(decembrie 1947 decembrie 1989)
3. Neostalinism si teroare profilactica
(1970-1989)
Obsesia sfarsitului
Dupa publicarea acestei scrisori, Doina Cornea a primit domiciliu fortat, acesta ridicandu-i-se de-abia la 22 decembrie 1989. Tratamentul la care a fost supusa de regim a fost ulterior impartasit si de unii scriitori si personalitati politice, precum Mircea Dinescu sau Silviu Brucan. De remarcat ca ea si-a manifestat pozitia mult inainte ca schimbarile din Uniunea Sovietica sa ofere o umbrela, oricat de permeabila era aceasta, celor care prin relatii profesionale sau de familie erau legati de patria comunismului. Doina Cornea a ramas, timp de aproape sapte ani, o figura in mare masura izolata si, totusi – intrucat vederile ei erau rezultatul propriei experiente de viata cotidiana, o experienta impartasita de cei ce o ascultau – mesajul ei a devenit si mai puternic. Cele mai grave crime comise de regimul ceausit erau, dupa parerea ei, deposedarea oamenilor de demnitatea umana, reducerea lor la o stare animalica, in care principala lor preocupare zilnica era lupta de a gasi de mancare, institutionalizarea mizeriei, atomizarea si omogenizarea populatiei Romaniei. Faptul ca putini cetateni au raspuns acestui mesaj nu trebuie privit ca un esec al ei, ci ca o confirmare a sarcinii uriase pe care si-a asumat-o, ca si a succesului lui Ceausescu in brutalizarea propriului sau popor. Sfidarea ei singulara adresata dictatorului, refuzul de a renunta la propria-i demnitate si de a pastra tacerea in fata persecutiilor si a intimidarilor sunt o marturie a puterii interioare a unei doamne remarcabile, care, o buna parte a unui deceniu, a prezentat constiinta romanilor.
Nu este nici o exagerare sa spunem, in ceea ce o priveste pe Doina Cornea, ca nici un alt caz nu a atras mai mult atentia asupra abuzurilor din Romania in privinta drepturilor omului si, in consecinta, asupra punerii tarii in carantina, desi tardiv, de catre comunitatea internationala. In fata avalansei de critici venite atat de la Apus, cat si de la Rasarit, Comisia Natiunilor Unite, de la Geneva, pentru drepturile omului a adoptat, la 9 martie 1989, cu 21 de voturi pentru si 7 impotriva, o rezolutie care cerea o ancheta in privinta presupuselor abuzuri din Romania impotriva drepturilor omului, prima investigatie de acest fel autorizata in ultimii cinci ani in vreo tara. Un semn al izolarii din ce in ce mai mari a Romaniei a fost faptul ca de la vot s-au abtinut aliatii ei din blocul rasaritean. Uniunea Sovietica, Bulgaria si Germania Rasariteana, in timp ce Ungaria a mers chiar mai departe si s-a alaturat sustinatorilor rezolutiei. Aceasta rezolutie punea accentul pe planul de sistematizare rurala si tratamentul aplicat de Romania minoritatilor ei etnice, atragand atentia asupra miilor de refugiati maghiari, care fugisera din Transilvania in cursul lunilor precedente.
Aceste masuri luate de comunitatea internationala au coincis cu lipsa de loialitate crescanda fata de Ceausescu in randul cercurilor politice superioare. La 10 martie 1989, o scrisoare deschisa adresata presedintelui a fost facuta publica de catre BBC si ea purta semnaturile a sase veterani ai partidului. Trei dintre acesti erau fosti membri ai Comitetului Politic Executiv sau ai Biroului Politic: Gheorghe Apostol, prim-secretar al partidului din aprilie 1954 pana in octombrie 1955; Alexandru Barladeanu, economistul de frunte al partidului, care jucase un rol cheie in elaborarea politicii de autonomie a Romaniei fata de Uniunea Sovietica, si Constantin Parvulescu, membru fondator al P.C.R. in 1921 si unul dintre secretarii acestuia, pentru o scurta perioada de timp, din aprilie 1944 pana in 1945. Ceilalti semnatari erau Silviu Brucan, Corneliu Manescu, ministru al Afacerilor Externe din 1961 pana in 1972 si presedinte al Adunarii Generale O.N.U. (1967/1968) si Grigore Ion Raceanu, veteran al partidu lui (204). Tuturor li s-a dat domiciliu fortat.
