(continuare din 24 martie 2007)
Romania sub regimul comunist
(decembrie 1947 decembrie 1989)
1. Dominatia sovietica si dictatura comunista (1947 -1955)
Crearea statului totalitar
Partidul a actionat cu rapiditate pentru a transforma Romania, urmand modelul sovietic si folosind normele si practicile staliniste. Nationalizarea intreprinderilor industriale, a bancilor si a societatilor de asigurari, a minelor si a intreprinderilor de transport in iunie 1948 nu numai ca a permis introducerea planificarii centralizate cantitative, ci si distrugerea bazei economice a celor stigmatizati ca dusmani de clasa. Confiscand micile proprietati agricole si amenintandu-i pe proprietari fara inconjur, comunistii au impus agriculturii probleme din ce in ce mai complexe. La 2 martie 1949, proprietatea asupra pamantului a fost luata complet din mainile particularilor. Aceasta a permis lichidarea ramasitelor fostei clase mosieresti si a chiaburilor, echivalent al termenului sovietc “kulak”, definind “taranii instariti”, aceia care angajau forta de munca sau isi inchiriau propriile masini, indiferent de marimea proprietatii lor. Pamantul, efectivele de animale si echipamentul proprietarilor care posedasera terenuri pana la maximum 50 ha, in temeiul Legii agrare din 1945, au fost expropriate fara compensare. Practic, peste noapte, Militia a actionat si a scos mii de familii din casele lor si le-a mutat in zone de reasezare. Pamanturile confiscate, totalizand aproape 1 milion de ha, au fost comasate pentru a crea fie gospodarii de stat, fie gospodarii colective, care, teoretic, erau proprietate colectiva, dar, in fapt, erau conduse de stat, intrucat Ministerul Agriculturii indica tipurile de culturi si fixa preturile. Membrilor gospodariilor colective li s-a permis sa pastreze mici loturi de pamant care sa nu depaseasca 0,15 ha.
Cei mai multi tarani, mergand de la cei lipsiti de pamant pana la cei care isi lucrau pamantul folosindu-se doar de bratele de munca ale familiei, au fost organizati in gospodarii de stat sau in gospodarii colective. Acest proces s-a facut prin masuri de coercitie pe scara larga. Rezistenta fata de colectivizare, nepredarea “cotelor”, intarzierile in plata impozitelor sau in efectuarea muncilor agricole au avut drept rezultat aruncarea in inchisoarea a circa 80.000 de tarani, 30.000 dintre acestia fiind judecati public*. Colectivizarea a fost acestia fiind judecati public incheiata in 1962. Ca urmare, 60 la suta din totalul suprafetei de 15.000.000 ha de teren agricol au revenit gospodariilor colective, 30 la suta gospodariilor de stat, abia 9 la suta ramanand in proprietate personala. Aceste din urma terenuri se aflau in zone de deal si de munte, inaccesibilitatea facand colectivizarea lor nepractica.
Distrugerea partidelor de opozitie a fost urmata de lichidarea presei lor, astfel ca mijloacele de informare publica au intrat total sub controlul statului. Bibliotecile si librariile au fost epurate de titlurile necorespunzatoare din punct de vedere politic, activitatile ziaristilor, scriitorilor, artistilor si muzicienilor au fost puse sub controlul Sectiei de Agitatie si Propaganda (Agitprop) a Comitetului Central al Partidului. Nimic nu putea fi pu blicat, jucat sau interpretat fara aprobare.
Invatamantul a avut aceeasi soarta. In august 1948, Legea pentru reforma invatamantului a inchis toate scolile straine, inclusiv acelea administrate de culte. Sau facut epurari in randurile profesorilor si stu dentilor de la universitati. Eminenti profesori au fost scosi de la facultatile de istorie si filozofie, iar locurile lor au fost luate de indoctrinatori stalinisti, cel mai notoriu dintre acestia, in domeniul istoriei, fiind activistul Agitprop, Mihai Roller. Ministerul Invatamantului a interzis folosirea unor materiale didactice mai vechi si a autorizat doar manuale incorporand precepte marxist leniniste. Limba rusa era obligatorie incepand cu clasele gimnaziale, numarul de ore alocat fiind egal cu cel pentru limba romana. Istoria Partidului Comunist Bolsevic si Geografia U.R.S.S erau materii de liceu. La Stiintele naturale prevalau capitolele despre creatorii de hibrizi Miciurin si Lisenko, in timp ce Wiener, promotorul ciberneticii, era descris ca un imperialist. Marxism leninismul, in interpretarea lui Stalin, a devenint obligatoriu de la scoala secundara in sus; predarea religiei a fost total interzisa.
