Miss Diaspora Canada – o bruna si o blonda

La Concursul de Miss Diaspora care s-a desfasurat anul acesta la Toronto, in 15 iunie, au luat parte 9 tinere de origine romana, dintre care 2 din Montréal. Iar pentru ca juriului compus din Stefan Hrusca, Alex Mavrocordat, Anca Mitu, Alex Dobrota si Mihaela Coman (Miss Diaspora de anul trecut) i-a fost greu sa aleaga, pana la urma, doua domnisoare vor lua parte la Festivalul Callatis, care va avea loc intre 9 si 15 iulie la Mangalia: “Miss Diaspora Canada 2007”, Teodora Cristea, din Toronto, va reprezenta Ontario, iar Daniela Sorina Macrisoiu, ocupanta locului I, va reprezenta Montréalul.
Miss Diaspora Ontario
Teodora Cristea are 19 ani si a venit in Canada in urma cu 7 ani. Proaspat absolventa de liceu, ea urmeaza, in prezent, cursuri de Public Relations la un colegiu din Toronto. Si lucreaza la o agentie de modeling, insa nu ca manechin cum precizeaza de indata ci ca functionara, ajutandu-i pe altii sa isi formeze un portofoliu si sa isi gaseasca de lucru in domeniul modei sau al showbusinessului. In ce o priveste, tanara doreste sa urmeze cursurile Facultatii de Drept.
Teodora ne spune ca acesta este primul concurs de Miss la care participa. “Anul trecut, in vara, priveam, impreuna cu parintii mei, festivalul de la Callatis pe TVR International si mama m-a intrebat daca n-as vrea sa ma inscriu si eu la concurs data viitoare. Mai am si o prietena la Toronto care a facut un grup pentru a face reclama acestei competitii, asa ca, una peste alta, am decis sa iau si eu parte la Miss Diaspora.”
Din cele 5 probe defilare de moda, defilare în costum de baie, aptitudini, defilare în rochie de seara si proba de cunostinte generale niciuna nu i s-a parut grea Teodorei. “Aveam 12 ani cand am plecat din tara, am apucat sa fac ceva scoala acolo si intotdeauna mi-au placut istoria si geografia. Evident ca nu puteam sa gresesc la intrebarea legata de formarea poporului roman din daci si din romani. La proba de aptitudini am recitat o poezie a lui Adrian Paunescu, Totusi iubirea. Sa zicem ca aici am avut ceva emotii, insa o repetam de multa vreme si nu m-am incurcat. As spune ca proba cea mai grea a fost la inceput, cand ne-am urcat pe scena si a trebuit sa ne obisnuim cu publicul.”
Teodora s-a aratat incantata de atmosfera in care s-a desfasurat concursul: fetele au fost prietenoase si nici vorba de rautati sau alte tensiuni generate de starea de competitie.

Miss Diaspora Quebec
Pe Daniela Sorina Macrisoiu am avut ocazia sa o prezentam pe larg intr-un articol din luna aprilie, cand anuntam si prima ei mare realizare: Daniela a fost aleasa sa reprezinte Montréalul la Miss Canada International. Iata acum ca a facut un pas in plus, indemnata fiind de prieteni. “La proba de aptitudini am avut un numar de dans, dupa o coregrafie indrazneata: treceam de la muzica populara, la o melodie de Joe Cocker si apoi la ritmuri de reggaeton. Singura mi-am pregatit acest numar; abia acum, dupa ce am fost aleasa, iau lectii de dans pentru concursul din Romania.” Dans popular, poezii, o sceneta toate candidatele s-au descurcat bine; intrebarile nu i s-au parut grele tinerei care a venit in Montréal in urma cu numai trei ani.
Pentru prima oara prezenta la un concurs “romanesc”, Daniela are numai cuvinte de lauda pentru modul in care a fost organizata aceasta editie, in amfiteatrul Scolii Don Bosco Catholic Secondary School. “Toata lumea si-a stiut locul si totul a mers ca pe roate. Dupa concurs, am participat la petreceri romanesti unde a venit lumea sa-mi vorbeasca si sa ma felicite, oameni necunoscuti; am fost foarte miscata.” Spectacolul sustinut de grupul Jais, Naspha Sound, Viorel Gaita si Mihaela Coman a avut si el mare priza la public, aproximativ 250 de persoane venite sa-si incurajeze favoritele.
Daniela va merge in Romania in perioada 2 iulie 1 august; cum va ajunge, va incepe “cantonamentul”, pregatirea pentru marele concurs Miss Diaspora, care va debuta in 9 iulie. In luna august se va intoarce pentru a lua parte la celalalt concurs, Miss Canada International.

Simona Plopeanu
Simona Plopeanu
Simona Plopeanu are studii in literatura (Universitatea de Vest, Timisoara) si in jurnalism si "sciences de l'information" (Université de Montréal). Colaboratoare a ziarului Pagini Romanesti din 2004. In prezent, lucreaza ca specialist in informatie ("recherche") in invatamantul universitar din Québec.

Ultimele articole

Articole similare