Tratament anti-aburire

Citește și

Ø Drumul de la Viena pana la Timisoara dureaza doar 45 de minute. Nu mai am rabdare si ma aplec intruna spre geamul avionului, ca sa nu pierd momentul cand vom ajunge deasupra Romaniei. O recunosc indata, dupa fasiile neregulate de aratura si dupa peisajul strapuns de palcurile de copaci. Aeroportul e inconjurat de vegetatie abundenta, de nimeni stingherita. Cobor cu inima stransa de emotie, totul mi se pare frumos si ma intreb cum am putut sa stau atata vreme printre straini.
Ø La coada, pentru verificarea pasapoartelor. Nu ma plictisesc, trag cu urechea la comentariile celor din jur si simt un fel de mirare pentru faptul ca toti vorbesc romaneste. De la o vreme bag de seama ca nu inaintam deloc. Intind gatul si vad cum functionara paraseste suparata ghereta, fara sa ne spuna nimic. Totusi, cei din fata sunt descurcareti si reusesc sa isi dea seama ca nu e ceva in regula cu computerul functionarei. “S-a blocat” imi spune batranelul cu bereta de marinar din fata mea, iar eu transmit mesajul mai departe, in spate, doamnei cu haina de piele. Asteptam cuminti, cu un zambet ingaduitor pe buze. Dupa vreun sfert de ora, apare un june negricios care intra in ghereta, ia computerul in brate si pleaca grabit cu el. La ghiseul celalalt, coada cetatenilor straini s-a topit, iar functionarul sta si ne priveste tandru. “Nu ne luati si pe noi?” indrazneste un domn din fata. Functionarul il analizeaza cateva clipe inainte de a se decide. Probabil ca i-a placut costumul sau geanta diplomat a solicitantului: cu un gest marinimos ne face semn de inaintare.
Ø Doi vamesi oarecum plictisiti privesc cum o babuta se uzmeste cu bagajul, sa-l dea jos de pe masa de “cercetare”. “Hai, mamaie, ca ne grabim”, o indeamna unul. Mi-a venit randul, cel mai gras dintre ei ma ia in primire, celalalt pare hotarat sa faca o pauza. “De unde vii?” “Din Canada, de la Montréal” ii raspund constiincioasa. “Cum e pe acolo?” Ma gandesc ce anume l-ar interesa. “E destul de frig”, zic, iar el da din mana grasulie a lehamite. Are un ghiul gros de aur. “Ce ai in bagaje?” zice. E cu chef de vorba. “De toate. Vreti sa le deschid?” “Lasa, – zice – bani ai?” Sunt secretoasa: “Am ceva”. Imi zambeste gales. “Cam cati?” “Cat imi trebuie”. Am raspuns sec si, sensibil cum este, sesizeaza : “Ce te superi dom’soara? Imi fac si eu datoria. Ia deschide geanta asta! Si mai repede, ca n-om sta aici pana poimaine!” Dupa care ma dirijeaza cu varful unui deget spre usa.
Ø Am iesit la plimbare, am luat la rand locurile dragi: centrul, Piata Unirii, Piata Maria. Admir cladirile, surad oamenilor. Dau bani tuturor aurolacilor din zona. Constat, de altfel, ca sunt mai putini decat acum cativa ani. Au aparut firme noi, vitrinele sunt ingrijite si au un aer sarbatoresc. Cu cosurile in strada, trei florarese sporovaiesc intre ele. Ma apropii, intreb cat costa crizantemele. Cea intrebata imi ras-punde fara elan: am cam deranjat-o. Nu crede nici in bunele mele intentii, nu am aer de persoana care sa-si permita lucruri scumpe. Dupa ce cumpar buchetul, isi da drumul la gura. Daca iau si trandafiri, imi face un pret bun la garoafe. In asteptarea restului, incerc s-o conving ca nu mai vreau nimic altceva. Pana la urma mi-l da, cu un oftat. Dupa ce plec, observ ca, ostentativ, celelalte doua i-au intors spatele.
Ø Am evoluat, asta e sigur! Privesc incantata bancomatele, admiratia mea intrece masura, cei din spate nu stiu ce se intampla de stau atat. “Nu functioneaza?” ma intreaba cineva si abia atunci imi dau seama ca e cazul sa ma dezlipesc de aparat.
Ø Ca un roman chibzuit, m-am gandit sa fac economii. Daca am nevoie de ochelari, de ce sa dau doua-trei sute de dolari? Mai bine mi-i fac in Romania. Ma duc, pentru consult, la un cabinet din buricul targului. Au aparate moderne, sunt coplesita, asa ca platesc trei sute de mii fara sa comentez. Vanzatoarea imi explica apoi ca, pentru ramele pe care le-am ales, am nevoie de un anumit tip de lentile. Accept si mergem mai departe. Nu vreau tratament anti-aburire? E foarte util iarna. Da, e util, vreau. Lucrez mult la calculator? Cam lucrez. Atunci facem si tratamentul de protectie pentru calculator. De anti-reflex nici nu ma mai intreaba, nu se poate fara. Nu exista ochelari care sa n-aiba. Au mai ramas vreo doua variante, hai sa le bifam si pe ele, ca sunt ieftine. Vanzatoarea imi face, cu amabilitate, calculul. Opt milioane. Inghit in sec si platesc avansul. Am facut, cu adevarat, o mare economie.
