TEXTUL ORIGINAL SI INTEGRAL AL SCRISORII D-LUI LAP

Citește și

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

(anumite fragmente au fost publicate in Pagini Romanesti, editia decembrie 2004)

Christos Lappas
12325 Wilfrid Lazure Ave.
Montreal, QC.H4K-2V3

- Publicitate -

Montréal 5 decembrie 2004

Stimate Domnule Sava,

Am asteptat un raspuns la scrisoare mea inmanata prea cucernicului protopop Tofan la Adunarea generala din 29 August 2004, cand am fost impiedicat sa-mi exprim observatiile si criticile la adresa consiliului parohial si sa rog pe membri cu drept de vot sa voteze «cu ochii deschisi si inima curata in sprijinul adevarului si dreptatii»… Din pacate, ca de obicei, n-am primit raspuns si astazi nu pot decat sa «felicit» Consiliul si pe reprezentantii Episcopiei pentru «victoria stralucita din acea adunare. «Multumiri» speciale Consiliului care, cu masurile ortodoxe luate incepand cu Sfintele Pasti, a tulburat linistea Parohiei si ne rezerva aceleasi bucurii si de Sarbatorile Craciunului. Verdictul IPS Arhiepiscop Nathaniel l-am ascultat astazi la biserica si m-a intristat afland de soarta prea cucernicului preot N. Stoleru si familiei lui, eliberat din functia de paroh in toiul iernii, «cu parinteasca dragoste» si asigurarea ca nu-i vorba de pedeapsa sau o prigonire din partea nimanui. Consider situatia creata si hotararea nedreapta, neomeneasca si daunatoare credintei.

- Publicitate -

In numele meu personal, al celor care au votat contra verdictului de la 29 august 2004 si a credinciosilor neacceptati ca membri simt o datorie de onoare sa protestez si sa explic cum s-a ajuns la o situatie intolerabila in aceasta sfanta biserica infiintata in 1914 de binecuvantatii bucovineni. Tin sa va multumesc pentru publicarea fidela a extraselor din marturia mea si observatiile pe care am vrut sa le prezint la Adunarea Generala din 29 august 2004, ca raspuns la comunicatul Consiliului parohial din 20 august 2004, cand am fost impiedicat s-o fac. Aceiasi soarta a avut si scrisoarea mea din 22 iunie 2001 pe care am vrut s-o citesc la Adunare Generala din 24 iunie 2004 cand Comitetul de-atunci cu acelasi presedinte de astazi a cumparat acoperirea canonica a preotului paroh si celor 2 asistenti in conditii cu totul ilegale si prin nerespectarea legii si statutului de incorporare din 1918 si a legilor corporatiilor din Quebec si Canada. In ceace priveste parerile enoriasilor care, cu obolul lor, au construit acest minunat complex crestinesc si romanesc, acest Comitet le-a dispretuit permanent.

Impartasesc parerile si observatiile dvs. din articolul publicat in ziarul Pagini Romanesti din septembrie 2004 cu titlul « Alegeri generale sau puterea banului» privind descrierea baricadarii intrarii in sala Adunarii Generale din 29 august 2004 si masurile de forta a d-lor Rosca, Dumitra impotriva enoriasilor cu drept de vot impiedicati sa-l exercite. Ca martor ocular cred ca era bine sa mentionati si nelinistea si grija asteptarii afara a rudelor celor admisi in sala timp de 2-3 ore. Sala era considerata vatra lor in trecut. Personal, ca martor ocular la evenimentele de la biserica, de la intrarea in sala adunarii si de la desfasurarea «alegerii» noului Consiliu ma simt dator sa aduc si observatiile mele.

Atrasesem atentia d-lui trezorier Sandalovschi cu zile inainte ca ar fi bine sa fie prezent cu registrul de membrie a Parohiei si chiar cu chitantierul ca sa se verifice usor dreptul celor cu drept de vot intrucat lista aprobata de Episcopie in ianuarie 2004 avea unele greseli. Dupa o slujba arhiereasca plina de evlavie si lumina, dragoste si adevar, cu biserica arhiplina cu credinciosi, cei cu drept de vot ne-am indreptat spre sala centrului cultural unde urma sa ne exercitam dreptul suveran de a alege noul Consiliu parohial in locul celui suspendat ca urmare a neascultarii si neexecutarii deciziei IPS Arhiepiscop Nathaniel conform scrisorii din 5 august 2004.

