La inceputul lui martie a avut loc lansarea celui deal treilea CD al grupului Kleztory, un grup multicultural cum numai la Montréal se gaseste: doi rusi, un evreu francez (cu origini in indeparatata Polonie), un quebechez si un canadian din Alberta. Ei canta klezmer – gen practicat de muzicienii evrei itineranti din Europa Centrala si de Est, in secolele 19-20, care se caracterizeaza printr-o enorma varietate a surselor de inspiratie. Nu este deci, de mirare, daca pe cele doua CD-uri anterioare ale grupului, gasim doua piese intitulate «Moldavian Hora» si «Violin Doina». Ritmuri cunoscute vom afla si pe al treilea disc, Nomade; acesta este, de fapt, primul album care ii reprezinta in intregime, fiindca CDul din 2003 (Kleztory – Musique klezmer) a fost mai putin Èlucrat”, iar cel din 2004 a fost realizat in colaborare cu orchestra I Musici din Montréal.
Povestea incepe in 1997, cand chitaristul Alain Legault pune bazele formatiei Les Gitans Sédentaires, inspirandu-se din muzica lautarilor tigani din Europa de Est. Un an mai tarziu, contrabasistul Mark Peetsma i se alatura, iar in 2000, sosirea unui nou membru, clarinetistul Airat Ichmouratov duce la crearea grupului Simha. Peste alti doi ani, violonista Elvira Misbakhova si acordeonistul Henri Oppenheim desavarsesc structura formatiei, care detine acum configuratia specifica muzicii klezmer. O trecere fireasca, sustine Henri Oppenheim, pentru ca intre evrei si tigani exista asemanari de destin: fara un spatiu al lor, nomazi, desconsiderati si supusi discriminarii. «Adeseori, in tarile europene, muzicienii tigani si cei evrei isi tineau locul unii altora si isi cantau, reciproc, repertoriul. Pentru ca, desi ei nu erau vazuti cu ochi buni, muzica lor era apreciata.» In fond, o “muzica bastarda”, care isi tragea seva din aceleasi locuri si care se altoia pe diversele influente populare ale muzicii din diversele tari europene. Influentele romanesti care se regasesc in melodiile grupului Kleztory vin pe aceasta filiera si tot de aici provine si alernanta ritmurilor vesele si triste, intr-o cadenta care ne trimite uneori cu gandul la muzica lui Goran Bregovic.
Ceea ce este diferit in stilul klezmer, spune Henri Oppenheim, este modalitatea interpretarii: mai putina improvizatie decat in melodiile tiganesti, ritmuri mai simple, aranjamente mai clasice, o doza mai pronuntata de nostalgie.
Sunetele muzicii
Intrebat despre locul pe care fiecare il ocupa in formatie, acordeonistul raspunde ca Kleztory este un grup deja sudat, in care personalitatile “se armonizeaza bine”. Aranjamentele sunt realizate de Henri Oppenheim si de Airat Ichmouratov, variatia venind din libertatea de interpretare a fiecaruia.
Ca singura fata din grup, Elvira Misbakhova este usor de remarcat; adevarat este insa si faptul ca vioara ei duce, adeseori, pe umeri, greul unor melodii. Un instrument pe care tanara de origine rusa il manuieste cu maiestria data de talentul slefuit in lungi ani de studii universitare.
De altfel, nu este singura din grup cu o temeinica formare academica; doar ca aceasta nu este neaparat o conditie pentru muzica klezmer. “E bine sa ai o astfel de formare, daca esti capabil sa o uiti”, spune Henri Oppenheim, cel care a intors spatele unei cariere in stiintele matematice pentru a o porni ca autodidact pe calea muzicii, completandu-si, mai tarziu, experienta cu studii universitare intr-ale compozitiei si orchestratiei. Muzica klezmer, precizeaza el, este o muzica a carei forta consta in simplitate, in expresivitatea instrumentelor si in amestecul de influente. “O muzica de inima”, dintr-aceea care se asculta, de obicei, cu ochii inchisi.
