Imigratia, o discutie din care imigrantii lipsesc

Rep.Avem nevoie de mai multi imigranti?
M.D. Daca vorbim doar in termeni de forta de munca, intr-o viziune strict economica, ai putea ajunge usor la concluzia ca da. Cu imbatranirea populatiei, vom avea nevoie de mai multi. Din contra, cand privim aceasta problema intr-o viziune de echilibru al societatii, eu cred ca nu trebuie sa ai niciodata mai multi imigranti decat capacitate de primire, de integrare. De integrare lingvistica, sociala, economica. Pentru ca daca rezultatul unei imigrari accelerate este sa creezi ghetouri, sa nu ai integrare, nu ai rezolvat nimic. Pe termen scurt, poate reglezi probleme ale pietei fortei de munca. Vei avea insa intreprinderi unde toata forta de munca va vorbi o alta limba o alta forma de a trai intr-un ghetou. Vei regla problema unei intreprinderi dar, dupa parerea mea, nu vei construi o societate care-si promite zile fericite.
Rep. In prezent, suntem peste sau sub capacitatea noastra de primire?
M.D. Guvernul a crescut aceasta capacitate in urma cu cativa ani. Dupa parerea mea, suntem peste capacitatea noastra de primire. O greseala pe care a facut-o guvernul a fost sa reduca bugetele si ajutorul acordat organismelor de integrare si programelor de francizare in acelasi timp in care a crescut numarul imigrantilor. (Sursa:La Presse)

Acest fragment de interviu acordat de liderul ADQ, Mario Dumont, jurnalistilor de la cotidianul La Presse, a declansat o furtuna in politica quebecheza. Liderul ADQ a fost tinta predilecta a tuturor: a politicienilor si a specialistilor in problemele imigratiei. Care s-au intrecut sa critice viziunea antiimigratie a lui Dumont, fara sa se oboseasca sa citeasca si argumentele sale.
Ministerul Imigratiei prevede, in scenariile sale, o crestere a imigratiei care ar putea ajunge pana la 30%. In prezent, numarul imigrantilor selectati de Québec este de aproximativ 45.000 pe an. Scenariile prevad trei variante de crestere: la 50.000, 55.000 sau 60.000 de persoane pe an.
Calculele realizate de specialistii ministerului spun ca la 50.000 de imigranti pe an si la o taxa a nalitatii de 1,55, populatia Québecului va creste pana in anul 2051, urmand apoi sa se diminueze. Pentru ca aceasta crestere sa continue si dupa anul 2051, tinta pentru imigratie ar trebui sa fie de 60.000 anual.
Bugetul Ministerului Imigratiei este de 130 de milioane de dolari si, conform ziaristilor canadieni, el nu a mai crescut din 2003. Din acesti bani, doar 103 milioane ajung direct in servicii prestate populatiei. Aceasta inseamna ca Ministerul cheltuie 2.288$ pentru fiecare imigrant admis in Québec.
Declaratiile lui Mario Dumont pot fi criticate, dar probabil ca multi dintre imigranti se pot plange ca exista o problema legata de integrarea lor, in special daca vorbim de integrarea profesionala, unde Québecul pierde constant competente din cauza faptului ca nu este pregatit sa beneficieze de ele. Si aici ajungem la o alta problema: avem din nou o dezbatere despre imigranti fara imigranti.
Presa se limiteaza in a discuta cu oficialii din ministerul Imigratiei sau cu reprezentantii unor minoritati etnice sau religioase care sunt foarte active in planul dezbaterii, cum este cazul minoritatii arabe. Dar imigratia in Québec inseamna mai mult decat minoritatea araba sau iudaica. Sunt multe minoritati (in)vizibile carora nu li se cere parerea. Si aici este, trebuie sa o recunoastem, vina noastra. Ne este frica de implicare in viata tarii noastre de adoptie. Avem, in continuare, o atitudine de musafir care se ghemuieste pe un colt de pat pentru a nu deranja. Care spune tot timpul ca masa a fost delicioasa, chiar daca se ridica la fel de flamand cum s-a asezat.
Cat timp ne va mai lua sa intelegem ca putem obtine mai multe daca ne facem auzit glasul, in loc sa ne plangem singuri de mila, asteptand ca altii sa lupte pentru noi? Aveti o opinie despre imigrare sau despre integrarea in Québec?Ce apreciati si ce va nemultumeste? Ce ati vrea sa se schimbe si in ce fel? Parerea dvs. ne intereseaza; trimiteti-ne opiniile la adresa [email protected] Vom publica cele mai interesante e-mailuri in Pagini Romanesti.

“Ceea ce este jenant, este ca imigratia este totdeauna vazuta ca o problema. Viziunea pe care o avem este ca imigrarea in sine este rea, in vreme ce ea este normala”. François Crépeau, specialist in Dreptul imigratiei, Université de Montréal.
“A frana imigratia este o propunere nu doar absurda, ci si suicidara pentru societatea quebecheza. Avem o nevoie absoluta de imigratie. Regiunile au nevoie de imigratie. Iar integrarea imigrantilor in Québec se face foarte bine. Daca facem exceptie de cei 10% imigrantii religiosi, nu putem spune ca este o criza a integrarii in Québec.” Marie McAndrew, Catedra de Relatii Etnice, Université de Montréal.
“Declaratiile in sine nu ma nelinistesc. Este o intrebare legitima. Dar de ce ne punem aceasta intrebare? Din grija reala pentru coeziunea sociala sau pentru ca ne simtim amenintati?” Agusti Nicolau Coll, director adjunct, Institul Intercultural Montréal.

Viorel Anghel
Viorel Anghel
Viorel Anghel, absolvent de Filo­sofie, a început să lucreze în pre­să în 1995, la ziarul Ulti­ma oră şi la agenţiile de pre­să Infomedia şi AR Press (Ro­mânia Liberă). A fondat şi condus, din 1999, mediaTRUST România, una dintre cele mai importante firme de monitorizare a presei din ţară. În Canada, din 2004. Pasionat de webdesign şi ascultător de muzică "made in Canada".

Ultimele articole

Articolul precedent
Articolul următor

Articole similare