Forumul Unitatii Romanilor de Pretutindeni si Gigi

In zilele de 10-12 august a avut loc la Montréal “Forumul Unitatii Romanilor de Pretutindeni”, un proiect ambitios ce ar fi trebuit sa reuneasca romani din toate colturile lumii. Sambata, 11 august, pe campul romanesc de la Val-David, vreo doua sute de oameni veniti mai mult la pic-nic decat la forum se prajeau la soare si faceau coada la mici, carnati si bere. “Romanii de pretutindeni” erau reprezentati de cetateanul Alexandru de la Montréal, de astronautul Dumitru Prunaru de la Bucuresti, de profesorul Pompiliu Manea de la Cluj si de omul de afaceri Claudiu Matasa din Florida. Desigur ca am scapat cateva persoane, nu multe.
Subiectul cel mai drag al “dezbaterilor” a fost unitatea romanilor, de pretutindeni desigur. L-am auzit vorbind despre aceasta pe Dumitru Prunaru, primul (si singurul?) astronaut roman care a iesit in spatiu, l-am auzit vorbind de unitate pe profesorul Pompiliu Manea de la Cluj, prim-vicepresedintele Partidului Noua Generatie, sau pe Claudiu Matasa, un om de afaceri roman stabilit de prin anii ‘50 in Statele Unite. Si desigur, tot despre unitate l-am auzit vorbind pe doctorul Jean Taranu, gazda de la Val-David a acestei intalniri transoceanice.
Unitatea romanilor de pretutindeni? M-am intors recent din Romania unde unul dintre subiectele la moda este “unitatea romanilor” de pretutindeni sau nu si unde il auzi pe Ion Iliescu vorbind despre unitate, consens si dezbinare: el dorind unitatea si consenul iar ceilalti, cei rai desigur, dezbinarea.
Unitatea romanilor nu se poate face fara ca in prealabil societatea romaneasca sa fie curatata de balastul comunisto-securist care otraveste aerul pe care-l respiram. Nu poti sa-i ceri victimei sa se uneasca cu calaul, nu-i poti cere muncitorului hamesit si batjocorit sa se uneasca cu propagandistul de partid care-i facea pe vremuri viata amara, nu poti sa-i ceri deportatului din Baragan sa se uneasca cu gardianul care-i incovoia spatele sub loviturile nemiloase de baston… Astazi, calaul, gardianul si propagandistul vorbesc despre unitate, adesea de la tribuna Parlamentului sau din spatele unor averi colosale facute in anii de tranzitie. Dar nu obraznicia lor ma nedumereste, ci naivitatea unora care par dispusi sa uite.
Unitatea romanilor, din tara sau de aiurea, nu se poate face pana nu se face justitie si pana ce oameni ca Ion Iliescu nu-si primesc pedeapsa pentru crimele comise inainte si dupa caderea regimului comunist. A cere astazi sa uitam inseamna a cere sa-i condamnam a doua oara pe cei care au murit in timpul Revolutiei din decembrie 1989.
Dar intalnirea de la Val-David a avut un mare absent: Gigi Becali. Din surse sigure stiu ca Gigi Becali ar fi trebuit sa fie prezent la Montréal intr-o tentativa de a-i cuceri pe romanii de peste Ocean. Este insa doar o prezenta amanata pentru putin mai tarziu. Ultimul zvon spune ca va veni odata cu presedintele Traian Basescu in aceasta toamna. Personal, am indoielile mele ca presedintele Basescu il va lua in avion pe miliardarul Becali, chiar daca acesta nu scapa nici o ocazie de a vorbi de “prietenia” dintre el si presedinte. Chestie de imagine.
Dar ce legatura ar putea fi intre Gigi Becali si ValDavid? Legatura se face printr-unul din artizanii Forumului Romanilor de Pretutindeni de la Val-David, profesorul clujean Pompiliu Manea, care este si primvicepresedintele Partidului Noua Generatie al lui Gigi Becali. Domnul Manea, prin intermediul prietenilor sai din Montréal, incearca sa-i inlesneasca lui Becali prezenta la Montréal in chip de mare salvator al Romaniei. Miza este votul zecilor de mii de romani care traiesc aici, ca si al acelora din America sau Europa, pe care latifundiarul Becali si-a propus sa-i “aserveasca” electoral. Regretul meu este ca se gasesc oameni din comunitate care par dispusi sa-i faca jocul.
Imbogatit peste masura in transeele desfundate ale tranzitiei, Gigi Becali crede ca Dumnezeu sta pe scaunul ce i se cuvine lui, iar noi, muritorii de rand, suntem numai buni sa adunam de pe jos euroii pe care ii scapa printre degete. Stiu ca sunt multi flamanzi si la Montréal, dar mi se pare mai cinstit sa apelezi la ajutorul social. Macar acolo nu te intreaba nimeni cu cine votezi.