Ø Am hotarat sa aflu ce mai e nou prin tara. Deschid deci televizorul. Pe primul canal, se cearta doi oameni, pe probleme de sport. Gigi Becali, Gigi Becali, Gigi Becali. Pe al doilea, se dezbate un scandal politic. Au demisionat unii din nu stiu ce partid. Pe al treilea, e invitat un celebru manelist iar moderatoarea ii canta in struna, incantata de onoarea care i se face. Pe al patrulea, un alt scandal, din lumea VIP-urilor. Un divort. Invitatii sunt impartiti in doua tabere, cei care ii tin partea ei, cei care ii dau dreptate lui. Sunt suparati foarte unii pe ceilalti, cred ca se vor lua de par inainte chiar de terminarea emisiunii. Pe al cincilea canal, plange cineva cu foc. Canalul urmator isi insoteste imaginile cu un barait suparator, televizorul nostru e de vina. Mai vad un grup muzical, o pereche de tineri care se bucura ca au castigat ceva si multa, multa publicitate. Putin mai tarziu, ne distram – cu un usor sentiment de vinovatie – de niste fotbalisti care inoata prin noroi. Urmeaza un interviu cu o juna sumar imbracata, care e sigura ca vea sa mizeze pe talentul ei vocal. Dupa care, ne amuzam din nou cu declaratii politice: un inalt responsabil vrea sa le dea un ultimatum celor din UE. De mult n-am mai ras atat. Trebuie neaparat sa iau si ziarele.
Ø In Timisoara, se sapa peste tot. Au deschis mai multe “fronturi” deodata. Drumurile sunt incurcate, podurile inchise. Il intreb pe un vatman daca ajung cu tramvaiul lui in Badea Cartan, pare ofensat de curajul meu. Da din umeri si inchide usile. Urc, perforez billet. Dupa cateva statii, vad ca o cotim spre Complex. Intreb oamenii, mai multi imi explica agitati ca nu e bine ce fac, trebuie sa cobor la prima statie si s-o iau in sens invers. Imi propun sa ma documentez mai bine. Cumpar bilete si o intreb pe vanzatoare. E din acelea vechi, se uita la mine ucigator prin sticlele verzui ale ochelarilor. Mormaie ceva de un autobuz si-si infunda fata intr-o revista. Discutia s-a incheiat. Caut autobuzul, intreb oamenii. Nici pomeneala, as ajunge in Calea Sagului. Altii zic ca as putea totusi sa incerc, uneori traseul se mai schimba. Ajung din nou in statia de tramvai din Sinaia. Vatmanul imi asculta, cu un zambet hatru, pasul. Zice ca pot sa urc, daca vreau. Com-postez biletul, ma asez pe un scaun. La statiile urmatoare se aglomereaza. La un moment dat, urca o pereche, cu aerul celor care nu vin prea des la oras; el are in mana o scoica de WC, nou cumparata. O duc s-o instaleze la ei, la tara. Sunt foarte mandri de achizitie, cauta sa o fereasca de toate zdruncinaturile care ar putea sa-i dauneze. Cand inghesuiala devine prea mare, WC-ul este plasat intr-un colt, iar el – galant – o invita pe ea sa se aseze. Cu doua statii inainte de destinatie ne dam seama ca tramvaiul nostru se retrage in depou. Vociferam si ne dam jos. Cu biletul pregatit in mana, ma gandesc ca poate e timpul sa fac putina miscare.
Ø In Complexul studentesc, cumpar un hamburger si niste cartofi prajiti. Un aurolac de varsta adolescentina vrea sa se serveasca din punga mea. Incerc sa-i fac fata. “Lasati-l, zice vanzatoarea. E de-al casei. Toti clientii ii dau ceva.” Daca trebuie, trebuie. Ne asezam pe o bordura si mancam cot la cot. E suparat ca am luat atat de putini cartofi. O sa-l despagubesc cu un Pepsi.
Ø Merg la Catedrala, sa pun lumanari. S-au schimbat lucrurile intre timp. Cer informatii, in soapta, de la o batranica pe care o vad stergand icoanele cu o carpa. Primesc o admonestare si un raspuns filozofic: “Ar trebui sa vii mai des pe la biserica. Unde sunt mortii, acolo sunt si viii.”
Ø In tren, spre Oltenia. Ascult, de la un vecinul meu de compartiment, povesti de groaza despre cele ce se petrec in trenuri. E ziua in amiaza mare, dar ma convinge sa imi scot inelul si verigheta si sa le ascund in bagaje. Pana la Severin, vegheaza el asupra mea, insa dupa aceea raman de izbeliste. Pentru ca sunt o persoana de incredere, imi face confidente legate de familia lui. Ii spun si eu ca vin din Canada. “Acolo totul este bine” ofteaza el, iar eu nu am inima sa-l contrazic.
Ø Pe aeroport, urc cu pasi rari scara avionului. Am o figura plouata. Vecina mea de scaun ma ghiceste: “Lasa, asa-i cand zbori prima oara”. Pana la Viena, imi poarta de grija. Cand ma despart de ea, ma despart cu adevarat de Romania.

- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele articole

Defilare și discursuri politice. România a serbat azi Ziua Națională

Mii de oameni au fost prezenţi, joi, pe o vreme ploioasă, la parada militară organizată de Ziua Naţională a...
- Publicitate -

Articole similare

- Publicitate -