Valurile de emigranti si privirea de pe cal

Au existat, se stie, patru mari valuri de emigranti din Romania. Primii, in ordine cronologica, au fost emigrantii antebelici. Aici intra cei care au emigrat inainte de Primul Razboi Mondial si cei emigrati in perioada interbelica. Nu are rost sa fie clasificati separat deoarece, indiferent de momentul parasirii tarii, inainte de al Doilea Razboi Mondial, emigrarea lor are caracteristici si motivatii comune: au plecat in Lumea Noua sa faca bani, cu gandul ca mai apoi sa se intoarca. Unii au reusit si chiar s-au intors. Altii, fie ca au reusit, fie ca nu, au ramas in tarile de adoptie, Canada sau Statele Unite. Oricum, nici o motivatie politica nu statea in spatele acestui val de emigranti. De exemplu, romanii din Transilvania, persecutati in perioada dualismului austro-ungar, ramaneau pe loc si faceau puscarie, insa nu plecau in Lumea Noua. Cel mult, treceau muntii in vechiul Regat.
Al doilea val de emigranti a fost constituit din cei care, in anii imediat urmatori terminarii celui de-al Doilea Razboi Mondial, au reusit sa treaca Cortina de Fier inainte de inchiderea ei ermetica. Tot din acest val fac parte si cei pe care sfarsitul razboiului, dintr-un motiv sau altul, i-a gasit in Vest. Pe acestia ii vom numi “emigrantii lui Dej”, dupa numele celui care stapanea Romania in acei ani.
Al treilea val de emigranti este cel pe de la mijlocul anilor ’70 si inceputul anilor ’80. Profitand de politica de protejare a drepturilor omului initiata de presedintele Carter si, mai ales, de miscarea Goma, multi romani “si-au depus actele” si, dupa tribulatii diverse, au obtinut un pasaport si au ajuns in Vest. Caracteristic acestui val este faptul ca autoritatile comuniste au inteles sa profite de situatie si au impanat exilul cu “fals plecati” sau “trimisi” cu diverse misiuni. Dupa o cifra obtinuta Dumnezeu stie cum si publi-cata in “Romania Libera” la inceputul anilor ’90 de ziaristul Petre Mihai Bacanu, 40% din emigrantii celui de-al tre-ilea val fac parte din aceasta ultima categorie, a “trimisilor”. Sa-i numim pe toti “emigrantii lui Ceausescu”, dupa modelul de mai sus.
Ajungem, astfel, la al patrulea val, cel de dupa ’89, cel al (ati ghicit) “emigrantilor lui Iliescu”, din care face parte si subsemnatul. Nu vreau sa caracterizez in nici un fel acest val; fac parte din el si nu vreau sa fiu acuzat ca pledez pro domo. Totusi tin sa fac o remarca: pe noi (emigrantii lui Iliescu) nu ne-a trimis nimeni; dupa ’89 noile/fostele (?) autoritati avand altceva mai bun de facut decat impanarea exilului romanesc cu alte “cartite”. Existau, oricum, implantate destule din perioada anterioara.
In afara de faptul ca e vorba tot de romani, au ceva in comun cele patru valuri de emigranti? Au in comun faptul ca, in general, emigrantii din valurile mai vechi s-au uitat de sus la cei din valurile mai noi. Au aplicat adica, privirea de pe cal noilor veniti. Asa a fost aproape fara exceptie. Antebelicii s-au uitat de sus la “emigrantii lui Dej”, cei veniti imediat dupa razboi. Aveau si motive. Antebelicii erau, cu siguranta oameni asezati, cuminti, care se ocupau de po-litica ocazional sau deloc. Pe langa ei, “emigrantii lui Dej”, care facusera aproape toti politica – liberala, taranista sau legionara – trebuie sa fi parut niste zurbagii.
Dar a trecut timpul si noii veniti s-au integrat, s-au asezat la casele lor, au fost cu alte cuvinte adoptati de antebelici. Si iata, vine valul al treilea, “emigrantii lui Ceausescu”. La ei s-au uitat de sus ambele valuri anterioare. “Ce mai e si cu astia, care vin in Vest cu pasaport, cand noi am trecut granita pe branci?” se intrebau “dejistii”, in timp ce antebelicii se cruceau si ei speriati de noii veniti, pe care nu mai erau capabili sa-i inteleaga. Daca la asta adaugam si suspicinea, intemeiata pe alocuri, ca noii veniti, “ceausistii”, sunt “trimisi in misiune”, parca incepem sa intelegem atmosfera sufocanta din comunitatile romanesti. Au trecut insa anii si, cum-necum, s-au asezat/integrat (established) si “ceausistii”.
Si astfel ajungem la anul 1989, dupa care am inceput sa sosim noi, “clientii lui Iliescu”. Noi am avut privilegiul deosebit sa fim priviti de pe cal (ba chiar sa fim acuzati ca vrem sa le furam calul) de toate cele trei valuri anterioare. De la antebelici nu putem avea pretentii. De-abia daca mai traiesc cativa, mai mult ne-romani decat romani. “Dejistii” abia daca ne raspund la buna ziua, iar “ceausistii” se intreaba “ce mai e si cu astia dom-le? Astia sunt economici, nu ca noi, care am fost politici. Noi aveam motive sa emigram, astia nu”.
Eh, o fi buna si privirea de pe cal, dar cateodata joaca feste. Daca te uiti de pe cal la oameni n-ai de unde sa stii ce e in mintea si in sufletul lor. Astfel, daca privitorii de pe cal ar fi “descalecat”, cateva momente, sa stea de vorba cu unii din “clientii lui Iliescu”, nici picati cu ceara n-ar fi acceptat ca acesta sa vina sa inaugureze statuia lui Eminescu la Montréal. Ar fi aflat astfel ce “calde sentimente” ii leaga pe romanii din ultimul val (sa speram ca-i ultimul!) de invitatul lor de onoare si i-ar fi transmis pe toate caile posibile (inclusiv cele diplomatice) mesajul ca e mai bine sa-si vada de treaba si ca, daca vrea campanie electorala, s-o faca in alta parte, nu la Montréal. Ce n-ar fi dat Iliescu sa fi primit la vreme un asemenea mesaj si sa-i fi dat curs!
Dar chiar si fara sa fi “coborat in multime”, reprezentantii de frunte (?) ai valurilor anterioare aveau destule mijloace, azi, in epoca Internetului, sa se informeze si sa afle cine este cel pe care s-au pregatit sa-l primeasca cu toate onorurile si cat “bine” a facut el Romaniei. Nu pot avea scuza “n-am stiut”. Ceea ce demonstreaza ca intre cei care l-au primit pe Iliescu cu paine si sare si cei care l-au primit cu branza si huiduieli e o prapastie, in primul rand de ordin moral, mai mare decat ne-am putea imagina. Aici pledez, senin, pro domo.
Cristian Horia Pavaluca
Nota redactiei: Cristian Pavaluca este autorul gestului de “imbranzire” a fostului presedinte Ion Iliescu, anul trecut, pe 18 septembrie, cu ocazia inaugurarii Pietei Romaniei din Montréal.