Povestea panoului secuiesc

Painea se mai scumpeste in Romania, dar circul ramane deocamdata gratis. Pentru ca este cam liniste in Transilvania, consi lierii covasneni aproape toti ma ghiari, evident au decis sa amplaseze la intrarea in judet un panou: “Tinutul Secuiesc Szeklerland”.
La inaugurare, la care au participat mai marii UDMR, s-a prezentat si o echipa de la Partidul Romania Mare, in frunte cu oachesa deputata Olguta Vasilescu. Ea l-a acuzat pe Marko Bella de atac la adresa statului roman si i-a promis ca panoul nu va sta in picioare prea mult timp. Olguta a fost invitata de maghiari sa guste kurtocs-colacs dar, plina de demnitate, a refuzat.
Ca sa nu ramana mai prejos la lectia de patriotism, desteptii de la filiala din Covasna a Partidului Conservator au anuntat ca vor monta langa panoul ungurilo un altul cu textul inspirat probab din originalitatea gandirii sefului lor, Voiculescu : “Bine ati venit, vizitati Covasna si Harghita, pamant romanesc”.
Asta nu-i tot. In balci s-a bagat si Directia Regionala de Drumuri si Poduri Brasov care a somat Consiliul Judetean Covasna sa mute panoul in 24 de ore, pentru ca el nu respecta distanta minima de 7 metri la care trebuie amplasate panourile publicitare fata de drumul national. Urmeaza probabil sa vina si Ministerul Mediului si sa constate ca panoul nu respecta normele ecologice.
In final, pe mai-marii covasneni i-a mancat undeva cu panoul lor, dar textul nu pare ofensator la adresa nimanui. Nu scrie acolo ca ar fi pamant unguresc si, in primul rand, este scris si in romaneste. Mai penibile sunt reactiile de mai sus, care nu denota nicidecum patriotism si grija fata de valorile romanesti, ci mai degraba prostie.
Mai mult, in momentul in care, in propria tara, simti nevoia ca oamenii de la PC sa scrii ca acolo este pamant romanesc, dai de banuit. Adica cum, s-ar putea intreba un strain aflat in Covasna, suntem in Romania si este posibil ca ceva din tara asta sa nu apartina romanilor?
Romanilor ar trebui sa le fie clar ca nimeni nu le va lua ceva din tara. Ideile uneori crete ale politicienilor maghiari nu reprezinta de obicei atacuri la adresa integritatii, ci, mai curand, actiuni cu care sa-si justifice existenta in fata propriului electorat.
In Montréal, ca si in toata Canada, fiecare natie arboreaza orice steag sau inscriptii fara ca autoritatile canadiene sau politicienii sa reactioneze. Este nu numai un mod tolerant de a trata comunitatile etnice, dar si o modalitate inteligenta de gestionare a anumitor tensiuni. Daca lucrurile devin grave, fiti siguri ca vor interveni. Dar in nici un caz pentru prostii de panouri.
In loc sa spuna ca Romania este pamant romanesc ori de cate ori maghiarii fac ceva, mai bine autoritatile romane ar invata sa vanda turistic cele doua judete secuiesti cam asa: la Covasna si Harghita traiesc secui care vorbesc o limba ciudata, pe vremuri taiau capete, dar acum fac cei mai buni kurtocsi din lume.
Ar fi un mod mai inteligent de a gestiona o rivalitate istorica in timpuri moderne.

Adrian Ardelean
Adrian Ardelean
Absolvent de geologie (Cluj, 1987), Adrian Ardelean a "tradat" in '94 stiinta pamantului pentru "dragostea vietii sale", jurnalistica. Are la activ 19 ani de presa de toate felurile (ziar, TV, radio, presa de agentie) impartiti intre Romania si Canada. Iubeste de numa'-numa' ceea ce face. De altfel, el defineste ziaristul astfel: "dintr-o cladire in flacari, toata lumea fuge, cu exceptia pompierului si ziaristului. Ei alearga inauntru, sa isi faca meseria. Pompierul are uniforma de protectie, ziaristul nu". Dupa atata presa, are multi fani, putini bani, dusmani cat un oras mare si prieteni cat o scara de bloc. Iubeste cu pasiune Clujul, folclorul romanesc si fotbalul englezesc.

Ultimele articole

Articolul precedent
Articolul următor

Articole similare