Omul cu monoxilele

Citește și

Monoxila este o lucrare executata dintr-un singur lemn. Sculptorul Octavian Olariu a intrat in Cartea Recordurilor, ca autor al celei mai mari monoxile din lume – o sculptura mobila de 7.40m inaltime si 1.40m diametru, pe care artistul a realizat-o in orasul Osoppo, din Italia.
La Montréal, unde locuieste de aproape 30 de ani, Octavian Olaru are zeci de lucrari monumentale. Detinator al unor premii prestigioase, el a participat cu sute de sculpturi in lemn, piatra si inox la expozitii din intreaga lume.

Dupa o absenta de 6 luni, sculptorul Octavian Olariu a revenit la Montréal. A fost in Romania. “Merg sa dau Raport catre tara”, declara el sententios. Stam de vorba toti patru: Octav, Anca (sotia lui), Ducu si cu mine. Ciocnim de bun venit paharele cu vin de casa.
Ducu Suteu: Ei, si cum a fost retrospectiva?
Anca Olariu: Octav s-a apucat si a mai facut patru monoxile. Sa va spuna el…
DS: Cum asa? Parca prin iarna filmam impreuna “Piramida finala”… Nu mai e “finala”?
Octavian Olariu: Ba aia asa ramane. Piramida-i terminata, nu poate fi dusa mai departe. Da’ in Romania toti m-au intrebat de monoxile, nimeni nu m-a intrebat “Ce monumente ai facut tu prin lume?”; nu-i intereseaza. Numai monoxile. M-am dus la Uniunea Artistilor Plastici si au fost foarte draguti. Mi-au dat tabelul cu zilele si mi-au zis: “Scrie-ti numele unde vrei!” Da’ erau curiosi: “De ce tocmai la Simeza?”. “Pentru ca Simeza mi-a purtat noroc!”, le-am raspuns. Ca eu de-acolo am ajuns la Bienala de la Venetia (1978). Ai nostri nu vroiau sa ma trimita pe mine, ca erau altii inainte pe liste. Da’ cand cei de la Venetia mi-au vazut lucrarile, mi-au trimis invitatie personala, asa ca n-au mai avut incotro. Am avut la Simeza expozitie in ’78, multi si-aduceau aminte, m-am si mirat ce multi ma mai stiau, chiar dintre tineri. Ma considera pe o linie cu Apostu si Brancusi, da’ eu nu sunt de parerea asta, ma simt inconfortabil, nu-i acolo locul meu.
DS: Deci ti-ai reinceput cariera pe care o gan-deai incheiata…
AO: Totul a pornit de la coridorul din apartamentul de la Bucuresti, care era cam gol. Trebuia mobilat cu ceva. Si cum ne plimbam noi pe strazi, Octav da cu ochii de doua bancuri de tamplarie, germane, foarte bune, puse la vanzare cu un milion bucata. Ne-am hotarat imediat. A doua zi dimineata, Octav era cu banii in mana si l-a luat pe singurul care mai ramasese.
OO: Daaa, ce bine m-a ajutat… L-am cautat pe Remus Dragomir (care face catapetesme de biserica, de la mine, de la Deva) si l-am gasit la Simeza, ca avea expozitie, si-i zic: “Ma, imi trebuie si mie o bucata de lemn de nuc”, si zice “Vino la mine”, ca are vagoane, si mi-a dat. Mi-a mai dat si Aftenie. Am gasit si un mester bun. Batranul ala mi-a facut niste taieturi… Bun meserias!
AO: La noi, oamenii sunt altfel, sunt saritori. Noi ne-am dus acolo dupa 25 de ani, eram ca si straini. S-au purtat cu noi cum nu pot sa va spun: unul i-a dat lemne, altul scule…
OO: Si nici de cumparat nu-i scump. Am gasit pe nimic un fierastrau, da’ stii ce fierastrau? Din greseala, cand sa tai lemnu’, am intrat si intr-o teava de metal… “S-a dus dracului fierastraul!”, mi-am zis. M-am uitat la dinti: nimic!…
Asa ca am facut in patru luni patru lucrari. Se mirau colegii : “Cum faci tu de bagi bucatile asa, una intr-alta?” “Pai vezi”, le spuneam eu, “asta e, ca nu le bag, le scot!” Plesu a inteles cel mai bine ce fac eu*… Anca, mai toarna niste vin, hai, nu te codi…
Ciocnim din nou, pentru reusita de data asta.
DS: Da’ cum ti-a venit ideea cu monoxilele?
OO: Cand eram tanar, am calatorit in Taskent cu alti sculptori si acolo am vazut un suport din lemn pentru Coran facut dintr-o singura bucata. M-am uitat bine la lucrare si-am inteles mecanismul. Cum m-am dus la Bucuresti am facut si eu, numai o deschidere de material o data, si-am zis: “Daca asta e posibil, e posibil orice!”. Asa am inceput…
MS: Deci, pana la urma, expozitia nu a fost de fotografii…
OO: Au fost si fotografii cu lucrarile mele de prin lume, dar am expus si monoxile: cele patru noi, am mai scos una de la Muzeu, mi-a mai dat Boanchis doua din colectia lui – sapte sa fi fost…
DS: La vernisaj a fost lume multa?
AO: Enorm de multa. A vorbit in deschidere Ioana Vlasiu: “Intoarcerea sculptorului ratacitor”. Am plans cu totii.
MS: Ati plans?!?
AO: Ne dadusera lacrimile, si mie si lui Octav…
MS: Ioana e sotia sculptorului Ion Vlasiu?
OO: Nu, fiica. Pe mine m-a impresionat fata asta. Eu am fost prieten bun cu Vlasiu. Daca nu era el, nu ajungeam nici macar stagiar la Bucuresti (ca eu veneam de la Cluj, stii…). I-a spus lui Lucaci (Constantin Lucaci, secretar de sectie la sculptura, UAP, n.n.): “Ia agata-l si pe Olariu in lista”. Lucaci e ala cu inoxul. Am fost la el la atelier – e singurul care lucreaza in tot Pangrattiul ala. El e-acolo si slefuieste otelul pe-afara – nu mai are loc in atelier, e plin de lucrari. Mai, is care de care mai frumoase! De cate ori ma duc, mai invat ceva de la el. I-am si spus : “Tu esti cel mai mare specialist in otel din lume”..
MS: Lucrarile noi le-ai adus, ai niste poze?
OO: Nuuu, le-am lasat acolo… Poze?!? Am eu ceva, nu mai stiu…
AO: Asa face. A fost la radio cu un interviu, am aflat de la cunostinte. Si la televizor. Nici asta n-am prins…
MS: Ai vandut vreo lucrare?
OO: Nu, nimic. Eu nu m-am dus in tara sa vand. Le vroiau cei de la Muzeu, dar au zis ca n-au fonduri. Eu, pe lucrarea mea, am platit un milion asigurare…
DS: Te mai duci sa faci expozitii in tara?
OO: Sigur ca da! Lemn am, banc de lucru am, scule am. Mesterul ma asteapta. La primavara ma duc iar!
a consemnat Marilena Suteu