Am observat de la inceput ca verificarea intrarii in sala era bine organizata avand in frunte pe vice-presedintele Dumitra si pe dl Lotreanu, insa controlorul principal era preotul Frunza. Ulterior, in urma scandalului cu impiedicarea intrarii in sala a unor membri cu drept de vot, s-au adaugat fortele presedintelui Rosca, cel care a baricadat intrarea cu mese din sala ranind pe sotia mea. El a permis intrarea in sala a doamnei Focsaneanu, ca si a fiicei dumnealui, ambele fara drept de vot. Tot la intrare a fost agresata si d-na Valentina Cebotaru, fiica d-nei Malevschi, precum si dl Marcel Constantin. Ca urmare, nu stiu cine a chemat politia care a discutat cu d-na Cebotaru. In ajutorul barbatilor din Consiliu a sarit si d-na Polizu, sotia vice-presedintelui Dumitra. Au supravegheat si protopopul Tofan si prea cucernicul Dr Ian Pac-Urar, prieten din copilarie a d-lui Alexandru Popescu si inlocuitor a presedintelui Consistoriului Episcopiei, prea cucernicul Romey Rosco.

M-a frapat si am simtit durere in suflet vazand pe preotul Frunza impiedicandu-l pe dl Petre Sultana, unul din ctitorii parohiei si cel care a primit cele 3 cecuri insumand 100 000 dolari adresate Centrului Cultural Roman de Guvernul din Quebec. Acest centru a fost botezat Casa Romana Dr Petre Popescu si adaposteste biblioteca Mihai Eminescu si Candela. Aceste manevre au dus la separarea parohiei in doua grupuri. Primul reprezentat de Consiliu la Casa Romana Dr P. Popescu si sustinator al preotului asistent Ion Codrut si cel de-al doilea cu adresa traditionala a parohiei reprezentat de preotul paroh N. Stoleru confirmat de 4 ori de IPS Arhiepiscop Nathaniel prin scrisorile din 31 martie, 22 aprilie, 14 iunie si in Adunarea din 29 august 2004. Am asistat si la impiedicarea intrarii in sala a d-lui Cristian Ionescu care demisionase din Consiliul ales la 30 martie 2003 impreuna cu d-nii Lulelaru si Condescu.

In timpul scandalului de la intrare l-am intrebat pe prea cucernicul protopop Tofan daca este de acord cu expresia din Comunicatul catre enoriasi ai Parohiei din 20 august 2004: «ambii reprezentanti ai Episcopiei au inteles situatia din parohie si sprijina pozitia Comitetului Parohial al Bisericii noastre». Raspunsul a fost ca oricine poate scrie ce vrea si ca el arunca la gunoi scrisorile. Reiese din fraza de mai sus ca singurul vinovat este IPS Arhiepiscop Nathaniel care nu asculta pe reprezentantii sai, Tofan si cei din Consistoriu, si nu a acceptat transferul preotului paroh N. Stoleru pe care acelasi Comitet l-a cerut de la Episcopie la trei luni de la decesul protopopului Dr P. Popescu si a inceput o campanie vicioasa de denigrare cuprinsa in cele 23 scrisori ale Comitetuluil parohial rezumate in comunicatul din 20 august 2004. Parte din metodele «democratice» folosite de Consiliu ca sa intinda curse si sa colecteze acuzatii si semnaturi contra preotului Stoleru s-au repetat in cursul discutiilor din adunarea generala. Adevarul insa nu poate iesi la lumina decat atunci cand autorii acuzatiilor vor fi anchetati si de partea neinteresata. Partea neinteresata sunt enoriasii cinstiti si desconsiderati, iar partile interesate sunt pe deoparte si mai ales Consiliul parohial setos de putere, controlul banilor nemunciti si sustinator al preotului asistent Ion Codrut cu ajutorul celor 35, 27 si 35-40 membri care au sustinut Consiliul in adunarile generale din martie 2003, ianuarie 2004 si august 2004. La ultima adunare, ca si la celelalte, in numarul sustinatorilor sunt cei 15 membri din Consiliu autopropusi si autoalesi si 6-7 membri ai familiei raposatului preot Dr P. Popescu. A doua parte interesata este Episcopia bisericilor ortodoxe romane din America care, in schimbul acoperirii canonice, incaseaza totalitatea cotizatiei noastre de membri.

