MONTREAL EN LUMIERE Romanii iar la Primarie

Pentru a doua oara in mai putin de o jumatate de an, in Primaria Montréal au rasunat acordurile muzicii populare romanesti, iar podele au trepidat (vorba vine!) sub pasii dansatorilor trupei Hora. Dupa ce au lasat o buna impresie cu ocazia inaugurarii Pietii Romaniei, cand «s-au produs» pentru prima data la Ville, dansatorii condusi de Florin Salajan au fost invitati, alaturi de alte cateva formatii folclorice ale comunitatilor etnice din Montréal, sa evolueze in sala mare a primariei.
Tinerii romani au intrat in scena la sfarsitul reprezentatiei, fiind, intr-un fel, «vedetele» serii. Dansul de fete «Crihalma», jucat de 11 adolescente, urmat de un solo «fecioresc de pe Mures» al lui Florin Salajan, si de «Somesul» (piesa de rezistenta a trupei), jucat de 8 perechi de dansatori, au smuls ropote prelungite de aplauze din partea publicului. Care nu a ezitat, in ciuda orei inaintate la care a fost programata Hora, sa intre apoi «in hora» alaturi de tinerii nostri, invatand rapid cativa pasi de «brau romanesc».
Florin Salajan este mandru de ceea ce a reusit sa realizeze cu trupa sa, infiintata acum doar un an si jumatate. «Am dat spectacole deja pe scenele catorva festivaluri de la Montréal, fiind invitati din ce in ce mai des la tot felul de evenimente. Printre organizatorii care ne-au contactat se afla si cei care se ocupa de festivalul international de la Drummondville, care ne-au cerut sa le trimitem detalii despre repertoriul nostru de dansuri, despre costume etc», spune instructorul. El nu se sfieste sa faca referire, printre proiectele «de viitor» ale trupei, chiar si la un turneu in Romania, care ar putea avea loc, in varianta optimista, la anul. Pana atunci insa, ca sa vorbim de viitorul apropiat (si cert), trupa Hora va oferi amatorilor de folclor romani (si nu numai) un nou spectacol pe data de 7 mai, in Lachine (800, Rue Provost).

Adrian Ardelean
Adrian Ardelean
Absolvent de geologie (Cluj, 1987), Adrian Ardelean a "tradat" in '94 stiinta pamantului pentru "dragostea vietii sale", jurnalistica. Are la activ 19 ani de presa de toate felurile (ziar, TV, radio, presa de agentie) impartiti intre Romania si Canada. Iubeste de numa'-numa' ceea ce face. De altfel, el defineste ziaristul astfel: "dintr-o cladire in flacari, toata lumea fuge, cu exceptia pompierului si ziaristului. Ei alearga inauntru, sa isi faca meseria. Pompierul are uniforma de protectie, ziaristul nu". Dupa atata presa, are multi fani, putini bani, dusmani cat un oras mare si prieteni cat o scara de bloc. Iubeste cu pasiune Clujul, folclorul romanesc si fotbalul englezesc.

Ultimele articole

Articole similare