Irakul de langa noi

Duminica, 15 mai, la Biserica Buna Vestire din Montréal s-a petrecut un fapt rar intalnit intr-o tara civilizata. Un enorias cu o vechime in parohie de 11 ani a fost evacuat fortat, cu catuse la maini, din biserica, in timp ce lua parte la Sfanta liturghie. Prezent la biserica, la fel ca in aproape fiecare duminica de cand a ajuns in Canada, Marian Costache a fost somat de catre administratorii bisericii sa iasa afara. La refuzul lui, acestia au chemat Politia, reclamand ca «in biserica e un nebun care face propaganda si tulbura slujba religioasa». Refuzand sa paraseasca biserica si la cererea politistilor, Marian Costache a fost luat pe sus, cu catuse la maini, si dus, sub stare de arest, la un centru de detentie din Montréal.
A doua zi, in urma unei infatisari la Tribunalul Municipal din Montréal, Marian Costache a fost eliberat, cu conditia de a nu se mai apropia de biserica la mai putin de 200 de metri. La procesul care va avea loc pe data de 8 august, el va trebui sa raspunda unor acuzatii de «agresiune asupra politistilor», riscand o amenda penala.
Invitat la Ste-Adèle, la casa unor prieteni dragi, faceam ultimele pregatiri inainte de a lua calea muntelui. Taraitul telefonului ma scoate abrupt din visul la momentele pe care urma sa le petrec in natura. Din acel moment, aveam sa fiu martorul unui cosmar pe care nu-l credeam posibil aici, in Canada.
La telefon, cineva imi spune ca Marian Costache a fost scos cu catuse din Biserica Buna Vestire si bagat in masina Politiei. Stiind ca acesta fusese exclus din Parohia Buna Vestire, impreuna cu George Stanciu si Christos Lappas, la Adunarea Generala din 3 aprilie, mi-am imaginat ca sefii Consiliului Parohial au hotarat sa-l scoata pe Marian Costache si fizic din biserica. Banuiala mea de atunci avea sa se dovedeasca foarte aproape de adevar. La momentul primirii telefonului, am crezut deci ca Marian Costache va fi dus la sectia de Politie, pentru ca s-a opus scoaterii din biserica, si ca va fi eliberat imediat. Lucrurile aveau sa fie insa mai complicate de atat.
Cand m-am intors seara tarziu de la Ste-Adèle, primul lucru a fost sa dau telefon acasa la dl. Costache, pentru a afla de la el exact ce se petrecuse la biserica. Nu mica mi-a fost mirarea sa aflu ca sotia lui nu stia nimic – era ingrijorata ca sotul ei nu ajunsese inca acasa. Am fost asadar primul care i-am dat vestea ca Marian Costache fusese arestat. Dupa cateva telefoane, ni s-a confirmat ca el era inchis la un centru de detentie din Montréal si ca, a doua zi, la ora 9:00 dimineata, urma sa fie prezentat in fata Tribunalului Municipal Montréal.
Curiozitatea jurnalistica si compa-siunea pentru un om despre care nu credeam ca a facut ceva grav m-au facut sa ma infatisez a doua zi, la prima ora, pe culoarele Tribunalului. Acolo am inteles ca ora 9:00 era un fel de a spune si ca «detinutii» vor fi adusi mai tarziu, fara sa se stie exact cand. Abia pe la orele 12:30, Marian Costache a fost adus in sala de tribunal si i s-a citit acuzatia: «voie de faits» (agresiune) asupra politistilor. Pana la procesul programat pentru 8 august, judecatoarea a hotarat eliberarea conditionata a lui Marian Costache, sub interdictia de a mai intra in contact cu reclamantul Ioan Simion (membru in Consiliul parohial, cel care a chemat Politia), precum si de a se apropia la mai putin de 200 de metri de biserica. Spre surprinderea tuturor, Marian Costache a refuzat sa fie eliberat, spunandu-i judecatoarei ca «prefera sa stea inchis decat sa nu se duca la biserica la care merge de 11 ani». Nu stiu daca acest lucru se intampla des intr-un tribunal, dar, in ziua respectiva cel putin, Marian Costache era primul care refuza conditiile eliberarii, lucru care, in mod evident, i-a pus in mare incurcatura pe cei prezenti in sala.
