Montréal insolit – Micul Amsterdam

Cum abia a trecut primul val de examene partiale la McGill, am hotarat sa gasim un loc mai putin cunoscut pentru sarbatorirea evenimentului. Sensei-ul ne-a povestit despre un club in care canta in fiecare saptamana asa ca ne-am hotarat sa mergem acolo. Cat de des ai ocazia sa-ti vezi maestrul de arte martiale interpretand la chitara? Am mers asadar in « Le spectateur » (www.lespectateur.net) pe Saint-Jacques Vest, numarul 54. E un club discret, amplasat in subteranul uneia dintre cele mai vechi cladiri din Montréal. Preponderent francofon, are spectacole destul de variate, de la jazz, chitara, si vioara pana la “seri deschise”, in care oricine poate evolua pe scena.
Desi nu are nimic extravagant in designul interior, atmosfera este parca dintr-alta lume. Oameni normali, clienti ai localului, au cu totii o atitudine secretoasa, aproape conspirativa. Nu imi explic de ce, insa toata lumea vorbeste in soapta. Pe un fundal muzical rupt de realitatea radiofonica din Montréal – in general, muzica jazz pe care nu am putut s-o localizez – totul se desfasoara intr-un sistem de reguli nepublicate nicaieri si totusi subintelese de toti. Nimeni nu vorbeste tare, nu striga dupa chelner sa vina pentru comanda sau plata, totul se discuta in franceza. Barmanul este etern politicos si serviabil; in asa maniera incat te intrebi pentru ce serviciu de spionaj lucreaza. Oricine ar fi pe scena este respectat cu sfintenie. Omagiile i se aduc discret, aplaudand exact atat cat trebuie. Gandul te duce initial la atmosfera cluburilor selecte pentru ofiteri din timpul celui deal Doilea Razboi Mondial – poate si faptul ca meniul este conceput ca un ziar de epoca sugereaza asta. Un ochi atent observa totusi in unele cocktailuri un ingredient care a fost interzis inainte de al Doilea Razboi Mondial, de fapt inainte de Primul, in 1915: absintul. Desi nu cred ca este exact acelasi produs cu care se delectau Baudelaire si Van Gogh, utilizarea lui a fost recent permisa. Bautura preferata a “artistilor care trag diavolul de coada”, absintul, a fost timp de peste 100 de ani interzis. Poate de aici si secretosenia comesenilor. N-or fi aflat ca s-a legalizat…
In cautarea scintilatiei absintice, a unui loc linistit sau pur si simplu a unui bar interesant (si putin conspirativ) dati o tura prin “Le spectateur”. Parola: absint.