ROMANIA VAZUTA CU OCHI DE TURIST

Citește și

Premierul Trudeau ezită să meargă la Washington la summitul ce marchează intrarea în vigoare a noului acord ALENA

Prim-ministrul canadian Justin Trudeau a declarat vineri că ezită să meargă la Washington săptămâna viitoare la un summit ce...

Turcia a amânat pentru 15 zile luarea unei decizii privind transformarea catedralei Sfânta Sofia în moschee

Cea mai înaltă instanţă administrativă din Turcia a amânat joi pentru 15 zile decizia revenirii la statutul de moschee...

Quebec reia bilanțurile zilnice pentru COVID-19. 37 de noi decese și 311 noi cazuri

Provincia Quebec a reluat prezentarea bilanțului zilnic privind numărul de noi cazuri și de decese din cauza COVID-19. Comunicatul de...
Florin Oncescu
Florin Oncescu
Florin Oncescu (n. 1960), autor de proză scurtă şi inginer în industria de aviaţie, stabilit la Montréal în 1995. Volume publicate: "Dispoziţie depresivă" (Ramuri, Craiova, 1994), "La umbra unui enciclopedist" (Omniscop, Craiova, 1999), "Întoarcerea" (Ramuri, 2003), "Ilustrate din America" (Limes, Cluj, 2007) , "Jurnalul lui Sake" (Limes, 2017).

Cu diploma în strada
Bucuresti, iunie 2004. În fata magazinului Cocor, la marginea dinspre bulevard a trotuarului, sta imobil un barbat cam de varsta mea, 40 si, cu parul tuns scurt si albit de timpuriu, cam ca al meu. Are fata îndreptata spre trecatori, dar priveste în gol. Este îmbracat într-un pardesiu vechi, încheiat la toti nasturii. La picioare, lasata pe asfalt, are o geanta neagra, mare si ponosita. Îsi tine o mana pe piept, cu palma varata, printre doi nasturi, sub pardesiu. În cealalta mana poarta, la vedere, un afis îmbracat în celofan. Protejarea afisului e nimerita, pentru ca, de putin timp, a început sa ploua marunt.
Cand ajung în dreptul lui, îmi dau seama ca presupusul afis este o diploma universitara. Una cu un format identic celei pe care o posed eu. Nu disting, din mers, detaliile – facultatea, promotia, nota de absolvire. Nu-mi încetinesc viteza de mers, din jena fata de presupusa lui jena. Intru în magazin, pentru ca acolo mergeam. Urc la raionul de electrice, de la ultimul etaj, apoi cobor si dau iar de barbatul cu diploma. Si iar trec pe langa el fara sa ma opresc si sa aflu ce-l apasa.
Îmi pot imagina situatia în care se afla. Are o diploma, dar n-are slujba. Si nu mai are speranta ca ar putea gasi una. Iar lipsa de speranta i s-a transformat în depresie. Iar aratatul diplomei e o mustrare muta pe care el o adreseaza acestei lumi de neînteles pentru el, România de azi…
N-am întalnit si aproape ca nu-mi pot imagina o situatie asemanatoare în America de Nord. În primul rand, cred ca decalajul flagrant dintre educatie si nivelul de reusita sociala apare mai des într-o tara aflata în plina transformare, cum e România. În lumea asezata a Americii de Nord, sansa – sau nesansa – unui diplomat universitar de a ajunge sa întinda mana, în strada, e mai mica. În al doilea rand, cred ca posibilitatea ca un asemenea diplomat ghinionist sa-si exhibe diploma, fie ca forma de protest contra societatii nedrepte, fie ca mijloc de stimulare a compasiunii trecatorilor, este înca si mai mica.