- Publicitate -

*Andrei Plesu scria, in articolul intitulat “Octavian Olariu”: “…La prima vedere, performanta lui Olariu pare un minor «hocus-pocus». El a gasit procedeul – stupefiant – de a converti volumul rudimentar al oricarui bloc de lemn intr-un labirint de articulatii si aceasta doar prin cateva crestaturi judicios calculate… Miscarea continuta in lucrarile lui Olariu… e precisa pana la formula si totusi de o abia controlabila fantezie. E simultan ecuatie si metafora. Modelul ei pare a fi aventura cosmogonica a diversificarii Unului.…”

Bibliografie :
· M. D. « Prima expozitie „Octavian Olariu ” in Romania ». In : Realitatea romaneasca, 6 iulie 2005.
· R. S. „Sculptorul Octavian Olariu este in cartea recordurilor”. In : Adevarul No. 4668, 7 iulie 2005.
· Boanchis, Razvan Ioan. « Marketing cultural ». In : 7 Plus No.105, 7 iulie 2005.
· DE VÃZUT – « Monoxile si Inox », Galeria Simeza. In : Evenimentul zilei, 8 iulie 2005.
· Zorzini, Raluca. „Pliuri”. In : Ziarul financiar online, 15 iulie 2005.
· Botezatu, Oana. „Sculptor de Cartea Recordurilor”. In : Evenimentul zilei, 24 iulie 2005.
· Stanca, Dan. „Eu vreau sa umplu vidul care domina civilizatia contemporana” : Interviu cu sculptorul Octavian Olariu. In : Romania libera, 25 iulie 2005.
· « Octavian Olariu ». Pagina web

- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele articole

Simona Halep, în semifinalele turneului de la Wimbledon

Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, miercuri, după ce a învins-o pe...
- Publicitate -
- Publicitate -

Articole similare

- Publicitate -