Obsesia regimului privind siguranta sa a fost confirmata de demiterea, la 17 martie 1989, a poetului Mircea Dinescu din partid si din corpul redactional al saptamanalului “Romania literara”, si de faptul ca i s-a dat domiciliu fortat. Nici lui, nici sotiei sale nu li s-a permis sa primeasca vizitatori. Ca si Doina Cornea, Mircea Dinescu a primit, in perioada arestului la domiciliu, care a tinut pana la 22 decembrie 1989, scrisori de amenintare nesemnate, cu chenar negru de ferpar.
Cateva saptamani inainte de deschiderea, la 20 noiembrie 1989, a celui de al XlV-lea Congres al partidului, protestul impotriva lui Ceausescu a primit o expresie semnificativa prin circulara clandestina a doua scrisori, una sub forma de apel adresat delegatilor la Congres de a nu-l realege pe Ceausescu, cealalta continand un numar de intrebari adresate acestuia in legatura cu proasta conducere a economiei si cu incalcarea drepturilor omului. Ambele scrisori au fost redactate in numele Frontului Salvarii Nationale si au fost trimise in Occident in vara anului 1989, fiind difuzate de Radio “Europa Libera” la 27 august si, respectiv, 8 noiembrie (205). Compozitia acestui Front a ramas un mister pana la scurt timp dupa revolutie si, fireste, s-a pretins ca Frontul Salvarii Nationale, care si-a asumat puterea dupa rasturnarea lui Ceausescu, era unul si acelasi lucru cu acest grup clandestin. Cu toate acestea, cele doua scrisori trimise cu sase luni inainte in numele Frontului Salvarii Nationale au fost scrise, dupa spusele lui Silviu Brucan, de Alexandru Melian, profesor la Universitatea Bucuresti, care nu avea nici o legatura cu vreunul dintre membrii de frunte ai postrevolutionarului Front al Salvarii Nationale (206). Acest lucru a fost contrazis de generalul Nicolae Militaru, care a pretins ca el si Ion Iliescu au fost membri de frunte ai clandestinului Front al Salvarii Nationale si ca “Iliescu a fost de acord cu titulatura de Front al Salvarii Nationale inca de la bun inceput. El a fost cel care a avut ideea de a se adresa un apel Congresului din noiembrie, apel ce a fost apoi scris de catre un profesor, Alexandru Melian” (207).
Scrisorile nu au avut nici un fel de impact asupra lucrarilor Congresului, pentru ca, imediat dupa intonarea imnului national si deschiderea lucrarilor, cei 3.308 delegati au izbucnit in aplauze si, in acompaniamentul batailor ritmice din palme, s-a scandat din ce in ce mai tare “Ceausescu reales, la al XlV-lea Congres!”, “Ceausescu, P.C.R.”, “Ceausescu si poporul!”, “Ceausescu, Romania!” si “Ceausescu, pace!”. Prima rezolutie prezentata congresului de Manea Manescu, membru al Comitetului Politic Executiv, propunea desemnarea lui Ceausescu ca presedinte al Congresului, si ea a fost primita cu urale. Aceasta a dat linia votarii mecanice a propunerilor de la prezidiu, repetata pe tot parcursul lucrarilor Congresului.
Conducerea partidului si delegatii se comportau ca si cum isi varasera capetele in nisip, uitand de avertismentele formulate in scrisoarea redactata in numele Frontului Salvarii Nationale. Un alt front isi semnalase existenta in capitala Moldovei, Iasi, la 10 decembrie, cand manifeste scrise de mana, in numele Frontului Popular Roman, au fost afisate la Facultatea de Istorie a Universitatii, chemand studentii la un miting de protest la orele 14.00, in ziua de 14 decembrie, in Piata Unirii, impotriva “politicii nebunului si a nebuniei sale”. Pentru a impiedica desfasurarea mitingului, au fost adusi militieni si pompieri, care au facut cordon in jurul pietii; a fost mutata si o statie de tramvai, pentru a evita ca oamenii sa coboare acolo. In timp, a fost organizata in graba o adunare de partid a cadrelor universitare, la orele 14.00, la Universitate, pentru a impiedica corpul didactic sa se alature studentilor. Ca o masura de precautie in plus, s-a organizat in acelasi timp la Iasi un concurs national de judo si multe dintre camerele hotelului “Unirea” ce dadeau spre piata au fost ocupate de membrii echipei “Dinamo”, clubul sportiv al Ministerului de Interne. Aceste masuri au reusit, intrucat cei ce au raspuns apelului au fost obligati sa stea in grupuri, dincolo de cordon. Securitatea locala a reusit sa identifice pe cativa dintre membrii Frontului Popular Roman, unul dintre acestia fiind un poet pe nume Cassian Maria Spiridon, si i-a arestat, dar au fost eliberati la 22 decembrie.