Judecatoarea a suspendat deci sedinta si i-a dat cateva ore de gandire acuzatului. Pe la orele 17:00, la a doua infatisare si motivand ca «accepta conditiile doar fiindca acasa il asteapta o fetita de 4 ani si jumatate», Marian Costache a fost eliberat, dupa mai bine de 30 de ore de arest.
Rugat sa ne spuna ce fel de «propaganda» a facut in biserica, Marian Costache ne-a declarat ca acuzatiile sunt pure inventii, recunoscand totusi ca a impartit in biserica trei exemplare din ziarul Cuvantul Romanesc – o publicatie care apare la Hamilton, Ontario, si pe care o distribuie la biserica de foarte multi ani, fara ca pana acum acest lucru sa fie considerat «propaganda» -, precum si faptul ca i-a inmanat poetului George Filip singurul exemplar din Pagini Romanesti pe care il avea in sacosa. Acest din urma gest se pare ca i-a infuriat pe cei din Consiliu, care i-au cerut sa paraseasca biserica. Refuzati, acestia au sunat la Politie sa reclame ca «un nebun face propaganda in biserica si tulbura slujba». In opinia lui Marian Costache, membrii Consiliului parohial ii cautau de mult nod in papura, nemultumiti de nenumaratele acuzatii pe care el le aduce si considerand ca cine ii acuza pe ei ataca de fapt biserica.
Anticomunist inversunat, Marian Costache vede in momentul arestarii lui o semnificatie aparte, ziua de 15 mai fiind comemorata in Romania ca Ziua detinutilor politici. De altfel, atasamentul lui deosebit fata de Biserica Buna Vestire i-a fost inspirat de faima de anticomunist a parintelui Petre Popescu. La numai doi ani de la moartea preotului, cei care astazi controleaza treburile bisericii sunt pe cale sa spulbere acest mit chiar si in mintea celor mai aprigi sustinatori ai preotului, cum e cazul lui Marian Costache.
Cu un comportament abuziv si adesea in dispretul enoriasilor si al drepturilor omului, «famiglia» de la Buna Vestire taie si spanzura dupa bunul plac: de la evacuarea unui preot pentru simpla vina de a nu fi pe placul lui Alexandru Popescu (fiul preotului Petre Popescu), care considera biserica o mostenire de familie, pana la excluderea din randurile Parohiei a unor membri cu zeci de ani de servicii aduse bisericii (George Stanciu a fost timp de 30 de ani presedintele Consiliului Parohial si mana dreapta a parintelui Popescu) sau, acum, la scoaterea unui enorias incomod din biserica, cu catuse.
Reamintesc ca Marian Costache a fost un om de incredere atat pentru parintele Popescu, cat si pentru Victor Rosca (fostul presedinte al Consiliului Parohial). Ei l-au promovat in Consiliu, unde era insarcinat cu problemele culturale ale Parohiei. Acum, cand scrisorile lui Marian Costache nu mai convin conducerii bisericii, el a fost exclus atat dintre membrii Parohiei, cat si fizic, din biserica.
Dar pentru a-l intelege mai bine pe Marian Costache trebuie spus ca el a fost singurul roman din Montréal care, la vizita de anul trecut a lui Ion Iliescu, l-a intampinat pe acesta, in fata Hotelului Hilton, unde s-a cazat, cu o pancarta pe care era scris «Jos asasinul!». Astfel, cu o zi inainte de protestul din Piata Romaniei, el a infruntat nu numai frigul unei dimineti de toamna, dar mai ales dispretul unor romani de bine care au preferat sa-l primeasca pe Iliescu cu paine si sare.
Marian Costache a parasit Romania imediat dupa Revolutia din 1989 si a pastrat viu in sufletul lui spiritul acelor momente in care multi dintre noi chiar am trait o revo-lutie, in strada, o revolutie impotriva nedreptatii, a minciunii si batjocoririi fiintei umane. Revolta de astazi este alimentata de amintirea acelor momente. Fire sensibila, profund credincioasa si devotata adevarului si dreptatii, Marian Costache a schitat cateva versuri in clipele de solitudine petrecute in arest. Redau aici un scurt pasaj: «Doamne, din sfântul Tau lacas / M-au scos legat cu catusa / Ca pe-un fioros ocnas / M-au trecut prin sfânta-Ti usa. // Dupa excomunicarea / Realizata de o iuda / Iata vine arestarea / Prea nedreapta si prea cruda».