O mama indurerata si-a indreptat strigatul de deznadejde spre noi, romanii din Montréal. M-a rugat sa public in ziarele de aici acest ultim omagiu pentru fiul sau, care si-a pierdut viata intr-un accident ce s-a transformat intr-o crima, din cauza iresponsabilitatii. Raportul medicilor a stabilit ulterior ca rana de la ficat nu era grava. Cauza decesului: sangerarea masiva, datorata ranii profunde de la piciorul drept si, as adauga eu, indiferenta celor din jur. Nici cei care au comis accidentul, nici prietenii care il insoteau pe tanarul de 23 de ani nu au actionat la timp ca sa-i salveze viata.
Doina Benescu-Postolache a fost corespondenta din Maine, USA, a ziarului Actualitatea Canadiana, din primavara 2005 pina in februarie 2006. Colaborarea Doinei la unul din ziarele montrealeze s-a transformat intr-o frumoasa prietenie fata de comunitatea romana din Montréal. Pentru mine si pentru cei care au participat la Revelionul 2006 organizat in Sala de receptii Marcel Laurin, tanarul Alex-Ionut din Maine va ramane in amintire. El a castigat locul al II-lea la concursul de dans, si-a facut multi prieteni si a promis ca va reveni la Montréal la Revelionul 2007. Orice gand bun si sfat conteaza in momentul acesta de disperare. Adresa Doinei este [email protected]. Sa ne rugam si sa aprindem cate o lumanare pentru viata tanara, secerata intr-un moment fatidic. Intre noi este cateodata o distanta atat de mare! Dar durerea este pentru toti la fel si ar trebui sa ne apropie.
Dumnezeu sa-l ierte pe Alex-Ionut!
Otilia Tunaru
Zbor secerat
Naprasnica zi de ieri, 19 august 2006, mi-a rapit pentru totdeauna baiatul. Alex-Ionut a fost ucis ieri, in timp ce innota, fericit pentru ca se indragostise. Tragedia s-a petrecut in jurul orei 3 p.m. in lacul Osipee Pond din Waterboro. O ambarcatiune care era condusa cu viteza excesiva a sfartecat ficatul fiului meu. A murit fiind in soc, cu ochii deschisi, privind la cerul senin, poate la soare, la pasari… Barca tragea dupa ea doi schiori. In loc sa se opreasca si sa-l salveze, au fugit de la locul crimei. Dupa 10 minute, inima lui tanara inca se mai zbatea sa reziste. In drum spre punctul de reanimare, respiratia lui s-a oprit pentru totdeauna, in timp ce sangele, inca fierbinte, tasnea necontenit din trupul sau. Astazi, duminica 20 august, ploua torential si nimeni nu merge la plaja sau cu vaporul in larg. E liniste si ploua fara oprire, semn ca cel ce inca nu implinise 24 de ani, sufletul bland si credincios al baiatului meu Alex-Ionut Tirchila (aflat inca in congelatorul casei mortuare), lacrimeaza dupa viata pamanteasca.
Privesc in jur si mi se pare ca nu e adevarat ce se intampla. Dintr-o data, visele dragi se naruie preschimbandu-se neasteptat intr-un cosmar. Maine, luni 22 august, aveam zborul spre Romania, unde ne asteapta un tata aproape muribund.
Mi-am scos din bagaje straiele negre pentru ca iata, soarta a avut alte planuri de vacanta cu noi. Blandul si hazliul meu Ionut va fi curand o mana de cenusa. Ultimele lui cuvinte m-au asigurat telefonic ieri, la ora 10.20 a.m., ca totul va fi in regula, desi am insistat sa nu plece in alta directie inainte de-a trece sa ne vedem. Puiul meu s-a avantat in larg, acolo unde o barca n-a vrut sa-l ocoleasca, secerandu-i pe neasteptate zborul.
A fost un copil deosebit, un frate generos, un prieten devotat, un tanar artist talentat, care a compus peste 100 de piese house si dance.
Cu ultimile puteri trebuie sa mai fac un pas. Dar… incotro? Cum? Am o sigura sansa din pacate aici. Internetul: “Obiceiuri de inmormantare la romani”.
Va rugam sa va rugati pentru sufletul fiului nostru Ioan Alexandru, cunoscut in Buzau drept Ionut si renumit in Portland, Maine drept “The funniest friend forever Alexx”.
In semn de omagiu pentru fiul meu, Ionut, pe care l-ati vazut ultima oara pe podium, alaturi de sora lui, Nora, la concursul de dans, la Revelionul Romanilor 2006 din Montréal.
Rog preotii de la Biserica Romana sa-l pomeneasca, pentru ca a murit fara lumanare, nespovedit si neimpartasit. Iar daca pot afla de la dansii ce trebuie sa facem noi aici, ca sa aiba lumina sus! Multumesc.
Scrisul ma ajuta sa nu mai plang, ci sa cred ca totul e doar un vis urat. Macar de-ar fi!
Doina Benescu-Postolache
Portland, Maine-USA