Desfasurarea Adunarii Generale din 29 august 2004

Dupa scandalul de la intrare ne-am asezat in sala. Prima surpriza, la masa prezidiului, in locul PS Episcop Irineu si protopop Tofan, conform scrisorii IPS Arhiepiscop Nathaniel, au aparut si prea cucernicii protopop Dr. Ian Pac-Urar si preot Frunza care ne-au adus a doua surpriza cu lectura unei scrisori din 19 august 2004 a IPS Arhiepiscop prin care se schimba ordinea de zi anuntata la 5 august (in sensul alegerii unui nou consiliu) cu alegerea a 5 membri care sa completeze consiliul neascultator care devenise nestatutar prin demisii. Participantii n-au primit copie dupa scrisoare si nici lista cu numele a 16 candidati decat numai ca buletin de vot, dupa verificarea prezentei de catre cei 2 membri ai consistoriului. Au fost 63 membri prezenti. Initial pe lista figurau 19 candidati insa s-au eliminat cei trei membri din Consiliu care demisionasera ca protest a atitudinii Consiliului. Au fost astfel stersi de pe lista d-nii Janus, Costache si Todireanu. Demisionase si dl Diakoniak insa acesta a fost convins sa-si schimbe parerea. Aceiasi atitudine a avut-o si cu semnatura sa pe scrisoarea de acuzare a preotului Stoleru pe care si-a retras-o ulterior. Buna parte din timpul sedintei s-a consumat cu plangerea unor membri cu drept de vot. S-a discutat mult de salariul si asigurarea medicala a preotului Stoleru cu asigurari din partea prezidiului in favoarea preotului. Deasemenea s-au dat asigurari ca si cererile a circa 30 crestini sa fie acceptati ca membri vor fi satisfacute. La un moment, dat inainte de vot, d-na Repede a protestat si a prezentat prezidiului o lista cu numele celor 5 candidati preferati de consiliu si anume: d-nele Teodorescu si Polizu,precum d-nii Georgescu, Nutu si Simionescu. Comparand prezenta la biserica si contributia ultimilor trei cu aceea a celor trei exclusi amintiti mai sus constat ca reprezentantii Episcopiei nu cunosc adevaratii ctitori si muncitori care n-au lipsit de la slujbe si au depus eforturi multi ani de-a randul. In plus, familia Janus a facut si o donatie de 25 500 dolari. Printre noii membri in Consiliu as sublinia si pe dl Paligora, secretarul Consiliului, care nu figura ca membru pe lista Adunarii Generale din 30 martie 2003, ca si dl Nutu.

Am admirat scrisul d-lui Paligora din cele 2 apeluri catre enoriasi si rezumatelor celor 23 scrisori adresate Episcopiei. Adunarea materialului si munca de prelucrare si prezentare au fost meticuloase si s-au dovedit fructuoase din moment ce l-au convins pe IPS Arhiepiscop Nathaniel sa schimbe ordinea de zi. Ar trebui sa mentionez ca si dl Filip Lupu a laudat talentul d-lui Paligora intr-o discutie cu subsemnatul, dl Stanciu si dl Anastasiu cand pregateaua actiunea in Justitie inregistrata de susnumitii trei la Curtea Superioara din Québec sub no. 500-17-022097-040, la 27 august 2004, doua zile inainte de Adunarea Generala din 29 august. Prin aceasta actiune se cere anularea Adunarii Generale din 11 iulie 1999 cand a fost intronat ca presedinte d-l Rosca, a celei din 24 iunie 2001 cand parohia a trecut ilegal sub juridictia Arhiepiscopiei de la Vatra si insarcinarea a 3 persoane sa organizeze o adunare generala dupa statutul original al parohiei din 1918.

