politic\u0103 ”Antidotes” (1977) \u00eel definesc ca lupt\u0103tor pentru eliberarea spiritual\u0103 a con\u015ftiin\u0163ei umane.<\/p>\n
\u00centre 3 \u015fi 13 august 1978, a avut loc evenimentul ”La Decade Ionesco”, ce a reunit, timp de zece zile, mai mul\u0163i speciali\u015fti \u00een opera lui Ionesco din \u00eentreaga lume (Claude Abastado, Roger Bensky, Mircea Eliade, Martin Esslin, Henri Gouhier, Jeanyves Gu\u00e9rin, Gelu Ionescu, Emmanuel Jacquart, Pierre Larthomas, Michel Lioure, Yves Moraud, Jean Onimus, Michel Pruner, Paul Vernois, Colette Weil), \u00eentr-un castel din Normandia. La evenimentul organizat de Paul Vernois \u015fi Marie-France Ionesco au fost prezen\u0163i, \u00een ultimele zile, \u015fi Eugene \u015fi Rodica Ionesco. O parte din contribu\u0163iile participan\u0163ilor au fost publicate \u00een volumul ”Ionesco. Situation et perspectives”, coordonat de Paul Vernois \u015fi Marie-France Ionesco.<\/p>\n
\u00cen 1987, a fost distins cu medalia de onoare a ora\u015fului Paris \u015fi alte dou\u0103 medalii de aur (Saint-Etienne \u015fi Saint-Chamond).<\/p>\n
![\"\"](\"https:\/\/paginiromanesti.ca\/wp-content\/uploads\/2018\/09\/Eugen-Ionescu-1214.jpg\" "\\"\\"")
<\/p>\n
Dramaturgul s-a dovedit a fi un neobosit opozant al dictaturii comuniste din Rom\u00e2nia, \u00een 1989 denun\u0163a genocidul cultural, procesul de subdezvoltare din \u0163ar\u0103 \u00eentr-un rechizitoriu prezentat Comisiei politice din Bruxelles. La \u00eenceputul lunii martie 1989, 710 scriitori, \u00eentre care \u015fi Eugene Ionesco, au semnat o declara\u0163ie de sus\u0163inere a dreptului universal de exprimare a opiniilor. La 7 mai 1989, a primit Premiul Moliere. La 30 decembrie 1989, Ionesco \u015fi Emil Cioran au devenit membri de onoare ai Uniunii Scriitorilor Francezi.<\/p>\n
Eugene Ionesco a fost membru al Comitetului interna\u0163ional al scriitorilor pentru libertate (C.I.E.L.), care militeaz\u0103 pentru supravegherea respect\u0103rii drepturilor omului \u00een toate \u0163\u0103rile \u015fi pentru libertatea oamenilor de \u015ftiin\u0163\u0103, a scriitorilor \u015fi arti\u015ftilor.<\/p>\n
S-a stins din via\u0163\u0103 la 28 martie 1994, la Paris, \u00een urma unui stop cardiac. A fost \u00eenmorm\u00e2ntat \u00een Cimitirul Montparnasse.<\/p>\n
\u00cen mai 2008, la sediul UNITER din Bucure\u015fti, a fost lansat, \u00een premier\u0103, \u00een variant\u0103 bilingv\u0103 rom\u00e2no-spaniol\u0103, volumul ”Sclipiri \u015fi teatru”\/ ”Destellos y teatro”, care cuprinde povestiri scurte \u015fi texte inedite ale dramaturgului de origine rom\u00e2n\u0103, dintre care unele nu erau cunoscute dec\u00e2t \u00een versiuni alterate de cenzura comunist\u0103.<\/p>\n
Centenarul na\u015fterii marelui dramaturg francez, de origine rom\u00e2n\u0103, a fost s\u0103rb\u0103torit pe tot parcursul anului 2009, pe plan interna\u0163ional, sub sigla UNESCO. \u00cen cadrul sesiunii \u015ftiin\u0163ifice ”Centenar Eugen Ionescu”, din 26 noiembrie 2009, dramaturgul Eugen Ionescu a fost numit post-mortem membru al Academiei Rom\u00e2ne.<\/p>\n
Documentar realizat de Agerpres<\/a>.<\/p>\n