In calitate de realizator al emisiunii de radio «Ora romaneasca», George Rusu a fost membru în Consiliul de Administrare al CCRM. Martor direct al evenimentelor, George Rusu ne deapana astazi o parte din amintirile sale legate de functionarea Centrului Cultural.
PR: La 10 ianuarie 1990 ati facut parte dintre cei care au organizat o adunare considerata ilegala de catre presedintele de atunci al CCRM, Michel Anastasiu. Cum s-a ajuns la aceasta adunare si care era scopul ei?
George Rusu: Data exacta când a avut loc adunarea considerata «ilegala» nu mi-o amintesc. Dar, în orice caz, a avut loc dupa ce cele trei organizatii fidele preotului Petre Popescu (Biserica Buna Vestire, Societatea Doamnelor si Societatea Constantin Brâncoveanu) au exclus neregulamentar celelalte 4 organizatii fondatoare ale Centrului, fidele comunitatii (FAR, ARC, Biserica Greco-Catolica si Ora de Radio). De altfel, motivul pentru care cele 4 organizatii excluse ne-am adunat a fost tocmai excluderea noastra arbitrara din CCRM, sub pretextul ca n-am fi în «comuniune spirituala cu Biserica Buna Vestire» (!)
Pentru ca ne-au exclus, am convocat si tinut o adunare separata; acesta e raportul cauza-efect si nicidecum invers. Adunare a avut loc în prezenta reprezentantului Ministerului Imigratiei si Comu-nitatilor Culturale din Québec. Scopul acestei reuniuni a fost sa cerem Ministerului sa arbitreze conflictul generat de excluderea majoritatii de catre o minoritate. Ministerul respectiv avea (are si astazi, presupun) «un droit de regard» asupra CCRM, dat fiind faptul ca acest minister, pe lânga faptul ca a contribuit cu 100.000$ la constructia Centrului, ne-a conferit si titlul de centru cultural (cu avantajele specifice prevazute de lege, inclusiv subventii de functionare), titlu pecetluit pe placa comemorativa din holul de la intrare. Faptul ca aceasta placa, semnata cu numele ministrului Gérald Godin, nu mai este la locul ei, dovedeste strategia grupului exclusivist (Comitetul parohial) de a-si însusi un bun al întregii comunitati.
Grupul de sub ascultarea preotului cauta de fapt sa obtina o majoritate, pentru a avea puterea de decizie în treburile Centrului Cultural. Pentru a-si asigura aceasta majoritate, Comitetul parohial a creat si integrat în Centru noi organizatii fidele: Corul Bisericii, condus de fiul preotului, Alexandru Popescu, Scoala de Duminica, directoare – preoteasa Ana Popescu. Noi (majoritatea) ne-am opus, pentru ca aceste asa-zise noi organizatii nu erau decât componente ale Bisericii. În plus, Regulamentul de functionare al Centrului nu era înca definit. Noi îl doream deschis pentru toata comunitatea, asa cum fusese conceput. Dumnealor insistau în favoarea caracterului închis al Centrului, adica în favoarea accesului limitat doar membrilor comunitatii spirituale a Bisericii Buna Vestire. Tocmai pentru ca asupra acestei chestiuni n-am cazut de acord, dumnealor au decis sa ne excluda.
PR: De ce si cum s-a ajuns ca Biserica Buna Vestire sa aiba drept de veto in CCRM?
G.R.: La adunarea tinuta dupa excluderea noastra de cele 3 organizatii ramase, Comitetul Bisericii a obtinut dreptul de veto, la propunerea lui Sandu Popescu, sustinuta de Victor Rosca si acceptata de presedintele Michel Anastasiu. Acest drept de veto a fost de fapt impus de catre Comitetul Bisericii în virtutea conventiei (consensului nostru) conform careia Biserica – singura organizatie perena a comunitatii (caci biserica e eterna) – sa fie de jure proprietara cladirii. De facto, consensul stabilea sa functionam însa în raporturi de egalitate.
PR: Michel Anastasiu face aluzia ca actiunea dvs din 10 ianuarie ’90 ar fi putut fi dirijata de la Bucuresti. Cum comentati?
G. R.: Aceasta «aluzie», cum o numiti dvs., este o diversiune. Sperietoarea «comunismului» a constituit artileria grea pe care a scos-o în linia întâi, timp de peste o jumatate de secol, «Marele Preot», atunci când vroia sa-i inlature pe cei care îndrazneau sa i se opuna. Grupul fidel fiului «mostenitor» o mai foloseste înca si astazi.
PR: Mai sunteti acuzati ca, inainte de actiunea din 10 ianuarie ’90, atitudinea dvs., a celor 4 asociatii rebele, era de «boicotare» a actiunilor CCRM, prin absenta de la adunari sau printr-o atitudine contestatara. Ce s-a intamplat de fapt?
G.R. La emisiunea de radio în limba româna, al carei animator eram, am luat consecvent pozitie împotriva autocratiei exercitate de preotul raposat si deciziilor impuse de acesta, decizii ce faceau imposibila deschiderea Centrului spre beneficiul întregii comunitati. Chiar si presedintele de atunci al Centrului fusese, în câteva ocazii, tentat sa ia pozitie împotriva acestor abuzuri… Aceasta atitudine oscilanta a fost, însa, curmata definitiv intr-o reuniune de Consiliu, într-un moment când presedintele Centrului încerca o cale de compromis. Preotul, batând energic cu pumnul în masa, i-a strigat presedintelui: «Michel, ai sa joci cum îti cântam noi, ca de-aia te platim de 12 ani!»
A consemnat George Sava
