O tara prea scumpa

Daca nu ajungeam la Bucuresti, n-as fi putut crede ochilor ca Romania este mai scumpa decat Canada la aproape orice ai vrea sa cumperi. Cu exceptia tigarilor si, partial, a bauturilor alcoolice, in Romania totul este scump.
Aflata, dupa Bulgaria, in coada clasamentului castigurilor salariale, tara respira aerul prea tare al unei integrari europene realizata pe taram politic, dar nepregatita suficient din punct de vedere economic.
Este adevarat ca se construieste cu furie, uneori haotic, marile retele de magazine europene lucreaza in regim “luna si magazinul”, hotelurile se inalta pe unde nici nu te gandesti, totul pentru a umple o stagnare nefireasca in primii 14-15 ani de la caderea comunismului. Din acest punct de vedere, Romania merge cu viteza unei cresteri economice cu ritm de 8-9% pe an, fara a se mai gandi daca este bine sau rau.
In aceasta cursa uluitoare, de parca zici ca maine ar fi sfarsitul lumii, sunt prinsi romanii care par sa uite ca, pentru a avea acces la toate minunatiile din magazine, ai nevoie si de un portofel pe masura. Portofele pline exista cu duiumul in Bucuresti, ca si in randul imbogatitilor din celelalte orase. Dar nu pentru pensionari, muncitori obisnuiti sau profesori. Daca n-as fi trait aici, as fi crezut ca toti se duc la Carrefour sa-si umple cosurile, joaca tenis seara si mananca fructe de mare in restaurante. Cei care fac parte din aceasta categorie chiar cred cu tarie ca tara este bogata si toata lumea o duce bine. Cand m-am intors de la un magazin cu o punga transparenta in mana in care se gaseau oase pentru caine, cativa muncitori sapau un sant. Unul dintre ei, incaltat in slapi si nu in bocanci North Face cu bombeu metalic in varf – asa cum vedeti toti lucratorii din Montréal -, mi-a cerut sa-i dau ceva de mancare din punga. Fata lui era aspra, aproape animalica, hamesit si naucit de caldura. Langa el statea parcat un Mercedes ultimul tip, iar alaturarea celor doua imagini poate fi un tablou al Romaniei de azi.
Economia nu tine seama nici de muncitorul flamand, nici de proprietarul masinii scumpe. Economia este de fapt o statistica in care conteaza cati oameni isi permit sa-si schimbe masinile, cata carne mananca, cate vacante isi permit. Pentru Bucuresti, in mod sigur, statistica s-ar apropia de media din Uniunea Europeana, dar, privita global, Romania este inca o tara saraca, pentru ca locuitorii sai sunt in mare parte saraci. Nici nu punem la socoteala satele in care de 30 de ani pare ca nimic nu s-a schimbat. In afara de faptul ca unii dintre ei au cate un televizor color prapadit si beau Coca-Cola, totul a ramas pe loc. Aceleasi fete aspre, aceleasi cizme in picioare, aceleasi carute cu roti strambe mergand pe drumurile prafuite.
Daca pana acum cativa ani salariile erau mici, dar preturile se aliniau, acum salariile au crescut putin, iar preturile sunt luate direct din magazinele franceze, germane sau englezesti.
Exista o alta cale de a rupe cu trecutul si a ne apropia de nivelul Europei Occidentale? Nu prea cred, dar schimbarea va mai face multe victime, cel putin 10 ani de aici inainte. Alta cale nu se vede, avem in fata o alta generatie de sacrificiu.