Rasism si discriminare

Dupa sondajul publicat de Léger Marketing in Journal de Montréal la mijlocul lui ianuarie, societatea quebecheza parca a luat foc. Nu se vorbeste, peste tot, decat despre „accommodements raisonnables”, despre rasism, despre drepturi si abuzuri. Pe scurt, rezultatul acestui sondaj arata ca 59% dintre quebechezii intervevati se considera rasisti, dintre care 16% se considera chiar „foarte rasisti”. Reactiile clasei politice nu s-au lasat asteptate: insusi premierul Charest a iesit la rampa pentru a sustine ca Québecul este „o societate care este mandra de diversitatea sa.” Nu putini sunt specialistii care sustin ca rezultatul sondajului se bazeaza pe o insuficienta cunoastere a sensului cuvantului „rasist” si ca, prin urmare, rezultatele acestuia nu pot fi luate in seama. Oricum ar fi, pentru prima oara problema integrarii imigrantilor in societatea care i-a primit a devenit subiectul unor dezbateri serioase, in care sunt angrenati oameni din toate domeniile – cu sau fara legatura cu imigrarea si tot pentru prima oara subiectul se afla in atentia mass-mediei quebecheze, pana acum prea putin interesata fata de subiect.
In realitate, inca de anul trecut Ministerul Imigrarii si Comunitatilor Culturale trasese un semnal de alarma, lansand primele consultatii publice pe aceasta tema, intr-un proiect numit „Vers une politique gouvernementale de lutte contre le racisme et la discrimination”. Strategia guvernamentala impotriva rasismului va fi facuta publica in aceasta primavara; ea este asteptata cu interes de cele aproximativ 125 de comunitati culturale din provincia francofona, ale caror randuri vor fi ingrosate de sosirea, in acest an, a aproximativ 50.000 de noi imigranti.
In aceeasi directie se inscrie un studiu publicat recent de revista Jobboom, care aduce in atentia publica fenomenul discriminarii la locul de munca: „Fara ei! Prea batran. Prea negru. Prea credincios. Prea… Intr-un Québec mandru de legile sale egalitare, discriminarea pe piata de munca loveste inca, si din ce in ce mai disimulat.” Privind lucrurile din punct de vedere statistic este de remarcat ca numarul plangerilor pe motiv de discriminare la serviciu s-a pastrat constant in ultimii cinci ani. Conform datelor furnizate de Commission des droits de la personne et de la jeunesse Québec, in perioada 2001-2002 s-au inregistrat aproximativ 675 de dosare de discriminare, insa, in anii care au urmat, numarul a scazut substantial, in 2005-2006 ajungandu-se la 385. Aceasta scadere poate fi pusa si pe seama aparitiei, in aprilie 2001, a unei legi a sanselor egale in munca in institutiile publice (Loi sur l’égalité en emploi dans des organismes publics). Legea instituie un cadru de promovare a egalitatii sanselor in organismele publice, municipale sau scolare, precum si in institutiile din domeniul sanatatii si serviciilor sociale. Grupurile vizate de aceasta lege sunt femeile, minoritatile etnice – in principal minoritatile vizibile, autohtonii si persoanele cu handicap. De asemenea, La Charte des droits et libertés de la personne recomanda elaborarea si implementarea programelor de acces la egalitatea sanselor in munca in cadrul intreprinderilor si organizatiilor din Québec.
Intre vointa politica si opinia publica exista, mai totdeauna, o distanta. Legile pot crea cadrul necesar egalitatii in drepturi, insa nu o pot impune; e o problema care tine mai mult de informare, de cunoasterea celuilalt si de flexibilitatea membrilor respectivei societati.