Duminica 22 mai, la Casa Romana, poetul George Filip si-a lansat un nou volum de versuri, intitulat «Aezii privesc» si aparut la Editura Antim Ivireanul, din Ramnicu Valcea. În fata unei audiente, din pacate, redusa numeric. Despre carte si despre poet au vorbit, în ordine, domnul Victor Rosca (organizatorul evenimentului), Gabriela Marcoci (doctoranda) si Florin Oncescu. Articolul alaturat reda prezentarea celui din urma.
Unii spun ca George Filip seamana prea mult cu imaginea stereotipa a unui poet, pentru a fi poet cu-adevarat. Acestia pleaca de la ideea întoarsa conform careia adevaratii poeti au aparenta de contabili.
Eu am observat ca George Filip doar mimeaza temperamentul si portul asa-zise de poet. În realitate, am constatat, el este, în primul rand, un om cu scaun la cap. Un om care vede vanitatea din vorba unuia, sau adevarul din vorba altuia. Care, cand e consultat, îsi spune deschis parerea, dar cu mo-destie, fara a-l face pe cel de alta parere sa se simta prost. Un om care discerne ce e rau de ce e bun în politica internationala a zilei, în politica romaneasca, noua si veche, sau în politica noastra, comunitara. Un om care-si gateste singur, ciorba si tocanita, în perioadele în care n-are o nevasta în casa. Si, poate, chiar si cand are. Si, mai ales, un om care nu-ti vorbeste în imagini poetice, preferand sa le rezerve pentru poeziile scrise de el.
Am venit la Montréal acum 10 ani. În 10 ani, George Filip a publicat opt sau mai multe carti de poezie. Cu ele, mai mult decat si-a dublat opera publicata. A venit cu volume inegale ca valoare, dar chiar si volumele scoase mai în graba au adus cu ele multe poezii convingatoare, de care un cititor de poezie neexperimentat, cum sunt eu, sa se poata atasa.
În aceasta perioada, cu precadere în ultimii 5 ani, comunitatea a fost luata cu asalt de tineri scriitori si jurnalisti bransati la viata literara si publicistica din Romania. George Filip a rezistat întalnirii cu ei. Si-a gasit printre ei noi admiratori. De curand, poezii de-ale lui publicate în noua revista on-line Terra Nova au primit aprecieri de la tineri cititori din Romania. Sunt semne clare ca George Filip nu este doar poetul comunitatii romanesti din Montréal, daca prin aceasta sintagma se întelege o alta, aceea de chior în tara orbilor.
***
Noua carte, «Aezii privesc», o vad printre cele mai bune semnate de George Filip. Asemenea celorlalte carti ale lui, nu este doar o colectie de poezii. Totul, de la primul la ultimul vers, este tinut împreuna de o idee. Sa amintesc, mai întai, ca aezii sunt poetii greci din antichitate, care cantau sau recitau, acompaniindu-se cu lira.
Volumul începe cu o ruga a unui «pui de om» catre celebrul aed Homer, pentru a fi acceptat în randul aezilor. Mai mult, pentru a fi trimis în mi-siune, în aceasta noua calitate, printre pamanteni, pentru ca, spune solicitantul, «pe Pamant minunile sporesc». Volumul se încheie cu raportul aedului despre misiunea încheiata. Raportul este adresat unui fictiv Colonel. Aflam ca aedul a locuit, pe toata durata misiunii sale, în sufletul unui poet. Unul cu casa si cu o haina cam tocita care, în perioada în care a fost locuit de aed, a scris o carte. Între ruga si raport, sunt informarile scrise de mana poetului. Despre anotimpuri din natura si din suflet, despre brave animale, despre peisaje, despre iubiri, despre presimtiri si viziuni. Informarile reflecta viziunile, îngrijorarile, preocuparile poetului, nu ale aedului. Cel din urma, chiar daca ginta lui e des invocata, a ramas doar cu rolul de instigator.
***
Poetul îsi manifesta fina cunoastere în materie de suflet feminin: «Homer te-a strans în brate sa calmeze / infernul din pudoarea ta ranita / prea rasfatata de aezi prin rime / tu nu stiai sa fii afurisita». (Rastignita, p. 109).
Poetul presimte epuizarea resurselor sale poeticesti: «N-am timp s-adun – ca multe sunt de spus / si nu mai am în sange cerneluri si nici tus / voi n-ati aflat? pe laturile lumii / poetul calca viata cu pas de carabus». (Regret, p.85).
Poetul îsi scrie un epitaf, al carui final e potentat de doua cuvinte din dictionarul cel mai selectiv al diasporei, dor si acasa: «ma-ntrebati de mai stiu ce-i pe-acasa? / cine-mi plange de dor prin livezi? / nu mai stiu, nici un dor nu m-apasa / oameni buni: am trecut la aezi…» (Epitaf, p. 61).
Ecouri din multe universuri poetice se fac simtite. M-as hazarda sa evidentiez înrudirea de ton cu Arghezi si cu Octavian Goga. Dar si, în grade diferite, cu unii colegi de generatie. Cu Adrian Paunescu (în tonul esenian), cu Nichita Stanescu (în calamburul filozofic si jocul de cuvinte). Dar George Filip este un aed complex, care a învatat de la multi si care, astazi, are multe strune la lira lui proprie. Multi sunt deja convinsi. Altii reînvata acest adevar la fiecare noua carte de-a lui pe care binevoiesc s-o deschida.
La Montréal, despre opera lui George Filip de pana la ultimul volum a scris o analiza detaliata, cu concluzii apreciatoare, criticul Mircea Gheorghe, în revista Candela. A mai scris, cu multa patrundere, în postfata volumului Diana, din 2002, si scriitoarea Felicia Mihali, care îi reprosa poetului ca-si lasa marele talent sa se risipeasca într-o viata boema. Noua carte face, cred, proba acestui mare talent. A renuntat George Filip, între timp, la boema?
