Când cortina a început sa coboare, la sfârsitul spectacolului, toata sala era în picioare, cântând împreuna cu actorii: “…ca pasari, ca flori, liberi sa fim…”. Reuniti în sala, românii veniti din toate colturile tarii, cei care locuiau de o luna sau de zeci de ani în Canada, se simteau înfratiti.
– Visezi în culori, Cristiana!
– Bineînteles. Asta am facut o viata întreaga. Nu o sa ma schimb acum.
– Ce ti-a venit?
– Nu mi-a venit. Mai corect, nu m-a parasit niciodata. Sunt în literatura mondiala opere care poarta toate valorile care îmi sunt esentiale vietii.
– Ca de exemplu?
– Toleranta si prietenia. Cunoastem cu totii, din copilarie, povestea lui Vasile Alecsandri “Istoria unui galban si a unei parale”. În 1983 am scris scenariul si timp de 6 ani m-am batut cu “planul tematic”, sa încerc sa fac filmul. Apoi am venit în Canada. Si acum, am transformat scenariul în piesa de teatru. Si cred ca o pot pune în scena cu copiii din comunitatea româna.
– Care parinti or sa vrea sa mai piarda vremea aducându-si copii la repetitii?
– Eu nu cred ca e pierdere de vreme. Care parinte nu se bucura ca odrasla învata ceva nou, ca va fi prezenta pe scena si poate apoi într-un film? Experienta unei vieti de lucru pentru teatru si film cu copiii mi-a aratat ce entuziasm îi anima pe interpreti. Si apoi, toti, absolut toti parintii copiilor care au filmat cu mine mi-au multumit, uimiti de schimbarea care se produsese: copiii erau mai atenti, capabili sa exprime politicos ce vor, vorbeau clar, erau mai responsabili si relatiile cu ceilalti se îmbunatatisera. Notele lor, la scoala, demonstrau ca “se pusesera pe treaba”.
– Datorita filmarilor?
– Datorita faptului ca, în timp ce faceam ceva ce-i amuza (nu uita, e un joc si eu stiu sa mentin atmosfera de “make believe”), erau în contact permanent cu oameni care îsi exersau profesia. Totul în calm si ordine, oricât de greu e asta pentru o productie de teatru sau de film. Invatau sa respecte timpul si munca celorlalti, adulti sau copii ca ei. Au învatat satisfactia indescriptibila a lucrului bine facut, au dezvoltat capacitatea de a repeta ceva ce nu a reusit de prima data si sa lupte împotriva mofturilor si a descurajarii. Arta actorului este de a învata sa te joci, cu rigoare.
– Si în teatru, ca si în film?
– Sunt nuante de deosebire în interpretare. Dar fondul ramâne acelasi. In februarie 1989, la Bucuresti, am fost solicitata de Liceul german sa pun în scena “Unchiul Vania”, de Cehov. Minunata piesa, dar care nu avea nimic de-a face cu capacitatea acelor copii (din clasele a IV-a pâna la a X-a) de a întelege psihologia personajelor. Si atunci am scris dramatizarea unei povesti de E.T.A. Hoffman si în luna mai am luat premiul I al Concursului National de Teatru amator.
– Acolo era disciplina germana! Dar aici?
– De ce sa pornim de la conceptul ca românii sunt inferiori? Ca nu stiu ce e respectul sau ca nu sunt muncitori? Eu incep auditiile sâmbata, 14 aprilie, în sala comunitara a catedralei Sfântul Ioan Botezatorul. Parintii sunt invitati sa vina si garantez ca pot sa-si lase copii pentru o ora-doua în grija mea.
– De ce asa mult?
– Pentru ca eu nu sunt interesata doar sa-i învat sa recite un text! Trebuie sa stau de vorba cu ei, pâna se vor obisnui cu mine. Un copil care pare timorat sau timid se poate deschide si poate sa arate exact cum e numai dupa ce se destinde, în compania altor copii.
– Suntem în Canada, exista reguli stricte…
– Stiu, stiu. Pentru ca totul sa fie legal si fara dubii, parintii vor avea la dispozitie o acceptare pe care s-o semneze. Noi suntem responsabili pentru copiii lor, tot timpul cât vor fi cu noi. Le oferim o gustare si vom face poze pe care le vor primi în semn de amintire, chiar daca nu vor participa mai târziu la repetitii.
– Cât vor dura repetitiile?
– Piesa este compusa din doua parti, doua acte deci. Fiecare act are 6-8 scene. In fiecare scena apar câtiva dintre interpreti. Deci, o repetitie se poate face si acasa la ei, daca se aduna, hai sa zicem, interpretii scenelor 5 si 8. Poate dura o ora, cât repetam textul. Sau, daca avem nevoie de spatiu, iesim afara. Parcuri sunt peste tot! Vara, vacanta si joc, ce poate fi mai frumos?
– Un film.
– Si un film. Da, m-am gândit sa fac un “making-of”. Un documentar despre cum evolueaza copiii în cadrul repetitiilor pâna în clipa reprezentarii pe scena si impresiile lor dupa aceea. O sa fac modificarile de rigoare pe formularul de acceptare.
– Unde, când si cum vor avea loc auditiile?
– Parintii care vor sa raspunda dorintei copiilor lor (atentie, vorbesc de “copii” pâna la vârsta de 18 ani!) pot sa-i lase fara grija sâmbata, 14 aprilie, la ora 14, la Asociatia “Hora prieteniei”, de la Catedrala Sf. Ioan. Discutiile vor dura, asa cum am spus, cam 2 ore. Când sosesc, parintii vor primi de la asistenta mea o foaie pe care sa semneze acordul. Formularea pare complicata, dar e obligatorie în Canada.
– Si când vor primi rezultatul?
– A doua zi, eu o sa vizionez casetele si pot sa decid. Deci duminica seara le voi telefona; celor care au e-mail, le voi trimite textul piesei sa-l citeasca. Apoi voi anunta ordinea repetitiilor.
– Dar au lucrari de sfârsit de an, trebuie sa se pregateasca pentru scoala.
– Sunt foarte flexibila. Ei nu au decât sa-mi spuna când sunt disponibili.
– Si cât vor dura repetitiile?
– Asta nu pot sa decid. Trebuie între timp sa caut si fonduri, sa finantez decorurile, costumele, muzica. Dar cred ca la toamna am putea sa prezentam piesa. Si atunci o sa vedem cine a avut dreptate: cine s-a îndoit ca putem sa reusim, sau eu, care visez în culori.
AUDITIILE PENTRU PIESA DE TEATRU “POVESTEAUNUI GALBEN”
Vor avea loc sambata, 14 aprilie, la ora 14, la Association Culturelle Roumaine-Canadienne “Cercle d’amis” (traducerea în franceza a Asociatiei “Hora prieteniei”), 1841 rue Masson, Montréal, H2H 1A1 (aceeasi adresa ca a Catedralei Sfantul Ioan Botezatorul). Cu mijloacele de transport în comun se ajunge din nord, pe linia albastra, la Métro Fabre si se ia autobuzul 45, pe str. Papineau, spre sud. Daca veniti din est sau din sud, de la Métro Papineau, acelasi autobuz 45, de data asta spre nord.
Copii si tineri romani, veniti sa va povestesc “Povestea unui galben”!
