{"id":49631,"date":"2019-03-14T17:58:14","date_gmt":"2019-03-14T21:58:14","guid":{"rendered":"https:\/\/paginiromanesti.ca\/?p=49584"},"modified":"2019-03-14T17:58:14","modified_gmt":"2019-03-14T21:58:14","slug":"bianca-andreescu-foloseste-yoga-meditatia-imbunatati-jocul","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/paginiromanesti.ca\/2019\/03\/14\/bianca-andreescu-foloseste-yoga-meditatia-imbunatati-jocul\/","title":{"rendered":"Bianca Andreescu folose\u015fte yoga \u015fi medita\u0163ia pentru a-\u015fi \u00eembun\u0103t\u0103\u0163i jocul"},"content":{"rendered":"

T\u00e2n\u0103ra canadian\u0103 de origine rom\u00e2n\u0103 Bianca Andreescu, care face senza\u0163ie \u00een tenisul feminin mondial \u00een acest \u00eenceput de sezon, a dezv\u0103luit cum folose\u015fte yoga \u015fi medita\u0163ia pentru a \u00eembun\u0103t\u0103\u0163i aspectul mental al jocului s\u0103u, ea reu\u015find s\u0103 \u00eenving\u0103 adversare mult mai bine cotate, scrie site-ul WTA.<\/h2>\n

Calificat\u0103 \u00een semifinale la Indian Wells dup\u0103 un zdrobitor 6-0, 6-1 cu spaniola Garbine Muguruza, fost lider mondial, Andreescu a declarat: “Mama mi-a vorbit despre medita\u0163ie c\u00e2nd eram foarte t\u00e2n\u0103r\u0103. Poate c\u0103 aveam 12 ani. De atunci practic medita\u0163ia \u015fi fac mult\u0103 yoga. Nu lucrez doar la aspectul meu fizic. Lucrez \u015fi asupra mentalului, fiindc\u0103 \u015fi acesta este foarte, foarte important.”<\/p>\n

Preferin\u0163ele juc\u0103toarei de 18 ani se \u00eendreapt\u0103 spre acea form\u0103 de medita\u0163ie numit\u0103 vizualizare creativ\u0103, care \u00eenseamn\u0103 a-\u0163i imagina ceea ce dore\u015fti s\u0103 \u0163i se \u00eent\u00e2mple.<\/p>\n

“M\u0103 trezesc \u00een fiecare diminea\u0163\u0103 \u015fi primul lucru pe care-l fac este s\u0103 meditez. Cred c\u0103 asta m\u0103 ajut\u0103 cu adev\u0103rat s\u0103 \u00eencep bine ziua. Nu deschid telefonul sau altceva, ca s\u0103 nu m\u0103 \u00eencarc prea mult. \u00cemi acord 15 minute ca s\u0103 m\u0103 pun \u00een armonie cu corpul \u015fi cu mintea mea. Vizualizez c\u0103 am o zi bun\u0103, lucruri dintr-astea”, a spus Andreescu.<\/p>\n

“Mi se pare c\u0103 mul\u0163i lucreaz\u0103 la aspectul fizic al lucrurilor, dar cred c\u0103 aspectul mental este cel mai important, fiindc\u0103 el controleaz\u0103 \u00eentregul corp, nu-i a\u015fa?”, a ad\u0103ugat sportiva.<\/p>\n

Andreescu are c\u00e2teva ritualuri unice pe terenul de joc: poart\u0103 un elastic spiralat \u00een jurul cotului, nu la \u00eencheietura m\u00e2inii, iar uneori, c\u00e2nd schimb\u0103 terenul, miroase ceva dintr-un borcan, dar nu vrea s\u0103 dezv\u0103luie ce con\u0163ine acesta. “Nu-mi voi spune niciodat\u0103 secretul”, a afirmat ea z\u00e2mbind.<\/p>\n

Embed from Getty Images<\/a>