Guillaume Laurant este un personaj cel putin la fel de interesant ca si Amélie Poulain, al carei destin fabulos i-a adus creatorului ei un Oscar si un premiu Cesar – pentru cel mai bun scenariu. Inalt, cu fata expresiva, cu zambetul nehotarat intre bucurie si tristete, cu privirea patrunzatoare, Guillaume Laurant pare ca detine secretul meseriei de a trai… Biografia sa seamana cu a marilor scriitori bantuiti de nelinisti, cum ar fi Jack London – pe care G. Laurant il simte aproape, Martin Eden fiind una din cele doua carti care l-au marcat. Cealalta este Narcis si Gura de Aur, a lui Herman Hesse.
Pana sa ajunga celebru, Guillaume Laurant a lucrat pe santiere, a facut munci sezoniere si s-a angajat in armata. Dupa 10 ani, a realizat ca perspectivele sale de viitor sunt limitate si ca e timpul pentru o schimbare. Pentru ca se adaptase bine pretutindeni s-a gandit ca este un bun actor si a hotarat sa se faca… actor. S-a inscris intr-o trupa de amatori. Aici a stat patru ani si a inceput sa scrie texte de improvizatie pentru trupa cu care juca. Asa a inceput cariera de scenarist si scriitor, care avea sa-i aduca celebritatea. Simtea o placere deosebita atunci cand dialogurile scrise de el faceau publicul sa rada, iar cand formula nu functiona isi rescria textele. “Deci, in final, eram mai mult scriitor decat actor” conchide Guillaume Laurant in pauza dintre doua evenimente culturale montrealeze, lansarea romanului sau Happy Hand si Festival des Films du Monde, care l-a avut ca invitat in calitate de membru al juriului.
Cum reusiti sa va selectati subiectele din imensa diversitate a intamplarilor?
Primul roman a pornit cu o poveste total imaginara si, pe parcurs, mi-am dat seama ca, de fapt, nu faceam decat sa povestesc propriul meu parcurs. Sunt autodidact, am practicat o gramada de meserii, am crescut la tara, unde am avut parte de multe aventuri, deci reveneam mereu asupra propriilor mele experiente si am hotarat sa fac din ele subiectul cartii. Nu este vorba de o biografie ci de un roman, scris la persoana intai, despre parcursul unui personaj de la 0 la 25 de ani, inspirat din propria-mi existenta. Al doilea roman, Happy Hand, a pornit de la un lucru foarte simplu, vizual. Cand eram mic ma fascinau – nu stiu de ce! – manusile pierdute de oameni, scapate pe trotuar. Cand ma plimbam pe strada si vedeam o manusa, imi imaginam ca exista maini vii care traiesc in trotuar sau in pomi si, din cand in cand, cate una era calcata si murea si mana iesea din manusa asa cum sufletul iese din corp. Manusa era ca o coaja de copac, un corp mort. Dintotdeauna m-a fascinat ideea asta, de maini care traiesc intr-o maniera independenta. Am incercat sa incorporez gandul asta in niste filme si nu prea a mers, iar cand cautam un subiect pentru al doilea roman el a revenit. Am pornit mai intai de la personaj si apoi am hotarat ca personajul isi va pierde mana, care va deveni un al doilea personaj in poveste.
Cunoasteti ceva despre Romania ?
Sunt doi autori pe care ii citez in cartea asta (Happy Hand) si care revin mereu: Fernando Pessoa si Emil Cioran. Legatura pe care o vad intre cei doi este o anumita durere metafizica, o interogare asupra neantului si un fel de gust (de placere) al tristetii. Si faptul ca sunt doua persoane extrem de lucide si de o lucididate aproape nihilista. Alt lucru pe care il au in comun sunt aforismele. Am citit mult din opera lui Cioran si cel mai mult mi-a placut jurnalul lui.
Ce gust are succesul, Guillaume Laurant ?
Este foarte agreabil, un gust foarte, foarte bun. Serios, este ceva formidabil pentru ca am trecut de la persoana complet necunoscuta la persoana recunoscuta fara nici o tranzitie. Am beneficiat de un lucru pe care putini scenaristi, care vor sa traiasca din munca lor, isi permit pentru ca, la un moment dat, sunt obligati sa scrie tot felul de scenarii “alimentare”, ca sa supravietuiasca. Eu nu traiam deloc din munca asta si am ajuns la un stadiu unde puteam alege persoanele cu care vroiam sa lucrez si proiectele care ma interesau, deci nu am trecut niciodata prin faza “alimentara”, ceea ce este un lux formidabil de care ma bucur.