Din experienta trecutului, cunoscand metodele de lucru ale Consiliului si aplicand dictonul ca «vorba zboara, scrisul ramane» am cerut cuvantul la adunare sa citesc un text de marturii si observatii la comunicatul Parohiei cu data de 20 august primit la 27 august. Am vrut sa le spun la cei prezenti sa nu se asocieze la acuzatiile din cele 23 scrisori si doua comunicate ale Parohiei si sa voteze cu ochii deschisi si inima curata. La discutii am retinut interventiile d-nei Polizu cu acuzatia ca preotul Stoleru a tranformat locuinta in hotel, aceia a d-lui Nutu ca Arhiepiscopul nu accepta transferul preotului pe care enoriasii nu-l vor si aceia a d-lui Stanciu, fost presedinte al Consiliului parohial timp de 30 ani, criticand conferinta preotului Calciu despre canonicitate si rolul Episcopului. Adevarul si dreptatea nu se pot stabili decat prin reusita actiunii in fata unui judecator mentionata mai sus, audierea si partii neineresate, adica adevaratii ctitori si accesul la arhive.

In sfarsit, fara opozitie si control, reprezentantii Episcopiei au declarat alesi pe cei 5 favoriti ai consiliului. Nu s-a scris sau n-am retinut daca s-a spus cate voturi au obtinut fiecare. N-au fost alesi d-nii Lazurec, Teodorescu, Burlec, Savopol si d-na Carpen si alti 6 al caror nume nu-l retin, lista cu numele candidatilor nefiind afisata din timp. PS Episcop Irineu, asistand la sedinta, a facut apel la impaciuire si calm insa hotararea adunarii era stabilita printr-o colaborare armonioasa intre Episcopie si Consiliu dupa vizita la Cleveland a reprezentantilor consiliului la 15 august 2004 si intalnirea cu IPS Nathaniel. Ca incheiere, prea credincioasele doamne au servit un bufet cu sandvisuri gustoase cu branza si salam in aceasta zi de post – sarbatoarea taierii capului Sfantului Ion Botezatorul. Alegerea datei adunarii in timp de vacante, inceperea Jocurilor Olimpice la Atena, dincolo de limita de 6 luni ceruta de statutul Episcopiei pentru dreptul de vot si neacceparea cererilor credinciosilor doritori sa devina membri este semnificativa.

Cum s-a ajuns la situatia de mai sus?

Am combatut de la inceput ilegalitatea supunerii canonice a parohiei noastre la Episcopia de la Vatra si expus abaterile si de la statutul vechi si de la cel al Episcopiei fara raspuns sau publicare in Candela sau Solia cum este obiceiul in aceasta binecuvantata tara, Canada. Informarea corecta, la timp a enoriasilor despre actiunile Comitetului a lasat de dorit. Comitetul de sub presedentia d-lui Victor Rosca, dupa aderarea la Vatra si decesul preotului Dr P. Popescu, a inceput sa culeaga material si acuzatii inpotriva preotului paroh Nicolae Stoleru, atat la Montreal cat si la Hartford, descrise in Comunicatul catre enoriasi din 3 aprilie 2004 cu titlul «Renuntarea la serviciile preotului N. Stoleru». Desigur ca enoriasii n-au fost informati de aceste acuzatii de la inceput, adica din 22 septembrie 2003, cand s-a trimis prima scrisoare la Episcopie cu acuzatia ca «noul preot nu se adapteaza la traditiile noastre si impune pe cele aduse din Romania», de parca Romania era pagana iar mitropoliile ruse la care eram supusi dupa statutul original si continuam sa fim dupa cel nou sunt mai ortodoxe.

Nu-i usor sa comentez sustinerile din cele 23 scrisori si comunicate fara sa am exemple de pacatele acuzatului si numele acuzatorului. As reproduce numai un citat din scrisoarea no 14 din 26 aprilie 2004. Citez: «Suntem convinsi ca, daca Pr. Popescu ar fi fost aici, Pr. Stoleru de mult ar fi fost plecat dintre noi.» I-as intreba pe autorii acuzatiilor ce ar fi facut Pr. Popescu sau orice preot supus actiunilor unui Consiliu care are si painea si cutitul, deschide o noua adresa diferita de aceea a Parohiei, trimite preotului scrisori de avocat sa paraseasca parohia in 3 zile, nu-i plateste salariul si-l saboteaza si dispretueste? Al doilea citat este din scrisoare no 18 din 17 iunie 2004. Citez: «Cerem un preot in care putem avea incredere, un preot cu dorinta de a comunica si coopera cu enoriasii, un preot cu integritate morala si cu spiritul dreptatii, un preot care va proteja averea Bisericii si nu va indeparta fondatorii…» Dintre fondatorii bisericii, referindu-ma la cei care am construit noua biserica, in comitet a ramas numai dl Diakoniac si ca membri a parohiei numai dl Stanciu, subsemnatul, d-nii Janus, Florea, Tepes, Andrusca si cei mentionati in scrisoarea mea din 31 decembrie 2003. Nu preotul Stoleru, ci Consiliul a indepartat pe fondatorii de inceput (1918), pe dl Cucu, pe sora lui, dna Ana Puiu, ca si pe cei de dupa al doilea Razboi Mondial, ca dl Lupu sau arh. Anastasiu. Tot din cauza Consiliului au plecat preotul Ciubotaru, cativa din cei 30 de membri din Comitetul de sub presedintia d-lui Rosca, ca si d-nii Lulelaru, Condescu si Ionescu si cei eliminati la 29 august 2004, Janus, Todireanu si Costache.