***
Desigur, nici în America de Nord educatia singura nu constituie o garantie împotriva bascularii vietii cuiva în indigenta. În urma cu 3-4 ani, locuiam la Seattle. Tot atunci, am calatorit frecvent spre nord, la Vancouver, si am facut doua voiaje spre sud, în California. Am constatat ca toate marile orase de pe coasta de vest, din Vancouver pana la San Diego, au zonele centrale pline de persoane fara adapost, homeless people. Prezenta lor e mult mai vizibila decat la Montréal sau la New York, decat la Paris sau la Bucuresti. În mod sigur o parte din responsabilitate o poarta climatul bland, întins pe întreg timpul anului.
Pe atunci, fiu-meu avea vreo 15 ani, iar apetitul lui pentru lectura dadea semne de oboseala. Îi serveam remarci mobilizatoare, din timp în timp. O data, chiar în timpul unui voiaj la San Francisco. Si întamplarea a facut ca, în acea zi, sa dam peste nu putini barbati sau femei homeless, care citeau cu înversunare. Asezati pe asfalt, pe iarba sau pe cate-o banca, cu sacosele alaturi, sau sprijiniti de un carucior fost al unui supermarket, încarcat acum cu toata averea lor, citeau carti cu coperti jerpelite, de dimensiuni mai degraba mari. Si fiu-meu a avut ocazia sa fie ironic, pe ideea lui «Citesti-citesti, dar la ce bun?».

- Publicitate -

***
În America de Nord, oamenii cunosc, ca si în România ori poate mai mult, valoarea educatiei. Neîmplinirea prin nedobandirea unei educatii este o tema frecventa a literaturii americane. Amintesc numai de «Moartea unui comis voiajor», piesa din 1949 a dramaturgului Arthur Miller, cel încetat din viata luna aceasta (februarie 2005). Pentru Biff, unul din cei doi fii ai comis voiajorului, ratarea ultimului examen de matematica din liceu (high school) înseamna ratarea admiterii într-o universitate si, dupa cum au decurs lucrurile pentru el, ratarea unei vieti.
Însa americanii sunt mai putin înclinati decat românii formati în anii comunismului sa astepte totul de la diploma. Barbatul din fata magazinului Cocor si-a terminat studiile în anii ’80, adica în vremea în care o diploma atragea dupa sine un serviciu multumitor. Oamenii, în România comunista, aveau aceasta perceptie asupra diplomei adanc înfipta în subconstient. Sansa ca ei sa incrimineze sistemul, în situatia în care îsi vedeau asteptarile înselate, era mare.
Candva, în acei ani, calatoream cu trenul, de la Bucuresti la Craiova. Împarteam compartimentul cu doua-trei doamne si cu un tanar domn, semanand la par cu Florian Pitis al acelor ani (adica unul cu parul la fel de lung ca astazi, dar de culoare nu alba, ci sare si piper). Eu citeam reviste literare si trageam cu urechea la cele spuse. Poate urmarind sa-si impuna prezenta în fata asistentei feminine, barbatul a împins conversatia spre descrierea situatiei lui, de absolvent exceptional (sef de promotie!) al unei facultati, ajuns, dupa 3-4 ani de la absolvire, într-o pozitie de serviciu umila, obligat, în plus, sa suporte rautatile unui sef prost si – pentru ca altfel nu se poate – fudul. Vorbitorul era revoltat nu pentru ca îi era lui dat sa simta urmarile prostiei sefului, ci pentru ca acea prostie era indiferenta la stralucirea studiilor lui. Daca ar fi terminat facultatea cu o medie de 6, sau daca n-ar fi avut o diploma, mai treaca-mearga, dar asa, cu diploma lui emerita terfelita, lumea îsi pierdea pentru el sensul.

- Publicitate -

- Publicitate -

- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele articole

Quebec. Bilanțul zilei de sâmbătă, 4 iulie

Provincia Quebec a anunțat 102 noi cazuri de infecție cu COVID-19 și 6 noi decese, dintre care doar 3...
- Publicitate -

Criza COVID-19 va transforma profund economia şi Europa se află într-o ”poziţie excelentă”, estimează Christine Lagarde

Criza economică generată de pandemia COVID-19 va schimba profund economia mondială, către mai multă ecologie, digitalizare şi de asemenea prin transformarea modului de lucru,...

70 de ani de la prima transmisiune a postului Radio Europa Liberă

La 4 iulie 1950 a avut loc prima transmisiune pe unde scurte a postului Radio Europa Liberă (Radio Free Europe, Radio Liberty - RFE/RL),...

Premierul Trudeau ezită să meargă la Washington la summitul ce marchează intrarea în vigoare a noului acord ALENA

Prim-ministrul canadian Justin Trudeau a declarat vineri că ezită să meargă la Washington săptămâna viitoare la un summit ce marchează intrarea în vigoare a...

SUA, un nou record de noi cazuri de coronavirus

Statele Unite au înregistrat vineri 57.683 de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus, o cifră record de la începutul pandemiei, conform bilanţului dat...
- Publicitate -

Articole similare

- Publicitate -