(continuare in numarul urmator)
Dennis Deletant
Copywright Academia Civica
Note:
204 Pentru textul integral al scrisorii, vezi Michael Shafir. Former Senior RCPOfficials Protest Ceausescu ‘s Policies, “Radio Free Europe Research”, Romania, 29 martie 1989, pp. 8-11. Au circulat o seama de informatii gresite si poate dezinformari cu privire la modul in care scrisoarea a ajuns in Occident. Se pare ca nu exista aproape nici un dubiu ca Silviu Brucan a trimis cel putin doua copii ale scrisorii, la l martie, prin posta simpla, una adresata birourilor din Viena ale agentiei Associated Press, iar cea de-a doua unui prieten la Londra. Acesta din urma a informat serviciul extern BBC, care a trimis un mesager sa ridice scrisoarea. Afost data publicitatii de catre postul in limba romana al BBC la 10 martie si in aceeasi seara s-a transmis in limba engleza o corespondenta din Londra a lui Misha Glenny, continand detaliile unei convorbiri telefonice cu Brucan cu privire la continutul scrisorii (raman recunoscator Serviciilor de Informatii Caris ale BBC World Service pentru faptul ca mi-au furnizat o copie a corespondentei). In aceeasi seara, mi s-a luat un interviu de catre serviciul in limba engleza al BBC cu privire la semnificatia scrisorii si mi s-a aratat o traducere in limba engleza a acesteia, intr-o pretinsa declaratie data de Brucan la Securitate, la 29 martie 1989, publicata in saptamanalul “Expres Magazin” din 13-19 martie 1991, p. 9, Brucan sustinea ca mi-a trimis mie la Londra o copie a scrisorii. Nu am nici un motiv sa nu cred acest lucru. Cu toate acestea, singurul text al scrisorii pe care l-am vazut a fost acea traducere ce mi s-a aratat la 10 martie la BBC. Numele corespondentului american William Pfaff a fost de asemenea invocat in legatura cu transmiterea scrisorii in Occident. Iata ce declara Pfaff in aceasta privinta: “Radio Europa Libera (si altii) pun in seama mea aducerea in Occident a unei scrisori din martie 1989, apartinand fruntasilor comunisti disidenti. Nu este adevarat. Se pare ca am oferit o diversiune utila in acele evenimente, dar textul scrisorii a fost pur si simplu trimis prin posta de catre domnul Brucan la adresa din Viena si Londra, pentru a fi trimis agentiei Associated Press si BBC. Dat fiind ca trecusera cateva zile si BBC nu a transmis nimic, domnul Brucan a tras concluzia ca scrisoarea nu ajunsese la destinatie (de fapt, ajunsese) si a mai facut o copie scrisa de mana pe care a dat-o la Ambasada Americana, cerand sa fie imediat dactilografiata la o masina a ambasadei, dupa care textul incredintat de el sa fie distrus. Aurmat imediat arestarea sa. Potrivit spuselor sale, ambasada fusese infiltrata de serviciile de Securitate romane, si un functionar al ambasadei a fost intors”. Pfaff a dezvaluit ca Brucan ii aratase un proiect de reformare a Partidului Comunist Roman, in timpul unei vizite la Bucuresti, “la sfarsitul iernii 1988-1989” (“International Herald Tribune”, 6 iunie 1991, p. 10).
205 M. Shafir, Ceausescu’s Overthrow: Popular Uprising or Moscow-guided Conspiracy?, “Radio Free Europe Research. Report on Europe Research, Report on Eastern Europe”, vol. l, nr. 3, 19 ianuarie 1990, p. 15.
206 S. Brucan, Generatia irosita, p. 218.
207 Interviul autorului cu generalul Nicolae Militaru, 7 ianuarie 1995.