Dintre doamne, a ramas numai Valeria Oana care, cu emotie, in 2 ocazii, a vorbit cu nostalgie de acel minunat grup de doamne care au lucrat cu daruire in timpul constuctiilor si dupa, ca Saveta Girosan, Dorothy Piché, Sfaelos, Spariosu, Virginia Popescu, Hauca, Andrusca si o multime mentionate in aceeasi scrisoare din 31 decembrie 2003. Nu s-a scris un rand in Candela si nu s-a auzit un cuvant in adunarile generale despre motivele acestor hemoragii de elemente credincioase si cu dragoste de munca cu exceptia unor file de istorie dupa decese.

Dupa stralucita «victorie»:

Consiliul a afisat o scrisoare in limba franceza din 18 iunie 2004 prin care preotului paroh Nicolae Stoleru i se retragea dreptul de a oficia taina casatoriei. Coborand in subsolul bisericii, i-am felicitat pe d-nii Rosca si Sandalovschi pentru «victorie» amintindu-le de judecata cereasca. Amandoi au sarit cu gura pe mine reprosindu-mi ca am fost pentru intrarea sub jurisdictia Episcopei de la Vatra: minciuni si obraznicii. Necunoscundu-l pe noul consilier Simionescu i-am spus ca, daca nu-l cunosc, inseamna ca n-a venit decat la banchete si, intrebandu-l de motivul candidaturii sale, mi-a raspuns: «sa scap biserica de comunisti».

Tot acolo era si dl Andrusca, discutand cu ei si ingrijorat, avand nevoie de un preot care sa oficieze casatoria nepotului lui. Dl Andrusca este unul din binecuvantatii bucovineni care au deschis parohia in 1914.

Concluzii si marturisire, ultima adresata acestei parohii

Afirmatiile celor 3 consilieri din capitolul precedent au umplut paharul si m-au determinat sa scriu din nou si sa apelez la judecata dreapta a credinciosilor cinstiti, membri si nemembri, mai cu seama copii de varsta lui Alexandru Popescu, a parohienilor ctitori originali, a celor din valul doi de dupa razboi, a celor ce-au demisionat din comitete si a celor carora li se refuza membria.

Marturisirea si propunerea de solutii mi-au fost inspirate de urmatoarele evenimente: Inmormantarea lui Aurel Lazurec la 3 decembrie 2004 la catedrala Sf Ioan Botezatorul unde am intalnit ctitori originali ca Horga, care mi-a predat din arhiva parohiei prin 1968, si altii ca Ursache, Albu. Fratele regretatului Aurel, dl Constantin Lazurek, este membru de multi ani in parohia noastra, a cantat la cor si a fost impreuna cu Emil Popecu controlor care a prezentat un raport intelept cu propuneri practice la adunarea generala din 14 Octombrie 2001. Raposatul tata a lui Emil Popecu, Ovidiu, era singurul parinte cu trei copii minori care a platit 100 dolari atunci cand membria era de 25 (cat este astazi contributia Catedralei Sfantul Ioan Botezatorul la Episcopia de sub jurisdictia Patriarhiei Romane). Noi trimitem la Episcopie intreaga membrie de 75 de dolari si ne laudam cu averea si buna administrare cand nu primim noi membri, oferim servicii religioase la nemembri si colectam bani pentru biserici sau pensionari din Romania.

