Retrospectiva 2005

Pentru cei mai multi anul 2005 a fost, trebuie sa recunoastem, o perioada deosebit de prospera din punct de vedere economic. Indicatorul de baza pentru aceasta analiza este rata somajului, care a ajuns la una din cele mai scazute valori din istoria tarii, si asta in conditiile in care o buna parte din procesul de fabricatie se concentreaza tot mai mult in China sau in alte parti ale globului. In ceea ce priveste economia canadiana, dupa parerea analistilor, ea a avut, in general, o traiectorie ascendenta si, in acelasi timp, stabila. Dolarul canadian a crescut in acest an la valori pe care nu le mai vazusem de la inceputul anilor ‘90. Daca pe exportatorii de materii prime acest lucru nu i-a avantajat prea mult, in schimb importurile – in special cele de tehnologie – au avut de castigat, ceea ce creaza un avantaj important in cresterea productivitatii. Alt motiv al stabilitatii economiei a fost nivelul scazut al dobanzilor, fapt ce a condus la incurajarea consumului personal.
Dar lista nu ar fi completa daca nu am privi si cealalta fata a monedei, adica elementele mai putin placute. Ma refer, in primul rand, la pretul petrolului, ce nu a incetat sa ne dea fiori reci, in special cand litrul de benzina ordinara se vindea la un pret ce se invartea in jurul a 1.40$. In al doilea rand, ma refer la piata imobiliara care a mai relaxat un pic cadenta, continuand in acelasi timp sa fie activa. Acest lucru a fost mai putin placut pentru cei care au avut, in aceasta perioada, proprietati de vanzare.
Care sunt previziunile pentru anul care bate la usa aflam dintr-o cronica recenta, in care mai multi analisti ai marilor institutii financiare au avut cuvantul.
Chiar daca parerile sunt usor diferite, trasatura lor comuna ramane optimismul. Va ofer, in continuare, cateva din principalele pronosticuri ale specialistilor. Prima ar fi cresterea continua a pretului aurului pe piata mondiala, ceea ce lasa sa se intrevada o stare de nesiguranta a pietei financiare; aceasta poate duce la o criza a dolarului american. Si cum vantul continua sa bata dinspre sud, se spera o diminuare treptata a avantului imobiliar american, pentru a evita o viitoare criza economica. Sa nu uitam ca boom-ul imobiliar american a fost mult mai intens, comparativ cu cel canadian. Un alt specialist se asteapta ca bancile centrale europene si banca japoneza sa creasca rata dobanzilor, fenomen ce va duce, inevitabil, la o presiune marita asupra dolarului american. Care va fi reactia noului guvernator al rezervei federale, domnul Ben S. Bernanke, ramane de vazut. Si nu in utimul rand, impactul direct pe care pretul petrolului il are asupra dolarului canadian. O crestere la 70$ a barilului de petrol, poate aduce dolarul canadian la o valoare de 90 centi americani. Situatie pentru care industria locala inca nu este pregatita. Dar poate ca cea mai interesanta constatare pentru comunitatea romana din Montréal, este faptul ca si in anul 2005 am crescut atat din punct de vedere cantitativ cat si calitativ.
Permiteti-mi sa inchei acest an jurnalistic, urandu-va tuturor multa sanatate, putere de munca si mult noroc pentru anul 2006. La multi ani !

Petru Cotnareanu
Consilier in securitate financiara
[email protected]

Petru Cotnareanu
Petru Cotnareanu
Petru Cotnăreanu este născut în dulcea Bucovină, sub poale de Rarău, trecut prin informatica preistorică şi prin ceva şcoli din Québec. În prezent sfătuitor auto­rizat pentru banii altora (de banii lui se ocupă soţia). Iubeşte lucrurile simple şi cinstite şi ia în glumă o artă tare grea, cum e cea a scrisului.

Ultimele articole

Articole similare