Biserica a fost ultimul obstacol major in calea impunerii modelului sovietic, dar in acest caz Partidul Comunist Roman nu a urmat ad litteram solutia sovietica. Atat Biserica Ortodoxa Romana, cat si Biserica GrecoCatolica (sau Unita) din Transilvania avusesera un rol esential in prezervarea sentimentului coeziunii si identiatii nationale de-a lungul secolelor XVIII si XIX, ambele beneficiind de fidelitatea a milioane de romani. Daca aceste biserici ar fi putut fi manipulate pentru a servi telurile regimului, nu avea rost sa fie distruse. Potrivit Constitutiei din 1923, Biserica Ortodoxa fusese declarata dominanta si i se acordasera privilegii speciale, precum plata salariilor clerului de catre stat. Partidul Comunist avea sa foloseasca aceasta dependenta pentru a aduce ierarhii ortodocsi sub controlul sau. Biserica Unita ridica insa o problema diferita. Ea fusese creata la sfarsitul secolului XVII, ca urmare a convertirii de catre iezuiti a multor romani ortodocsi din Transilvania, pe baza acceptarii a patru puncte, printre care suprematia papala. Atata timp cat autoritatea asupra bisericii se afla la Roma, ar fi fost dificil pentru noul regim sa si-o subordoneze. In linii mari, desi Partidul Comunist condamna credinta religioasa, a decis ca o poate tolera in cadrul unor limite prescrise de lege. In acest sens, era mai ingaduitor decat regimul sovietic. Toleranta fata de cultele religioase cerea supunerea fata de partid si validarea de catre acestea, cu glas tare, a politicii partidului, fie interna, fie externa.
Legea Cultelor religioase din 4 august 1948 a con ferit Ministerului Cultelor controlul in problemele legate de treburile cultelor legal recunoscute. Desi articolul 1 afirma garantarea “libertatii de constiinta si de credinta”, aceasta libertate era strict circumscrisa de o prevedere ambigua potrivit careia religia practicata era in armonie cu Constitutia, securitatea interna, ordinea publica si moralitatea generala (articolele 6 si 7). Recunoasterea legala a unui cult putea fi revocata oricand se considera justificat (articolul 13). Restrictii similare se regaseau implicit in articolul 32, care prevedea ca “preotii care exprimau atitudini antidemocratice puteau fi lipsiti temporar sau permanent de salariul lor, asigurat de catre stat”. Aceasta prevedere a fost invocata cu regularitate in timpul perioadei ceausiste, in incercarea de a suprima activitatea pastorilor baptisti. Tuturor cultelor li se cerea sa supuna aprobarii Ministerului Cultelor un statut reglementand activitatea lor, in conformitate cu legile statului; in schimb, Ministerul avea sa plateasca salariile clerului cultelor recunoscute.
Aplicarea legii a pus alegerea episcopilor sub controlul statului, a intesat Sfantul Sinod cu membri ai Partidului Comunist si a impus Bisericii Ortodoxe principala biserica, avand aproape 10,5 milioane credinciosi un nou statut, centralizand administrarea sa sub autoritatea unui patriarh. Toate acestea au permis regimului sa manipuleze Biserica mai usor. In acelasi timp, toate proprietatile si fondurile Bisericii au fost nationalizate, institutiile sale de invatamant au fost preluate de catre stat sau inchise, instruirea clerului fiind sever limitata, iar practicile religioase, precum celebrarea publica a Craciunului si a Pastilor, fiind interzise. Biserica Ortodoxa a facut un compromis cu regimul, ceea ce i-a asigurat supravietuirea in dauna autoritatii morale.
Alte biserici au suferit mult mai mult, in mare masura pentru ca au rezistat impunerii controlului de catre stat. Stranse legaturi ale Bisericii Romano-Catolice si ale Bisericii Greco-Catolice (Unite) cu Occidentul le a imbarbatat, dar trebuie sa recunoastem ca si episcopii lor au dovedit o remarcabila demnitate, curaj si fidelitate fata de crezul lor. Exista, cu toate acestea, o deosebire majora a modului in care au fost tratate cele doua biserici aflate la cheremul regimului: Biserica Unita a fost desfiintata, Biserica Romano-Catolica nu, desi nici aceasta nu a scapat persecutiei. Explicatia rezida in faptul ca majoritatea credinciosilor romano-catolici erau atunci maghiari, iar regimul din Romania se ghida in politica sa fata de aceasta Biserica dupa dorinta de a evita actiuni care sa poata fi interpretate de catre vecinul sau fratesc, Ungaria, ca fiind indreptate anume impotri va minoritatii maghiare. In consecinta, strategia Partidului Comunist fata de Biserica RomanoCatolica a constat nu din a o desfiinta, ci din a o manipula, urmarind inlocuirea controlului Vaticanului prin controlul Bucurestilor. Aceasta politica a reusit doar in parte. Desi a taiat legaturile Bisericii cu Roma, regimul nu a fost niciodata in stare sasi impuna autoritatea asupra ei. In timpul perioadei comuniste, Biserica Romano-Catolica a fost tinuta intr-o pozitie ambigua, fiind tolerata, dar nerecunoscuta. Nu s-a ajuns niciodata la o intelegere cu Ministerul Cultelor in privinta statutului legal al Bisericii si, astfel, cea dea doua biserica din Romania ca marime, care a supravietuit, a ramas efectiv ilegala. (continuare in numarul urmator)
Dennis Deletant
Copywright Academia Civica 83
*“Scanteia”, din 7 decembrie 1961, citat de G. Ionescu, op. cit., p. 201.