Umplerea paharului de care am scris mai sus mi-a amintit de un hoge (preot) tatar dint-un sat dobrogean cu care am impartasit un pat zidit in beton cu o saltea cu paie si o patura militara in celula no. 1 de la etaj, denumita ghetar, la Securitatea de la Constanta. Dormeam cap la picioarele celuilalt si dardaiam de frig scrasnind din dinti. Paznicii erau lipoveni si vorbeau ruseste. Fusesem arestat la 19 iulie 1952, trecut pe la Securitatea de la Uranus si Ministerul de Interne, devenit sediul Comitetului Central al PCR, cu celule tot cu paturi de beton denumite garsoniere, fiind supus la anchete nocturne, dupa 10 noaptea pana la 5 dimineata cand reveneam in celula luminata permanent si cu interzicerea de a te intinde pe pat. Au durat vreo 2 saptamani dupa care am fost transferat la Jilava si de-acolo la Constanta in noiembrie 1952 pana dupa moartea lui Stalin din 5 martie 1953. A urmat colonia Gales de la Canal, apoi coloniile de la Onesti, apoi la Borzesti, de unde s-au eliberat aproape toti detinutii «administrativi» in primavara anului 1954. Eu avusesem o pedeapsa de 3 ani, majoritatea celor din lotul meu, in care era si Vasile Tega, avusesera pedepse de 5 ani si executasera numai 2. Eu am fost trimis inapoi la Securitatea de la Constanta, pana la sfarsitul anului 1954, «sarbatorind» Revelionul in beciul de la M.A.I., si eliberat de la Uranus la 27 iulie 1955.

Recent am primit 9 pagini din dosarul meu de la Comisia pentru Studierea Arhivelor Securitatii dupa un an de la depunerea cererii mele si mi-a trebuit cam tot atata timp sa obtin aprobarea d-lui Rosca sa copiez de mana lista membrilor parohiei noastre din anul 2003 si sa obtin copie a procesului verbal al adunarii generale din 30 martie 2003. Analiza acelei adunari ca si canonicitatea Parohiei e amplu documentata in scisoarea mea din 31 decembrie 2003 trimisa si la Parohie si la Episcopie. Ar trebui sa mentionez ca in iarna 1952-53 nu cred ca era celula fara un puscarias din neamul meu. Noi intre noi ne autoprezentam ca aromani, strainii ne cunosc ca vlachs, macedo-romani, in Romania si greci vlahofoni, in Grecia. Suntem urmasii lui Alexandru cel Mare si a Legiunii a 5-a Macedonica care facea parte din armata lui Traian. Am pastrat limba noastra cu radacina latina timp de peste 2000 de ani insa ea este astazi pe patul de moarte, se pastreaza de cei batrani si se aude in cantece din casete audio si c/d-uri.

In Grecia, s-a sarbatorit anul trecut in comuna mea natala, a 20-a adunare a peste 80 de societati de aromani cu peste 40 ansambluri de dansuri si cantece, costume traditionale si elogii publice prin presa, personalitati de vaza, radio, tv. Anul acesta adunarea s-a tinut in satul sotiei mele din Macedonia. Invaziile slavilor ne-au impins in muntii Pindului, a Balcanilor si peste tot. Am avut centrul nostru economic si cultural faimoasa Moscopole din Albania rasa de pe fata pamantului de bandele albano-turce in 1769. Avea peste 60 000 de locuitori, 70 biserici, bresle de meseriasi care s-au refugiat peste tot in Balcani si au impodobit cu biserici si institutii de cultura toate statele din Balcani formate dupa caderea imperiului Otoman in 1913. Am simtit oarecare mandrie ca si aici la Montreal, subsemnatul, dl Stanciu, ca si secretarul Paligora suntem din acelasi neam si am pus mai multe caramizi la biserica. M-am intins cu istoria noastra si Securitatea de la Constanta pentru ca grupul nostru de detinuti, cu toate ca nu a trait la Constanta, a fost adus la una din cele mai severe Securitati pentru ca in judetele Constanta si Tulea fusesera adusi aromanii plecati din Grecia si Bulgaria prin 1925 ca sa romanizeze Cadrilaterul, cedat Bulgariei in 1940 cand politicenii de-atunci au ciopartit Romania cu un rege criminal si un mostenitor pe care il pomenea si preotul Popescu si preotul Stoleru la inceput respectand traditia bisericii noastre, abandonata ulterior. Aromanii din cele doua judete au fost primii care au depus o rezistenta armata contra colectivizarii.

Uitasem numele lui Hogia tatar, insa mi l-a amintit Radu Dunareanu intr-un articol publicat in Cuvantul Romanesc din octombrie 2001, pag. 9. I-l chema Iusuf Giafer si afara de coran si limba turca am retinut un proverb care suna in traducere «Sfarsitul rabdarii aduce salvarea». Am poposit in Romania in august 1943 dupa studii elementare de 6 ani la scoala greaca, liceale de 8 ani si bacalaureat la Liceul Comercial Roman de la Salonic unde a predicat Sfantul apostol Paul. N-am apucat sa traiesc in Romania decat numai un singur an, bun in ciuda razboiului. Am absolvit Academia Comerciala in 1947, am stat in puscarie intre 1952 si 1955 si am parasit Romania in 1965 cu 2 fetite de 9 si 7 ani revenind pe pamantul natal al Greciei si cel atat de ospitalier, liber si democratic, al Canadei in mai 1947. Mi se urca sangele la cap cand aud eroii nationalisti si sperietoarea cu comunismul a eroilor din jurul parohiei noastre si a Candelei. E usor sa faci pe eroul nationalist si anticomunist si sa critici pe cei care au trecut pe la Pitesti, Aiud, Canal, mine sau stufaris. E plina biblioteca de marturiile lor. In plus, pentru cei din Consiliu, le-as putea spune cati l-au primit cu paine si sare pe presedintele Iliescu la inaugurarea Pietii Romanei si au asistat la banchete si cati au protestat. Personal, nu sunt de acord cu astfel de proteste care nu ajuta cu nimic poporul, din contra dauneaza prestigiului tarii.

Acel sfarsit al rabdarii l-am trait la Bucuresti si cu o frica teribila in autobuzul de la Bucuresti care ma conducea la Ambasada greaca si cu un memoriu in care aratam motivele repatrierii si arestarea dupa ce semnasem declaratia ca nu scriu sau vorbesc despre detentie. Marturia si destainuirea mea este ca ma voi intoarce la biserica greaca cu constiinta impacata pastrand in inima o calda recunostinta si dragoste pentru poporul roman asezat la granita colosului rusesc hraparet si cu politiceni care au disparut in chinuri la inchisoarea de la Sighet, de care scria Radu Dunareanu in articolul mentionat. I-am scris atunci ca adevaratii martiri erau miile de tarani, muncitori si soldati simpli, cum i-am spus si doctorului Taranu, fost vice-presedinte al comitetului parohial, eliminat din parohie, adica adevaratii ctitori ai parohiei sunt zecile si sutele de credinciosi care au adus daruri si nu cei care le-au primit.

In incheiere as mentiona citatul din apelul disperat a preotului P. Popescu din 10 iunie 2001 pentru trecerea parohiei sub jurisdictia Epicopiei de la Vatra.

Pct. 3 «RESPINGEREA INTRARII IN EPISCOPIE AR FI UN DEZASTRU»

Dezastrul il traim noi parohienii. Din prima scrisoare trimisa Episcopiei la 22 septembrie 2003 rezulta intentiile transferului preotului paroh pentru nerespectarea traditiilor parohiei. Intrega lupta a comitetului cu Episcopia denota ca acest Consiliu a sprijinit si sprijina cu inversunare statutul original si marturia mea data cu toata raspunderea si supusa enoriasilor este:

Cu privire la preot: Protopopul Dr Petre Popescu – in cei 36 ani de cand eu sunt membru al parohiei si am tinut contabilitate timp de 23 ani – a pastorit intreaga nestingerit si fara control ierarhic si financiar. S-a bucurat de sprijinul neconditionat si dragostea parohienilor. Ierarhic, n-am vazut in biserica pe IPS Mitropolitii rusi Filaret si Vitalie, iar financiar toata corespondenta era adresata oficiului parohial, iar pentru sumele pentru servicii, membrie sau donatii prezenta un raport in fiecare luna. N-a avut consilieri ca dl Lotreanu sau Alexandru Popescu intreband pe parohieni cat au platit preotului Stoleru pentru servicii sau Simon Nutu sa spuna parohienilor ca a dat preotului o suma si preotul a raportat mai putin. Preotul paroh Nicolae Stoleru ne-a fost prezentat in cele mai frumoase culori, este doctor in teologie cu 30 ani experienta liturgica si cu doi flacai deasemenea teologi. In Candela nu s-a publicat lista enoriasilor care nu-l vor si nici biografiile parohului si pretului asistent Ion Codrut privind studii si ani de experienta.

Cu privire la statute: In lunga pastorala de 8 pagini din 14 iunie 2004 IPS Arhiepiscop Nathaniel analizeaza minutios si comparativ prevederile statutelor, cel original al parohiei si cel al Episcopiei mentionand ca de cele mai multe ori vechile regulamente erau formulate de avocati protestanti dupa modelul administratiei bisericilor protestante. Deasemenea critica pozitia Consiliului care in corespondenta foloseste termenul de comitet.

Statutul original al parohiei noastre este minunat prin simplitatea lui punand in sarcina preotului treburile ceresti si a Comitetului pe cele administrative si interzicand preotului sa se amestece in chestiuni de alegeri, politice sau banesti.

D-l Lupu a tiparit in 2001 100 exemplare din statut asteptand sa fie utilizate de credinciosi de buna credinta. Sunt convins ca actiunea in judecata a d-lor Lupu, Stanciu si Anastasiu va avea succes si ca Parohia noastra va intra sub jurisdictia Patriarhiei Romane, parohiile ortodoxe functionand pe teritoriile statelor ortodoxe. In consecinta, propun urmatoarele:

a. Apelez la enoriasi sa ajute familia preotului Nicolae Stoleru in aceste momente critice;

b. Avand in vedere ca statutul original nu s-a discutat in Adunarea Generala, inlaturandu-se abuziv si ilegal, ca legea de incorporare a corporatiilor canadiene il protejeaza, Consiliul parohial, daca vrea sa dovedeasca lipsa de interese meschine, sa aplice cinstit statutul original atat de drag si autorilor actiunii in judecata si mie personal n-are decat sa formeze o comisie din parohieni dedicati, din ambele tabere, sa pregateasca o Adunare Generala si apel catre parohieni si declare repus in vigoare statutul original. S-ar evita si tulburari si cheltuieli si alege un nou comitet conform legilor canadiene, adica vot secret, enoriasi informati din timp si discutii libere. Sa se comunice Episcopiei hotararea. Consiliul trebuie sa recunoasca greselile pentru ca a gresi e omenesc dar a persista in greseli e diavolesc.

Cu mijlocele actuale de comunicatii chestiunea preotului se poate solutiona rapid.

c. Sustinerea actiunii de mai sus in judecata in caz de refuz.

d. Tinerii mentionati mai sus, cei care au demisionat in valuri succesive, cei eliminati si umiliti, cei neacceptati ca membri, sa se organizeze si continue lupta ca sa evite risipirea averii lasate de inaintasi de o mana de oameni. Le voi sta la dispozitie cu informatii si acte si ruga pe bunul Dumnezeu sa scoata Parohia la lumina si sa-i redea stralucirea din vremea cand noi am construit acest complex.

La sarbatorirea Craciunului din anul 1978 un coleg din Comitet imi dedicase urmatoarea epigrama:

Ca ministru de Finante
Nu-i doresc numai sperante;
Peste-ncurajari morale,
S-ai noroc si LAPArale.

Cu stima
Christos Lappas

Bibliografie:

Dosarul de la Cour Superieure du Quebec No. 500-17-022047-040

Scurta istorie a Arhiepiscopiei Ortodoxe Romane in America si Canada de Carol Olteanu, Chicago, iunie 2003

«O nenorocire nu vine niciodata singura» – articol publicat de Cuvantul Romanesc in februarie si aprilie 2003

«Casa Romana Pr. Petre Popescu – o mistificare» de Dr Jean Taranu, Val David Convorbiri ARC, ianuarie 2004.

Articolul precedent
Articolul următor
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele articole

Maroc trimite Spania acasă, după loviturile de departajare

Selecţionata Marocului s-a calificat în premieră în sferturile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, după ce...
- Publicitate -

Articole similare

- Publicitate -